Ești aici
Sport 

DECIZIE FRH: HCM Slobozia urcă pe loc de baraj în Liga Naţională handbal feminin!

APEL ACCEPTAT. Comisia de apel din cadrul Federaţiei Române de Handbal a admis contestaţia depusă de Corona Braşov împotriva depunctării din meciul cu Universitatea Cluj şi formaţia lui Costică Buceschi primeşte înapoi cele trei puncte pierdute iniţial la masa verde!

Cel mai mediatizat subiect al turul de campionat în Liga Naţională de handbal feminin a fost cel legat de meciul dintre Corona Braşov şi Universitatea Cluj, partidă ce a avut loc în etapa a treia. Iniţial FRH (Federaţia Română de Handbal) decisese ca partida să bage în contul oaspetelor cele trei puncte dar la ultima şedinţă a comisiei de apel din 2017 situaţia s-a întors la 180 grade iar clujencele alunecă un loc în clasament, până pe prima poziţie ce duce direct în Divizia A.

Prima decizie: victorie „la masa verde” pentru Universitatea Cluj

Deşi a pierdut pe teren cu scorul de 23 – 30 meciul disputat în deplasare cu Corona Braşov în etapa a treia, Universitatea Cluj a primit trei puncte şi o victorie cu 10 – 0 în urma unei decizii adoptată de Comisia Centrală de Competiţii la o lună şi jumătate după disputarea partidei! Oficialii Federaţiei Române de Handbal au considerat că ASC Corona 2010 Braşov a folosit neregulamentar o handbalistă în două jocuri disputate în aceeaşi zi (pe data de 16 septembrie), mai întâi de la ora 11.00 în meciul de divizia A cu CSU Oradea şi apoi de la ora 20.00 în meciul cu Universitatea Cluj din Liga Florilor.

„Ca urmare a folosirii jucătoarei Daciana Hossu în ambele partide Comisia Centrală de Competiţii va omologa jocul ASC Corona Braşov – Universitatea Cluj cu scorul de 0 – 10 şi scăderea unui punct în clasament.”, a decis Comisia din cadrul FRH. Hotărârea a produs efecte în clasamentul ligii naţionale de handbal feminin, Corona Braşov pierzând în total 4 puncte ce au coborât-o la momentul respectiv de pe locul 6 până pe locul 9, în timp ce Universitatea Cluj a primit trei puncte ce o ajutau atunci să ocupe în mod nemeritat locul 12 cu un total de 8 puncte, cu 1 punct peste zestrea formaţiei AHCM Slobozia, obligată astfel să piardă o poziţie în clasament şi să ocupe primul loc retrogradabil direct!

FRH a revenit asupra primei decizii

În mod normal, reprezentanţii clubului din Braşov s-au apărat invocând faptul că au echipe atât în Liga Naţională cât şi în al doilea eşalon iar jucătoarele sunt legitimate pe foile oficiale ale ambelor echipe. În plus, oamenii de la Corona Braşov au contestat întârzierea dictării sancţionării, între data disputării partidei cu Universitatea Cluj şi momentul sancţionării trecând etape bune din Liga Naţională, mai exact o lună şi jumătate de la omologarea victoriei gazdelor! Pe cale de consecinţă, Corona Braşov a atacat prima hotărâre adoptată de Federaţia Română de Handbal şi chiar după disputatea ultimei etape programată în anul 2017 în Liga Naţională, Comisia de Apel a introdus pe ordinea de zi dezbaterea cazului.

„În legătură cu Apelul introdus de către ASC Corona Braşov împotriva hotărârii Comisiei Centrale de Competiţii din data de 31 octombrie 2017, după audierea reprezentanţilor părţilor implicate (ACS Corona 2010 Braşov, Universitatea Cluj şi Comisia Centrală de Competiţii) membrii CA au hotărât prin vot secret admiterea Apelului şi cu 14 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă” invalidează Hotărârea Comisiei de Competiţii (Dumitru Dan nu a votat).”, a fost anunţul sec postat pe site-ul Federaţiei Române de Handbal.

În aceste condiţii cele trei puncte „câştigate” în afara terenului de echipa din Cluj s-au întors în contul Coronei Braşov, echipă care a primit înapoi şi punctul de penalizare suplimentar. Cu 4 puncte în plus în clasament, echipa din Braşov a urcat pe locul 5 în ierarhie, cu 18 puncte, iar Universitatea Cluj a făcut „rocada” cu HCM Slobozia, coborând de pe locul 12 pe locul 13, cu 5 puncte, cu două mai puţine decât echipa antrenată de Gheorghe Covaciu.

Început de an decisiv pentru HCM Slobozia

Întrerupt pentru participarea echipei naţionale feminine la Campionatul Mondial din Germania, campionatul îşi va consuma ultimele trei etape din tur la începutul anului viitor. HCM Slobozia va juca pe 10 ianuarie în deplasare cu CSM Slatina, una dintre nou-promovate, formaţie pregătită de Victoria Bora, fost antrenor la CSM Unirea Slobozia, oltencele ocupând în acest moment ultimul loc în clasament, cu două puncte obţinute din două meciuri încheiate la egalitate.

Trei zile mai târziu HCM Slobozia va primi pe teren propriu vizita echipei Universitatea Cluj, cele două confruntări consecutive putând aduce şase puncte imense în tentativa formaţiei de la Slobozia de a scăpa în premieră de emoţiile barajului de evitare a retrogradării, baraj prin care a fost obligată să treacă în fiecare dintre cele trei sezoane anterioare din Liga Naţională.

Turul se va încheia într-o deplasare lungă şi obositoare la Zalău pentru un meci încins cu trupa lui Gheorghe Tadici, formaţie redutabilă pe teren propriu. În acest moment şase formaţii (Dunărea Brăila, Danubius Galaţi, Rapid Bucureşti, HCM Slobozia, Universitatea Cluj şi CSM Slatina) se luptă pentru a prinde locurile 9 şi 10, ultimele ce asigură prezenţa în Liga Naţională şi în campionatul viitor, ocupantele locurilor 11 şi 12 urmând a participa la baraj iar echipele ce vor termina campionatul pe locurile 13 şi 14 vor retrograda în Divizia A.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie