Ești aici
Favorite Politică 

CAMPANIE LIBERALĂ: Semnături pentru Pilonul 2: „Opreşte furtul lor! Sunt banii tăi de pensie.”

DEMERS. Până la sfârşitul lunii iunie 3000 de voluntari vor strânge semnături pentru a bloca iniţiativa Guvernului PSD de a naţionaliza Pilonul 2 de pensii şi a-i lăsa astfel pe români fără sumele colectate de ani de zile în contul unor viitoare pensii private!

PNL a lansat o campanie naţională de informare a salariaţilor din România cu privire la contribuţiile la pensiile de stat şi pensiile private. În paralel se iniţiază şi o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea unei iniţiative parlamentare de creştere a contribuţiei la pilonul 2, de la 3,75%, cât este în prezent ca urmare a reducerii aplicate de către Guvernul PSD începând cu 1 ianuarie 2018, într-o primă fază la 6 % şi din 2020 la 8%.

„Banii din pilonul 2 de pensii sunt ai celor care au contribuit, sub nicio formă nu sunt ai vreunui Guvern, fie că este PSD, fie că este PNL. Românul are o contribuţie de 21,25% la pilonul 1 ce se transpune într-o pensie de la stat şi o contribuţie de 5,1% în 2017 ce se constituie într-o pensie privată aşa încât la momentul pensionării cei care au contribuit să cumuleze cele două pensii. Astfel veniturile sunt mult mai consolidate în condiţiile în care într-o perioadă nu foarte îndepărtată statul nu va mai putea susţine pensiile din sistemul public. Obligaţia noastră, ca partid politic, este să informăm populaţia cu privire la riscul dispariţiei Pilonului 2, să o facem să conştientizeze pericolul care ne paşte. Trebuie să facem tot ce ne stă în putere să determinăm oamenii să reacţioneze, să punem o presiune pe actuala putere pentru a o determina să oprească acest abuz.”, a explicat demersul Dragoş Soare, secretarul organizaţiei PNL Ialomiţa. 52 de voluntari vor strânge în zonele urbane şi periurbane din Ialomiţa semnături pentru petiţia „Opreşte furtul lor! Sunt banii tăi de pensie.” Cu cât se vor strânge mai multe semnături, cu atât mai viguros va fi demersul, promit liberalii, aceştia invitându-i pe români să semneze petiţia şi online DACĂ DAU CLICK AICI!

„PSD ne poate lua mâine şi casele!”

„Cineva vine să-ţi ia banii pe care îi ai strânşi într-un cont pentru că acel cineva are puterea. Şi acel cineva este un Guvern PSD total iresponsabil. PSD deschide posibilitatea infintă de abuzuri, dacă pot lua nişte bani pe care noi i-am strâns în ani de zile aşa ne pot lua şi casele, pot să ne ia orice…” (DRAGOŞ SOARE, secretar PNL Ialomiţa)

„Mă simt acum probabil cum se simţeau bunicii şi părinţii atunci când a venit colectivizarea şi le-a luat păsările şi vitele din bătătură. Acum este o chestie mai subtilă pusă la cale de PSD dar în esenţă este cam acelaşi lucru. Cineva vine să-ţi ia banii pe care îi ai strânşi într-un cont fără să-ţi aducă ţie niciun beneficiu, pentru că acel cineva are puterea. Şi acel cineva este statul reprezentat de un Guvern PSD total iresponsabil. PSD deschide posibilitatea infintă de abuzuri, dacă pot lua nişte bani pe care noi i-am strâns în ani de zile ne pot lua şi case, pot să ne ia orice… Dacă în 15 – 20 de ani, conform simulărilor făcute de Institutul Naţional de Statistică, sistemul public de pensii se va prăbuşi pentru că vor fi foarte puţini cei care contribuie, singura soluţie rămâne acest Pilon 2. Dacă dispare şi acest colac de salvare, noi, cei care mai avem 20, 25 sau 30 de ani până la pensie, suntem condamnaţi.”, a mai spus Dragoş Soare.

La decesul celui care a contribuit minim zece ani la Pilonul 2 de pensii banii strânşi în cont se distribuie moştenitorilor, lucru care nu se întâmplă cu banii strânşi în Pilonul 1. La ieşirea la pensie, dacă vrei să beneficiezi de banii strânşi în Pilonul 2 şi vrei să-i foloseşte îi poţi primi. De aceea liberalii consideră că este important ca procentul de contribuire să crească la Pilonul 2 iar procedura de colectare să nu fie viciată de interesele financiare de moment ale Guvernului PSD, cel care caută acum cu disperare soluţii pentru a transfera 9,1 miliarde euro adunaţi în conturile personale ale românilor în fondurile private de pensii la bugetul de stat pentru susţinerea plăţii pensiilor din sistemul de stat, unde deficitul actual este unul impresionat. Dintr-un total al bugetului de pensii pentru anul 2018 de 62,59 miliarde lei, statul adună doar 55,19 miliarde lei având astfel un deficit ce se ridică doar în acest an la 7,4 miliarde lei, deficit ce poate fi lesne de acoperit din banii luaţi cu japca de la Pilonul 2.

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie