Ești aici
Finanţări 

CADASTRAREA GRATUITĂ: Judeţul Ialomiţa are cea mai mare suprafaţă contractată din România

RITM. Programul de cadastrare gratuită trebuie finalizat în următoarele 19 luni. În acest moment sunt finanţate din fondurile ANCPI 58 dintre cele 66 de UAT-uri din Ialomiţa, 5 teritorii fiind finanţate din fonduri europene, iar singura localitate rămasă pe dinafară este Bărbuleşti, factorii de decizie locali refuzând să se înscrie în programul de cadastrare gratuită.

Cadastrarea gratuită a ajuns în judeţul Ialomiţa în a treia etapă de derulare a programului. Începută în anul 2016, prima etapă s-a încheiat cu finalizarea lucrărilor pentru 12 sectoare din tot atâtea UAT-uri (Unităţi Administrativ Teritoriale). Astfel, au fost înregistrare gratuit 3556 imobile ce însumează o suprafaţă totală de 4.575 hectare teren, lucrările fiind executate şi plătite cu suma totală de 213.360 lei. Vara anului 2017 a adus o etapă următoare şi a presupus încheierea de contracte de finanţare cu 56 de UAT-uri din judeţul Ialomiţa pentru un număr de 93.832 imobile cu o suprafaţă de 173.345 hectare, iar acum s-a ajuns la etapa a treia a programului ce are ca termen de finalizare 31 octombrie 2019.

Nemulţumiţi de preţul prea mic

Suma iniţială pusă la dispoziţia fiecărei localităţi pentru cadastrarea gratuită a fost de 150.000 lei, valoare ajustată acum de Guvernul României la 155.000 lei, ceea ce înseamnă un tarif de 60 lei pentru un imobil, având în vedere că în judeţul Ialomiţa este vorba de terenuri în zonă de câmpie, cel mai uşor de cadastrat. Specialiştii din Ialomiţa nu au fost încântaţi de valoarea plătită pentru fiecare imobil în parte şi în etapa a doua au fost reticienţi în a se înscrie să obţină contracte de execuţie, considerând că 60 lei pe imobil este prea puţin.

„Ca suprafaţă, judeţul Ialomiţa are cea mai mare suprafaţă din ţară contractată pentru cadastrarea gratuită şi am avut probleme în a găsi firme de specialitate interesate să lucreze în cadrul programului. Am avut mai multe discuţii cu firmele din judeţ şi le-am explicat că tariful pe imobil nu poate fi mărit sub nicio formă. Preţul pentru terenurile din Ialomiţa nu poate fi majorat, el este fixat funcţie de gradul de dificultate a terenului. Dacă i-am văzut dezinteresaţi am apelat la două firme din Bucureşti care au luat câte 14 teritorii şi sperăm să le acoperim în totalitate.”, explică situaţia Marius Şef, şeful OCPI Ialomiţa.

În acest moment sunt ieşite la publicare 3 sectoare afişate deja la sediile Primăriilor Armăşeşti şi Platoneşti pentru eventuale contestaţii ce pot fi depuse de proprietari. La recepţie sunt două sectoare pe Moviliţa, unul pe Ciulniţa, unul pe Gheorghe Lazăr şi se aşteptă ca pe măsură ce vor fi gata lucrările să fie parcurse etapele legale şi în ceea ce priveşte celelalte imobile contractate. De la începutul anului şi până acum au fost deschise 3055 de cărţi funciare noi dar în a doua jumătate a anului vor fi recepţionate cele mai multe, sunt grafice întocmite cu prestatorii şi se anticipează un volum însemnat mai ales în ultimul trimestru al acestui an.

Marius Ştef, director OCPI Ialomiţa

„Este în interesul cetăţenilor din comunitate să li se facă gratuit cărţi funciare pentru suprafeţele deţinute. Omul nu plăteşte nimic, trebuie doar să prezintă actele la Primărie persoanelor desemnate să colecteze documentele. Cadastrarea este foarte importantă căci din 2020 este posibil ca subvenţionarea pe suprafaţă prin APIA să fie condiţionată de existenţa cadastrării terenurilor.” (MARIUS ŞTEF, director OCPI Ialomiţa)

Localitatea Bărbuleşti este oaia neagră

Din 66 de UAT-uri, în etapa a doua nu au fost eligibile Slobozia (un conflict în instanţă pe achiziţii de lucrări de cadastru nu i-a permis încheierea unui alt contract cu alt prestator), Urziceni (avea un contract pe cadastru intravilan în derulare), Ţăndărei (avea demarată acţiunea de finanţare din fonduri locale a cadastrului intravilan), în vreme ce Sineşti şi Bărbuleşti nu au venit să încheie contractele de finanţare. De asemenea, localităţile Valea Ciorii şi Scânteia sunt pe cadastrul general şi nu pot intra la finanţare şi pe planul judeţean de execuţii cărţi funciare.

„La Sineşti am discutat cu primarul şi s-a lămurit cum stau lucrurile iar localitatea va fi prinsă în etapa a treia de finanţare în timp ce la Bărbuleşti este lipsă de comunicare. Ar trebui ca până la jumătatea lunii aprilie toate localităţile să depună cereri pentru a fi prinse în ultima etapă de cadastrare gratuită. Nu există sancţiuni pentru primării dar am încercat prin discuţii pe plan local să-i convingem că este în interesul cetăţenilor din comunitate să li se facă gratuit cărţi funciare pentru suprafeţele deţinute. Omul nu plăteşte nimic, trebuie doar să prezintă actele la Primărie persoanelor desemnate să colecteze documentele. Etapa a treia are un termen de finalizare sfârşitul lunii octombrie 2019 şi noi suntem optimişti că ne vom încadra în termen. Cadastrarea este foarte importantă căci din 2020 este posibil ca subvenţionarea pe suprafaţă prin APIA să fie condiţionată de existenţa cadastrării terenurilor.”, mai spune Marius Ştef.

 

 

 

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie