Ești aici
Fără categorie Favorite Sport 

AXIOPOLIS CERNAVODĂ – UNIREA SLOBOZIA 2 – 0: Carnea de miel şi cozonacii le-au căzut greu fotbaliştilor de la Unirea Slobozia

ÎNFRÂNGERE. Seria de patru victorii consecutive a fost curmată brusc pe terenul unei nou-promovate care a reuşit în acest sezon să ia patru puncte din şase formaţiei antrenate de Ion Ionescu!

„Ne aşteaptă un meci greu pe un teren nu foarte bun şi trebuie să fim foarte atenţi pentru a nu avea surprize neplăcute!”, anticipa Ion Ionescu înainte de partida din deplasare cu Axiopolis Cernavodă. Una care venea după o serie de patru meciuri câştigate la rând, trei dintre ele în campionat, în decurs de doar şase zile, cu acelaşi scor 3 – 1. Şi cum se întâmplă uneori de ce ţi-este frică nu scapi iar Unirea Slobozia s-a întors din deplasarea de la Cernavodă cu tolba goală după unul dintre cele mai slabe meciuri din acest campionat.

Repriza contrelor, repriza ratărilor

Meciul a început cu o primă ocazie în contul gazdelor, Dogaru centrează, fundaşii Unirii sunt neatenţi şi Leonard Gheorghe trage în forţă sub bară dar Cristică se întinde la timp şi scoate în corner. Unirea reacţionează în minutul 15 cu un şut din afara careului trimis peste transversală de Adăscăliţei. Antrenorul Ionescu este obligat să joace cu Năstase în locul lui Khalil suspendat pentru un galben luat aiurea la meciul cu CSM Olteniţa şi asta se vede în atacul nostru, mai puţin incisiv decât de obicei. Chiar şi aşa, la mijlocul reprizei Unirea are o nouă ocazie, Toma îi fură mingea fundaşului Ionuţ Gheorghe, centrează pe 8 metri dar Răduca ratează de puţin ţinta. Gazdele încearcă să scape de presiune prin mingi bubuite de cele mai multe ori la întâmplare şi cu încercări timide de a surprinde pe extreme însă Drăguţ şi Bucurică se descurcă bine şi resping la siguranţă. În aceste condiţii doar dintr-o fază fixă Axiopolis creează emoţii, centrare Leonard Gheorghe şi şut din prima Dogaru dar Cristică este la post şi reţine. Meciul se animă şi în minutul 30 Răduca este lansat de Toma în interiorul careului, îşi face mingea pe stângul dar şutează direct în portarul Celnciu. Unirea Slobozia putea intra la pauză cu avantaj pe tabelă dacă reluarea cu capul a lui Adăscăliţei nu trecea milimetric pe lângă bara laterală.

Greşeli nepermise în apărare

Partea secundă a început cu Unirea mai prezentă la mijlocul terenului iar în minutul 53 Gherasim întârzie să şuteze şi pierde o bună situaţie de a deschide scorul. Aveau să o facă gazdele cinci minute mai târziu: lansare lungă spre Vieru, Lazăr îşi pierde adversarul pe drum, Soare intervine şi centralul consideră fault arătând spre punctul cu var de unde Leonard Gheorghe nu iartă. Gazdele prind curaj şi în minutul 62 Rusu dejoacă pasul greşit la ofsaid, intră în careu şi şutează în diagonală puţin pe lângă. Ionescu simte că trebuie să impulsioneze atacul şi îl trimite pe teren pe Mădălin Marin iar acesta are poziţie bună de şut însă trage la un metru pe lângă. Unirea presează dar este incomodată de anti-jocul făcut de fotbaliştii de la Axiopolis care nu s-au mai ridicat de pe gazon după fiecare duel unu la unu. Alegând doar cartea contraatacului, formaţia din Cernavodă dă lovitura în minutul 76 şi face 2 la 0 după o greşeală nepermisă a fundaşului Lazăr care sare pe sub un balon înalt şi îl lasă singur cu Cristică pe nou-intratul Moise iar acesta sancţionează cu sânge rece eroarea de marcaj. Tot Moise are posibilitatea de a marca în minutul 81 cu un şut din întoarcere ce trece la o palmă de bara laterală. În minutul 87 apare şi singura ocazie clară avută de Unirea Slobozia în repriza a doua, centrare lungă Toma şi reluare Adăscăliţei cu capul puţin pe lângă poartă. Meciul se încheie cu faultul în careu asupra lui Mădălin Marin, nesancţionat de central, şi jucătorii lui Ionescu pierd şi ultima şansă a marcării golului de onoare.(VEZI GALERIE FOTO PE PAGINA DE FACEBOOK infoialomita.ro!)

AXIOPOLIS Cernavodă: Celnicu, Gheorghe I., Zaharia, Andreescu, Gheorghe L., Hristu M., Moldoveanu, Rusu, Dogaru, Vieru, Husein. Au mai jucat: Moise, Beşleagă, Abibula, Hristu C. Antrenor: Ionel Melenco.

UNIREA Slobozia: Cristică, Drăguţ, Lazăr, Topor, Bucurică, Soare, Gherasim, Toma, Adăscăliţei, Răduca, Năstase. Au mai jucat: Pîslaru, Marin, Teodorescu, Călin. Antrenor: Ion Ionescu.

 

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie