Eveniment Favorite 

ALEXANDRU POTOR: „Fără irigaţii suntem supuşi unui risc constant în agricultură!”

APEL. Alexandru Potor, secretar de stat din Ministerul Agriculturii, i-a îndemnat pe agricultori să se asocieze şi să solicite finanţările puse la dispoziţie pentru dotarea fermelor cu sisteme moderne de irigaţii, anunţând un fond de cel puţin 200 milioane euro.

„Fără irigaţii vom fi tot timpul expuşi intemperiilor vremii, agricultura va fi mereu supusă riscului. Vă invit să vă asociaţi şi să accesaţi programele cu finanţare europeană şi naţională prin care puteţi cumpăra cele mai moderne instalaţii de irigaţii!”, le-a transmis Alexandru Potor agricultorilor participanţi la o zi a câmpului la Agrichim Feteşti, una dintre cele mai importante exploataţii agricole din judeţul Ialomiţa. Condusă de Viorel Nica, preşedintele Federaţiei Naţionale a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, societatea se mândreşte cu utilaje de irigaţii de ultimă generaţie, investiţii ce fac ca seceta ultimilor ani să nu afecteze culturile înfiinţate. Acesta este modelul pe care-l propune secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, cel care a trecut în revistă investiţiile pe care ministerul pe care-l reprezintă le face în susţinerea agriculturii.

„Avem fonduri pentru irigaţii!”

„Unul dintre obiectivele extrem de importante ale Ministerului Agriculturii este extinderea sistemului de irigaţii. Din fericire judeţele Ialomiţa, Constanţa, Brăila, Călăraşi au posibilitatea de a utiliza irigaţiile şi noi am declanşat un program extrem de ambiţios, investiţii până la un miliard de euro în reabilitarea infrastructurii primare de irigaţii. Dacă avem apă şi avem tehnologii cred că igredientele necesare agriculturii sunt puse cap la cap pentru a ne conduce către performanţa pe care şi-o doresc toţi producătorii.”, a spus Potor. Un miliard de euro se vor cheltui pentru reabilitarea a mai mult de 90 amenajamente la nivelul întregii ţări, în momentul de faţă în 32 de astfel de amenajamente sunt demarate investiţii, s-a reuşit de curând darea în folosinţă a unei porţiuni din canalul Bărăgan – Siret, amenajare ce va asigura irigaţii pentru peste 3.000 hectare. Suprafaţă ce pare a fi doar o picătură într-un ocean de nevoi, suprafaţa totală ce se vrea a fi acoperită până în anul 2020 fiind estimată la peste 2 milioane hectare!

„Apa va fi pusă la dispoziţia agricultorilor, vom accelera din ce în ce mai mult investiţiile pe infrastructură primară, vom face investiţii şi vom da drumul proiectelor pentru OUAI-uri (n.red. Organizaţii Utilizatori de Apă pentru Irigaţii). În perioada imediat următoare, o lună, maxim două luni, vom finaliza procedurile pentru a lansa o nouă sesiune de depunere proiecte pe măsura 4.3, măsură dedicată irigaţiilor, cu care vom întregi investiţiile pe care le facem în infrastructura primară. Aproximativ 230 milioane euro vor fi fonduri disponibile pentru achiziţionarea sistemelor de irigaţii, în reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii. Vom putea să finanţăm în limita a 30% din bugetul proiectului cumpărarea de echipamente de irigaţii cum ar fi tamburi sau aripi de ploaie, toate aceste sisteme ce asigură livrarea apei de la staţia de pompare până la solele cultivate.”, a enumerat secretarul de stat planurile imediate ale ministerului.

Finanţări importante sunt promise şi pentru dezvoltarea fermelor, măsura 4.1. Aceasta va fi lansată în 25 – 26 iunie şi va avea un buget total estimat la peste 200 milioane euro, partea de ajutor public din partea Uniunii Europene şi de la bugetul de stat. „O mare parte dintre fonduri sunt îndreptate spre zootehnie pentru că suferim de ani de zile, producem cantităţi importante de cereale dar acestea nu sunt transformate fie în procesare secundară, fie introduse într-un ciclu de consum pe parte de zootehnie. Foarte mulţi din banii pe care-i avem la dispoziţie îi vom direcţiona spre susţinerea creşterii animalelor.”, a mai spus Alexandru Potor.

Subvenţii sub semnul probabilităţii

Ce se întâmplă în viitor, cât va fi cuantumul subvenţiei pe suprafaţă în viitorul ciclul european de finanţare a agriculturii, cine va suporta valoarea acestei forme de sprijin a fermierilor, sunt întrebări pe buzele agricultorilor români interesaţi de politica agricolă comună după 2020. La toate acestea Potor a oferit mai degrabă incertitudini decât cifre concrete: „Discuţiile sunt foarte intense, pe partea de plăţi directe, plionul 1, cele ce sunt gestionate la APIA, la nivel european probabil se va urmări o evitare a reducerilor şi probabil că aceasta va fi situaţia pentru România. Probabil că partea de pilon 2, de dezvoltare rurală va fi ceva mai afectată de reducerile propuse până în momentul de faţă. Legat de problema plăţilor directe se discută despre plafonare sau neplafonare pe partea de agricultură mare, în mod special. Poziţia oficială a Ministerul Agriculturii este aceea de a ne opune plafonării plăţilor directe! Reducerea valorii subvenţiilor ar pune exploataţiile din România într-un risc faţă de cei care sunt în jurul nostru, nu am mai putea concurca în termeni egali cu exploataţii din Republica Moldova, Ucraina sau din alte părţi. Ne interesează ce se întâmplă cu micii fermieri iar investiţiile viitoare finanţate din fondurile Uniunii Europene dar şi din fondurile naţionale vor viza şi tinerii fermieri, şi fermele mici, şi fermele de familie dar şi fermele mari, exploataţiile să le spunem în sistem industrial. Obiectivul nostru este să împiedicăm acea idee că există un conflict între micii şi marii fermieri, şi cei mici şi cei mari îşi găsesc locul şi rostul în agricultură.”

 

Related posts