Ești aici
Sport 

CSM UNIREA SLOBOZIA – CSM BUCUREŞTI: Jucăm în semifinalele Cupei României tot cu gândul la baraj

PROGRAM. Echipa feminină de handbal CSM Unirea Slobozia joacă astăzi, de la ora 19.00, în semifinalele Cupei României cu echipa campioană CSM Bucureşti iar după meciul de mâine intră în febra pregătirilor pentru barajul ce oferă un loc în Liga Naţională şi din sezonul viitor.

CSM Unirea Slobozia are o misiune imposibilă în confruntarea cu CSM Bucureşti, echipa-selecţionată de vedete mondiale ale handbalului feminin, formaţie care bifează participarea în campionatul României şi Cupa României doar ca formalităţi necesare pentru bătăliile la cel mai înalt nivel european. Decise să câştige trofeul pus în joc, profesionistele de la CSM Bucureşti nu-şi vor trata de sus adversarele de astăzi, chiar dacă acestea au încheiat Liga Naţională pe ultimul loc în clasament şi sunt obligate să câştige meciurile de la baraj cu Dinamo Bucureşti şi CSM Reşiţa pentru a continua şi din toamnă tot pe prima scenă.

Să ne ferim de accidentări!

Acesta este unul dintre mesajele pe care antrenorul Dumitru Muşi le-a dat cu siguranţă fetelor sale înaintea celor două meciuri oficiale din ultima fază a Cupei României, pentru că indisponibilităţi de ultim moment este exact de ce nu are nevoie CSM Unirea Slobozia. „Am jucat cu CSM Roman în optimi pe teren propriu şi după un campionat nesatisfăcător fetele au ţinut să lase o impresie mai bună susţinătorilor locali şi am reuşit să ne calificăm mai departe. Ştim că toată lumea şi-a dorit să joace cu noi în Final Four iar noi sigur nu ne-am fi dorit să jucăm cu CSM Bucureşti. Suntem realişti şi pot spune doar că şansele sunt minime, mai ales datorită faptului că venim după un campionat obositor, cu accidentări sau traume mai mici ori mai mari. Noi am respectat competiţia şi tocmai de aceea am ajuns la Final Four în condiţiile în care ne aşteaptă turneul de baraj peste doar o săptămână. Vom încerca să jucăm cât se poate de atractiv şi de competitiv cu CSM Bucureşti deşi, din păcate, nu pot alinia formula de echipă pe care mi-aş fi dorit-o.”, a declarat antrenorul Dumitru Muşi la conferinţa de presă de ieri desfăşurată la Ploieşti, locul ce găzduieşte turneul Final Four. Meciul cu CSM Bucureşti va începe astăzi, de la ora 19.00, şi va fi transmis de Digi TV şi Dolce Sport, şi va fi precedat, de la ora 17.00, de cealaltă semifinală SCM Craiova – CSM Bistriţa.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie