Ești aici
Administrație Favorite 

ADIO ECONOMIE DE 60 MILIARDE LEI VECHI! Tunelul de acces în parcarea subterană din Slobozia nu se va scurta

LUCRARE. Tunelul de acces în parcarea subterană din centrul municipiului Slobozia va fi executat conform proiectului iniţial şi va costa 90 miliarde lei vechi, scurtarea acestuia însemnând corecţii financiare pe care Primăria Slobozia ar trebui să le plătească finanţatorului.

Lucrările la parcarea subterană înaintează cu o viteză mult mai mică faţă de cea dorită de autorităţile locale, obligate să inaugureze inutila investiţie până cel târziu în ultima zi a anului 2018 pentru ca bugetul local să nu fie obligat să suporte întreaga valoare a lucrării şi să restituie şi ultimul leuţ primit până acum drept fonduri nerambursabile. Peste parcare s-a turnat planşeul, se cară de zor pământ pentru umplerea golurilor şi acoperirea tavanului dar din peisaj lipseşte elementul cheie: tunelul de acces în parcarea subterană!

Un tunel lung cât o zi de post

Minţile luminate care au zămislit proiectul parcării subterane de la Slobozia au ales ca variantă de acces un tunel lung de zeci de metri ce porneşte din actuala parcare de suprafaţă din spatele sediului Instituţiei Prefectului, face un viraj la stânga şi apoi se întinde pe toată lungimea porţiunii de stradă dintre clădirea mai sus-amintită şi sediul Primăriei Slobozia! Un deranj constructiv major, cu implicaţii mari în devierea reţelelor utilitare din zonă, prins în planul de lucrări la un cost de cel puţin 90 de miliarde lei vechi, echivalentul a 2 milioane de euro! Varianta a convenit tuturor părţilor la momentul respectiv: proiectantul primea mai mult pentru un proiect mai costisitor, constructorul încasa la rândul lui mai mult iar municipalitatea accepta cu voioşie pentru că banii urmau să vină de la Uniunea Europeană.

La mai bine de patru ani distanţă lucrurile frumoase de pe hârtie s-au transformat radical şi acum aceeaşi municipalitate dar cu alţi actori principali încearcă să reducă la maxim costurile pentru care au fost obligate să se împrumute 254 miliarde lei vechi. Cum acum se achită mai mult din banii comunităţii, primarul Adrian Mocioniu s-a trezit că trebuie să găsească soluţii pentru diminuarea pierderilor. Iar una dintre ele ar fi fost reducerea lungimii tunelului de acces şi realizarea unei intrări de doar câţiva zeci de metri, cu costuri evident mai mici cu două treimi faţă de proiectul iniţial, adică 30 de miliarde lei vechi faţă de 60 miliarde lei vechi. O idee bună dar care a rămas la stadiul de idee din cauza sancţiunilor financiare pe care ar trebui să le achite beneficiarul în cazul în care intervine pe proiectul aprobat iniţial. „Este foarte greu să intervenim în proiect pentru că modificările de proiect înseamnă şi corecţii financiare din partea ADR Sud-Muntenia şi scurtarea tunelului de acces nu ar face decât să luăm bani dintr-un buzunar şi să-i băgăm în celălalt buzunar, practic nu economisim nimic. Ce-am economisi din punct de vedere al costurilor mai mici am fi nevoiţi să plătim apoi către ADR Sud-Muntenia, conform unor indici proporţionali.”, spune primarul.

Excavarea tunelului nu este o problemă, este o lucrare simplă, rămâne de văzut însă ce vor găsi constructorii atunci când vor face săpăturile. Cum multe proiecte în municipiul Slobozia în ceea ce priveşte poziţia conductelor au fost făcute din birouri nu este exclus ca săpăturile să scoată la iveală noi obstacole în calea investiţiei, şi aşa întârziată. „Cu siguranţă vom întâmpina dificultăţi dar sunt convins că greu a trecut în ceea ce priveşte parcarea subterană din centrul municipiului.”, spune optimist Adrian Mocioniu deşi trepidaţiile produse de utilajele de construcţii vor da mari bătăi de cap celor din clădirile din jur.

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie