Ești aici
Administrație 

CONTRACTE PĂGUBOASE: Locuitorii municipiului Feteşti, condamnaţi să plătească apa şi canalizarea la tarifele întregi

INIŢIATIVĂ DE IMAGINE. Consilierii municipali PNL au solicitat reducerea la jumătate a tarifelor de apă şi canalizare-epurare practicate de RAJA Constanţa deşi acestea au fost stabilite de vechea administraţie a fostului primar PNL Gheorghe Catrinoiu şi aprobate de votul majoritar liberal! Propunerea a fost trântită de votul aleşilor locali PSD!

Într-un exerciţiu de imagine locală, cei 7 consilieri locali PNL au iniţiat un proiect de hotărâre prin care actualele tarife facturate lună de lună de RAJA Constanţa să fie reduse la jumătate! Este vorba de o diminuare de la 4.09 lei la 2,05 lei, fără TVA, pe metru cub de apă livrată şi de la 3,63 lei la 1,82 lei, fără TVA, pentru fiecare metru cub de apă luată în calcul la facturarea serviciului de canalizare-epurare, reducere motivată de faptul că furnizorul de apă şi-a modernizat reţeaua de distribuţie şi a retehnologizat sistemele de extracţie, pompare, transport şi furnizare apă şi canalizare iar din acest motiv costurile sunt mai mici şi tarifele ar trebui să scadă. Cum era de aşteptat societatea RAJA Constanţa a sărit ca arsă şi a trimis la şedinţa de Consiliu Local o directoare care, verde în faţă, le-a transmis aleşilor municipali că dacă vor fi de acord cu scăderea tarifelor vor fi puşi să plătească toate milioanele de euro investite în Municipiul Feteşti atâta vreme cât acelaşi Consiliu Local Feteşti, e drept că pe vremea când era controlat de PNL, aprobase actualele tarife în cadrul unei strategii pe termen lung! „Aţi aprobat în 2009 atunci când s-a încheiat contractul dintre Primăria Feteşti şi RAJA Constanţa delegarea de gestiune prin care au fost atrase fonduri europene de 15 milioane de euro din care bugetul local a achitat sub 1,8 milioane euro. Banii nu ar fi ajuns la operatorul regional dacă nu aţi fi aprobat strategiile de tarifare pentru perioadele 2014 – 2020 şi 2021 – 2029. Orice derapaj de la cadrul instituţional înseamnă că dăm înapoi toţi banii! Dacă modificăm planul tarifar stabilit anterior înseamnă că încălcăm toate legile din România”, a susţinut Maria Budeş, director în cadrul RAJA Constanţa. Ameninţaţi că vor fi puşi să bage bugetul local la o cheltuială de circa 15 milioane de euro pe care, evident, nu o poate susţine, majoritatea alcătuită din cei 11 consilieri locali PSD a respins propunerea colegilor din PNL printr-un vot de „abţinere”, un singur consilier votând „împotrivă”, suficient pentru a anula cele 7 voturi „pentru”. În aceste condiţii feteştenii rămân să achite tarifele actuale impuse de RAJA Constanţa pe vremea când Primăria Feteşti era condusă de Gheorghe Catrinoiu (foto).

Costuri prea mari pentru apă

Prin „grija”fostului primar locuitorii municipiului Feteşti au plătit apă epurată cu mult înainte ca staţia de epurare să funcţioneze şi din acest motiv oamenii sunt revoltaţi. Mai ales cei care locuiesc la case sunt nemulţumiţi pentru că sunt obligaţi să achite costuri de epurare şi pentru apa pe care o folosesc în grădina de legume ori pentru stropirea florilor sau gazonului din curte. În condiţiile în care nu există o diferenţiere între cantitatea de apă ce intră efectiv în locuinţă şi este folosită la treburile casnice ori toalete şi apa folosită pentru udat în curte consumatorii achită lună de lună zeci de lei în plus în mod nejustificat având în vedere că această diferenţă de apă nu ajunge în reţeaua de canalizare pentru a o duce la staţia de epurare, deci RAJA încasează bani pentru servicii inexistente. Una peste alta, pe fiecare factură de apă consumatorii casnici din Feteşti au de plată circa 9 lei pentru fiecare metru cub de apă, cu tot cu valoarea epurării, un preţ nejustificat de mare şi care este cel practicat de operator pentru fiecare dintre cei peste 3 milioane de consumatori pe care îi deserveşte în Constanţa şi mai multe judeţe din jur. Este un mic şiretlic făcut de RAJA Constanţa care bagă astfel lunar în mod nejustificat miliarde de lei vechi în conturile firmei. Orice demers făcut de consumatori pentru a fi introdusă contorizarea separată pentru apa folosită în locuinţe şi apa folosită în curte s-a lovit de refuzul categoric al operatorului, cel care n-a fost deranjat în nici un fel de administraţia Catrinoiu din momentul semnării contractului.

Doamna primar, pe ştatul de plată al RAJA

Tarifele practicate de RAJA Constanţa (şi) la Feteşti au fost o temă preferată de campanie electorală anul trecut. Echipa PSD a reclamat atunci că primarul liberal Gheorghe Catrinoiu a încheiat în condiţii dezavantajoase contractul cu furnizorul de servicii publice având parte şi de oarece beneficii în plan personal. Social-democraţii susţineau anul trecut, prin vocea consilierei Olga Petcu, că bugetul local a fost păgubit cu sume importante prin plata unor facturi emise de firma din Constanţa (n.red. condusă de şeful PSD Constanţa!): „În dese rânduri am cerut primarului Gheorghe Catrinoiu să facă public contractul încheiat cu RAJA Constanţa pentru furnizarea apei în municipiul Feteşti. Nu am găsit în Primărie contractul original ci doar o copie pe care nu se precizează că este conform cu originalul.” Din documentele justificative întocmite pentru facturarea apei, în luna martie a anului trecut RAJA susţine că la două cişmele publice s-au consumat în total 4.000 metri cub de apă! În realitate, atât cişmeaua de pe strada Teilor cât şi cea din parcul mic nu există, iar cea din parcul mare a fost dezafectată şi nu mai livrează strop de apă de luni bune! Curtea de Conturi a stabilit că astfel bugetul local a fost prejudiciat cu peste 1,43 miliarde lei vechi! Ca bonus, în aceeaşi lună martie 2016, DADPP Feteşti a fost taxată cu contravaloarea apei meteo aferentă unei cantităţi de 2120,32 metri cub fără ca la factură să existe hârtiile doveditoare ale cantităţilor de precipitaţii căzute în acea perioadă în municipiu. RAJA Constanţa este societatea care a plătit-o cu bani frumoşi (peste o sută de milioane lei vechi doar în anul 2012) pe soţia primarului Gheorghe Catrinoiu după ce acesta, în calitate de primar, a încheiat contractul public cu societatea constănţeană!

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie