Ești aici
Finanţări 

65 MILIOANE EURO PUSE LA BĂTAIE: Fonduri nerambursabile pentru acvacultură da, doritori să le aibă ba!

TERMEN. Până la finalul lunii martie, prin POPAM (Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime) sunt puse la dispoziţia celor ce vor să investească în acvacultură, în comercializare şi prelucrare peşte fonduri de aproape 300 milioane lei. În ciuda apelurilor făcute, pe multe dintre liniile de finanţate nu s-a depus nici măcar un singur proiect!

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale încearcă să-i determine pe cei interesaţi să investească în acvacultură să aplice pe ultima sută de metri pentru finanţări nerambursabile prinse în cadrul Priorităţii Uniunii Europene nr. 2, în condiţiile în care bani sunt însă termenul limită, finalul lunii martie 2018, bate la uşă. Inovare (1,302 milioane lei), investiţii productive în acvacultură (241,396 milioane lei), creşterea eficienţei energetice, energie regenerabilă (13,247 milioane lei), crearea de servicii de gestionare, de înlocuire şi de consiliere pentru fermele de acvacultură (4,652 milioane lei) şi măsuri privind sănătatea şi bunăstarea animalelor (98.952 lei) sunt apelurile de proiecte deschise în perioada ianuarie – martie 2018.

Fonduri însemnate sunt şi pentru stimularea comercializării şi prelucrării, de asemenea apeluri de proiecte deschise în perioada ianuarie – martie 2018: planuri de producţie şi comercializare (1,240 milioane lei), măsuri de marketing (3,101 milioane lei) şi prelucrarea produselor pescăreşti şi de acvacultură (34,462 milioane lei) însă interesul este unul foarte mic, în primul rând pentru că beneficiarii trebuie să vină în proiect cu o cotă de co-finanţare de 50%! Ori câţi dintre pescarii ori asociaţiile de pescari din România dispun de sume atât de importante pentru a aspira cu şanse reale la a semna un contract de finanţare?

România stă bine în clasament dar prost ca grad de absorbţie

Slaba informare în rândul pescarilor cu privire la măsurile finanţate prin POPAM 2014 – 2020, cuantumul sprijinului nerambursabil mic în raport cu nevoile beneficiarilor (proiectele nu pot depăşi valoarea totală de 150.000 euro, cu 50% contribuţie proprie), depunerea proiectelor în sistem informatic, legislaţia în domeniul pescuitului comercial şi problemele cu care se confruntă pescarii în raport cu alte instituţii publice sunt explicaţiile pentru accesarea mică a măsurilor finanţate.

Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014 – 2020 este la fel de neatractiv în toată Uniunea Europeană, nu doar în România. Alexandru Potor, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a afirmat în cadrul unei întâlniri de promovare a măsurilor de finanţare desfăşurată în Feteşti, localitate situată pe malul Dunării, că ţara noastră ocupă un loc în fruntea clasamentului însă acest lucru nu trebuie să ne bucure din cale afară!

„La nivel european, toate ţările şchioapătă semnificativ cu acest tip de proiecte. La nivel european media de implementare este de 4%din 2014 până în 2018, iar România este pe locul 4 cu 9% din 28 de state membre. Vreau să implementăm ca la carte şi îmi doresc să fim pe locul întâi la grad de implementare, în jur de 20%, un obiectiv pe care România îl poate atinge fără probleme.”, spune Potor.

„Vom prelungi apelul de proiecte în cazul în care sunt noi solicitări dar cred că cea mai bună variantă va fi să redeschidem liniile de finanţare în condiţiile în care nu avem suficiente proiecte depuse până la data limită. Aceste linii de finanţare au fost deschise de patru ori până acum dar, din păcate, pe foarte multe dintre ele nu am primit niciun proiect!” (ALEXANDRU POTOR, secretar de stat MADR)

Oficialul promite că se va face o analiză profundă cu privire la motivele pentru care posibilii beneficiari nu sunt interesaţi de fondurile nerambursabile puse la dispoziţie şi că vor fi propuse modificări financiare iar acolo unde nu este deloc apetit pe anumite linii de finanţare banii să fie mutaţi în liniie cu mai multe proiecte depuse. Alexandru Potor recunoaşte că şi-ar fi dorit un număr mult mai mare de proiecte depuse în cadrul finanţărilor POPAM şi tocmai de aceea MADR a pus la dispoziţie un chestionar celor prezenţi la întâlnirea de la Feteşti.

„Am făcut un chestionar pe care cei care doresc să depună proiecte să-l completeze şi să-l transmită la Minister pentru a-i ajuta. Poate nu este informare suficientă, poate unele lucruri nu sunt clarificate, vrem să le răspundem celor care au o idee dar nu ştiu sigur dacă acea idee se încadrează sau dacă este eligibilă în vreo linie de finanţare. Vrem să ajutăm pentru că riscul cel mai mare să ne ducem cu implementarea programului până spre 2020 şi să ne trezim că oamenii nu mai au timp să le implementeze pentru că se depăşeşte perioada de programare în condiţiile în care cele mai multe proiecte trebuie finalizate în 36 de luni.”, a mai spus Potor.

Pe site-ul www.ampeste.ro cei interesaţi pot găsi informaţii complete privind liniile de finanţare şi exemple de proiecte pentru modernizarea porturilor de pescuit şi a locurilor de debarcare, modernizarea centrelor de licitaţii, restaurante cu specific pescăresc, servicii de mediu aferente pescuitului, activităţi educaţionale ce privesc pescuitul ori turismul pentru pescuit.

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie