Ești aici
Administrație 

DISPUTĂ ADMINISTRATIVĂ LA SLOBOZIA: Propunerea viceprimarului Gabriel Muşat nu a fost pe placul primarului Adrian Mocioniu!

DEZACORD. Propunerea viceprimarului Gabriel Muşat de schimbare a activităţii în cazul unor centrale termice dezafectate vândute la licitaţie nu a întrunit numărul suficient de voturi în Consiliul Local Slobozia după ce primarul Adrian Mocioniu a spus înainte de vot că nu i se pare corect ca regulile să fie schimbate în timpul jocului şi s-a declarat împotriva proiectului colegului de partid!

SC CARGO SRL (societate condusă de unul dintre apropiaţii PSD Ialomiţa), SC FIDAGRI SRL (deţinută de fratele lui Alexandru Potor, secretar de stat şi marcant lider PSD Ialomiţa, candidat la ultimele alegeri parlamentare) şi Alexandru Sbenghici au solicitat Consiliului Local Slobozia să li se permită să schimbe destinaţia activităţii economice ce ar urma să se desfăşoare în centrale termice achiziţionate la licitaţie. SC CARGO SRL vrea ca în loc de spaţii medicale să i se permită să facă în fostul punct termic 4 un centru de recuperare sportivă (sală de sport), SC FIDAGRI SRL nu mai doreşte să investească într-o tipografie dar nici nu este dispus să renunţe la fostul punct termic nr. 2 iar Alexandru Sbenchici pur şi simplu vrea să-şi amenajeze din fosta centrală termică de la bl. 5 un spaţiu de locuit în locul unui spaţiu comercial. Cum la licitaţii s-a impus ca viitorul proprietar să nu schimbe profilul activităţii în aceste locaţii, dacă nu există un acord din partea municipalităţii contractele se pot anula.

Mesajul primarului a întors votul PSD – ALDE!

Solicitanţii au beneficiat de raportul favorabil al viceprimarului Gabriel Muşat, cel care a introdus pe ultima sută de metri proiectul de hotărâte pe ordinea de zi a şedinţei de săptămâna trecută, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când proiectul este unul cu dedicaţie iar consilierii locali nu trebuie să aibă timp să studieze speţa şi să voteze „în orb”. „Nu este corect să schimbi destinaţia după ce la licitaţie s-au impus anumite reguli. Este diferenţă mare de la cabinete medicale la săli de sport… Ştim că săli de sport sunt foarte multe în Slobozia şi dacă am fi vrut sală de sport la fosta centrală termică s-ar fi scos un preţ foarte bun la licitaţie, cred că aproape dublu decât am încasat.”, a spus Radu Paros, consilier PMP, şi el proprietar al unei foste centrale termice în zona Gării.

„Cred că sunt primul primar care vine din mediul privat în administraţia locală şi vă spun că mediul privat cel mai mult îşi doreşte să îi oferim un joc corect. În condiţiile în care am schimba regulile pe parcursul jocului nu ar fi corect faţă de acei agenţi economici – cum am fost şi eu spre exemplu – care nu au putut participa atunci la licitaţie.” (ADRIAN MOCIONIU, primar Slobozia)

Dacă din partea opoziţiei erau de aşteptat puncte de vedere împotriva propunerii viceprimarului Muşat, surprinzătoare a fost intervenţia primarul Adrian Mocioniu, coleg în PSD cu viceprimarul! „În acea perioadă făceam parte din mediul privat şi atunci şi eu îmi doream să dezvolt un cabinet veterinar într-un punct termic iar modul cum au fost scoase pe anumite destinaţii mi-a limitat accesul la licitaţie. Cred că sunt primul primar care vine din mediul privat în administraţia locală şi vă spun că mediul privat cel mai mult îşi doreşte să îi oferim un joc corect. În condiţiile în care am schimba regulile pe parcursul jocului nu ar fi corect faţă de acei agenţi economici, cum am fost şi eu, spre exemplu, care nu au putut participa atunci la licitaţie.”, a spus Mocioniu. El le-a transmis proprietarilor nemulţumiţi că pot înapoia punctele termice cumpărate de la municipalitate iar acestea să fie din nou scoase la licitaţie pentru a fi cumpărate de alţi proprietari dispuşi să respecte condiţiile impuse de Consiliul Local Slobozia. Cuvintele rostite de primar au dat peste cap calculele făcute înainte de şedinţă iar blocul majoritar PSD – ALDE s-a abţinut, în vreme ce opoziţia a votat împotrivă, scor care a determinat respingerea celor trei solicitări! Din cele 16 foste puncte termice doar două mai au destinaţia pentru care au fost construite, alte două nu sunt atribuite (punctele 8 şi 9 din zona MB-uri, vezi foto) iar în alte 12 ase desfăşoară diverse activităţi economice ori proprietarii încă nu au investit în ele conform celor stabilite la licitaţiile de atribuire.

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie