Ești aici
Politică 

ALEGERI PARŢIALE PE 11 IUNIE: Dobre Pîrvu, Traian Mitrea şi Nicolae Ţintă pentru primăriile Fierbinţi-Târg, Ţăndărei şi Amara

CANDIDATURI. PNL propune pentru funcţiile de primari în oraşele Fierbinţi-Târg, Ţăndărei şi Amara doar oameni de-ai locului, liberali cu acte-n regulă dispuşi să se ia la trântă cu guvernarea roşie PSD.

11 iunie este data alegerilor parţiale în Fierbinţi Târg, Ţăndărei şi Amara, alegeri pentru funcţia de primar. Iusein Iuksel şi Cristi Roman au fost aleşi în vara anului trecut primari ai oraşelor Fierbinţi Târg şi Ţăndărei dar au rămas ulterior fără mandate din cauza unor condamnări penale. Primul a rămas fără funcţie ca urmare a unei condamnări definitive la 4 luni închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, în timp ce al doilea a primit o condamnare definitivă de 2 ani şi 9 luni cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 3 ani pentru că a gestionat incorect fondurile publice. În fine, funcţia de primar de Amara a devenit vacantă după ce Victor Moraru, primarul reales, a fost uns ca şef al Consiliului Judeţean Ialomiţa.

PNL vine cu ghinionistul anului 2008

Dobre Pîrvu, candidatul PNL în oraşul Fierbinţi Târg a candidat şi în anul 2008 când a câştigat alegerile în primul tur cu 49,72 % şi căruia i-au lipsit 30 de voturi pentru a se impune din prima dar care în turul al doilea (atunci primarul se alegerea din două tururi de scrutin) a fost învins de Iusein Iuksel. De profesie inginer agronom, Dobrică, aşa cum îl alintă preşedintele Tinel Gheorghe, este născut, crescut şi trăit în Fierbinţi Târg şi spune că vrea să devină primar pentru că doreşte binele localităţii. „În Fierbinţi Târg se bate pasul pe loc de nouă ani de zile, sunt foarte multe lucruri de făcut, începând de la drumuri, o grădiniţă cu program prelungit… Nu s-au atras fonduri europene iar eu sunt pregătit să le aduc pentru cetăţenii oraşului, sunt trei ani în care mai putem face lucrul acesta şi sunt dedicat sută a sută în acest sens.”, s-a prezentat succint candidatul liberal. „Localitatea are puţine posibilităţi de dezvoltare în condiţiile în care s-a împrumutat 120 de miliarde lei vechi şi are de achitat circa 11 miliarde lei pe an doar pentru împrumutul contractat în vederea terminării lucrărilor la campusul şcolar iar veniturile Primăriei pe un an sunt de 12 miliarde lei vechi.”, a mai spus omul trimis de PNL să obţină fotoliul de primar al oraşului Fierbinţi Târg.

Traian Mitrea, candidatul intelectual din Ţăndărei

„Traian Mitrea este membru marcant PNL şi unul dintre oamenii de bază ai organizaţiei Ţăndărei. Dacă mă întrebaţi pe mine dacă există cineva care poate schimba faţa oraşului, la ce există acum în Ţăndărei că nu există nimic, atunci nu este decât domnul Mitrea. El este mai rigid, este mai legist, dar aşa trebuie să fie căci s-a văzut că altfel se alege praful de Ţăndărei.”, şi-a prezentat preşedintele organizaţiei judeţene omul-candidat din oraşul primarului condamnat PSD Cristi Roman. Profesor, absolvent al facultăţii de drept şi din anul 2004 liderul de sindicat al învăţământului ialomiţean Traian Mitrea se prezintă drept un om care a fost călăuzit o viaţă întreagă în spiritul valorilor morale şi a educaţiei primite. „Candidez pentru că îmi pasă de această localitate. Am avut ocazia să plec din Ţăndărei dar am ales să rămân înrădăcinat acolo. Mulţi cetăţeni m-au rugat să candidez şi vreau să vă spun că oamenii din oraşul Ţăndărei s-au maturizat şi au început să înţeleagă care este algoritmul alegerilor. Mandatul fostului primar Cristi Roman, actualmente condamnat pentru fapte penale făcute în postură de primar, a fost decis în anul 2012 de o prezenţă la vot de circa 5.600 de alegători. La alegerile de anul trecut numărul de votanţi a fost de circa 2.900 de persoane şi în aceste condiţii ne dăm seama cine a fost interesat să voteze o astfel de alternativă cu o anume tinichea de coadă.”, spune Traian Mitrea. Dacă ar fi să luăm de bune sondajele de opinie ale PNL candidatul Traian Mitrea este plasat primul în opţiune cetăţenilor intervievaţi.

PNL are Ţintă Primăria Amara

Nicolae Ţintă încearcă din nou să ajungă primar al oraşului Amara după ce a pierdut anul trecut competiţia cu Victor Moraru, ajuns ulterior şef al Consiliului Judeţean. Om de bază al organizaţiei locale PNL, economistul Ţintă este şi agronom cu rădăcini bine înfipte în ţărâna din jurul oraşului. „Oraşul Amara a accesat fonduri europene pentru obiective ca staţia de epurare ori staţia electrică, obiective ce sunt fie nefinalizate, fie nefuncţionale. S-a înălţat infrastructura rutieră, s-au ridicat trotuarele dar gardurile au rămas precum grilajele la cimitir. Apa nu este potabilă, cartierul din drumul fermei nu are gard, nu are asfalt, sunt multe investiţii pentru care s-au cheltuit aiurea miliarde de lei vechi.”, a descris succint viaţa în urbe candidatul Ţintă. „După atâtea mandate de administraţie roşie sunt convins că oamenii din Amara s-au săturat. Am mers anul trecut în campanie pe străzi şi vă spun că sunt făcute special pentru electoratul de partid şi sunt cartiere întregi unde este dezastru curat. Prioritate pentru domnul Moraru era în campania de vara trecută să repare gardul de la cimitir cu trei zile înainte de alegerile locale, ceea ce spune multe despre auto-intitulatul campion ialomiţean al fondurilor europene.”, a întărit şi deputatul Tinel Gheorghe. Parlamentarul a spus că ar fi bucuros să câştige toate cele trei oraşe iar ca priorităţi pe primul loc sunt toate trei Primăriile: „Sunt oameni de-ai noştri, nu importăm, nu venim cu nume noi, te miri de unde. Sunt membri ai Partidului Naţional Liberal care pot schimba în bine localităţile unde candidează. Sunt oameni ai locului şi care ştiu cel mai bine de ce este nevoie în oraşele lor.”

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie