Ești aici
Eveniment Favorite 

FENOMEN METEO EXTREM: Tornadă la doi paşi de municipiul Slobozia, pe un câmp de lângă bariera Drajna

EVENIMENT. O tornadă impresionantă s-a iscat la doar câţiva kilometri de municipiul Slobozia, pe un teren agricol din zona localităţii călărăşene Constantin Brâncoveanu. Un autocar cu 39 pasageri a fost luat de vânt şi aruncat pe câmp.

Fenomen meteo extrem şi foarte rar în România: o tornadă impresionanţă s-a iscat între Slobozia şi localitatea Constantin Brâncoveanu. Din cauza vântului puternic, un autocar a fost scos de pe şosea şi aruncat metri buni în afara carosabilului. Şapte persoane au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Vântul puternic a generat vârtejul ameninţător chiar lângă şoseaua ce leagă municipiul Slobozia de Autostrada Soarelui, prin localitatea Drajna. O rută intens circulată ce face legătura dintre capitala Bucureşti şi sudul Moldovei, prin Brăila şi Galaţi.

Spre norocul participanţilor a trafic, numeroşi având în vedere că oamenii se întorc de la rude după Sărbătoarea Paştelui, tornada nu a măturat şoseaua şi s-a manifestat doar pe un teren agricol din apropiere.

Totuşi, curenţii puternici de aer au aruncat de pe carosabil un autocar plin cu 39 pasageri şi l-a răsturnat metri buni pe câmp. Spre norocul tuturor, tornada nu a ridicat autovehiculul în aer iar rănile provocate călătorilor nu au fost grave.

A fost activat planul roşu de intervenţie şi toate autospecialele de Ambulanţă de la Slobozia au ajuns urgent la faţa locului. Cadrele medicale au acordat primul ajutor şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia au ajuns şapte pasageri cu leziuni ce nu le pun viaţa în pericol, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Circulaţia rutieră a fost întreruptă pe perioada intervenţiei echipajelor medicale şi s-a reluat în jurul orei 19.20. Parte dintre participanţii la trafic au fost direcţionaţi spre capitală pe traseul Slobozia – Ciochina – Lehliu – Autostrada A2 – Bucureşti pe perioada în care segmentul Slobozia – Drajna a fost blocat. (foto tornadă: ALIN TARNOVSCHI)

 

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie