Ești aici
Sport 

HANDBAL FEMININ: Adio CSM Unirea Slobozia, succes Handbal Club Municipal Slobozia în al patrulea sezon în Liga Naţională!

LOT DE 17 JUCĂTOARE. HCM Slobozia şi-a schimbat organizarea dar îşi menţine acelaşi obiectiv cu un lot subţire de jucătoare primenit doar cu trei achiziţii: Ana Inculeţ (portar), Yaroslava Burlachenko (pivot) şi Daniela Corban (centru).

CSM Unirea Slobozia reuşea la începutul verii să treacă din nou cu bine de barajul de evitare a retrogradării. Echipa avea apoi să se mute de la Clubul Sportiv Municipal la Asociaţia Handbal Club Municipal Slobozia, într-o nouă entitate ce se vrea a fi cheia pentru progresul viitor al echipei de handbal ajunsă la al patrulea sezon în elita handbalului românesc. O dorinţă perpetuă ce ţine mai mult de teorie căci în practică obiectivul rămâne neschimbat: evitarea retrogradării!

Cel mai mic buget din Liga Naţională

Goana după achiziţii a început în Liga Naţională cu mult înainte de finalul campionatului 2016 – 2017. Cum CSM Unirea Slobozia avea să joace la barajul pentru evitarea retrogradări orice plan pe termen scurt a fost amânat. Aşa se face că atunci când a fost sigură continuarea în prima ligă de handbal feminin numărul jucătoarelor ce ar fi putut fi aduse la Slobozia era deja foarte mic. Dacă mai punem la socoteală că echipa a primit pentru ultima jumătate a anului 2017 un buget de 11,5 miliarde lei vechi de la Consiliul Local Slobozia, singurele noutăţi în lotul formaţiei ce va fi antrenată pentru încă un sezon de Dumitru Muşi pot fi numărate de degetele unei singure mâini.

„Lotul este gata în proporţie de 99,9% şi dintre cele 17 handbaliste avem trei achiziţii, pe portăriţa Ana Inculeţ, puternicul pivot Yaroslava Burlachenko şi pe tânăra Daniela Corban, venită de la Corona Braşov. Cele trei au intrat deja în programul de pregătire al echipei sub comanda domnului Dumitru Muşi, antrenor cu care avem contract până la sfârşitul sezonului 2017 – 2018.”, spune Nini Goidea, preşedintele HCM Slobozia. Noul şef al echipei recunoaşte că obiectivul asumat este evitarea retrogradării şi construirea unei echipe competitive pentru viitor. „Ar fi o performanţă extraordinară dacă am reuşi la sfârşitul campionatului să ne clasăm pe locul 10 şi să scăpăm astfel de o nouă participare la barajul pentru evitarea retrogradării.”, a adăugat domnul Goidea.

Cu Dumitru Muşi antrenor principal, Marius Milea şi Tudorel Sava în stafful tehnic, vor îmbrăca tricoul HCM Slobozia pentru sezonul competiţional 2017 – 2018: Mădălina Ion (21 ani, portar), Ana Inculeţ (22 ani, portar), Cristina Oancea (18 ani, portar), Raluca Dăscălete (25 ani, inter), Ioana Georgescu (22 ani, inter), Alina Ilie (21 ani, inter), Andreea Ivan (26 ani, inter), Irina Marchidanu (32 ani, inter), Elena Pătuleanu (25 ani, inter), Andreea Enescu (35 ani, centru/inter), Daniela Corban (21 ani, centru), Yaroslava Burlachenko (25 ani, pivot), Raluca Nicolae (18 ani, extremă), Andreia Predoi (25 ani, extremă), Cătălina Sava (20 ani, extremă), Paula Toma (25 ani, extremă), Cristina Dragu (19 ani, extremă).

Amical pierdut cu Dunărea Brăila

După o perioadă de cantonament montan cu acumulări specifice mai ales în plan fizic, fetele lui Dumitru Muşi au jucat sâmbătă în sala „Andreea Nica” din Slobozia un prim meci de pregătire în faţa echipei Dunărea Brăila, formaţie care a încheiat sezonul trecut pe locul secund. Cu Alina Ilie, Raluca Dăscălete şi Irina Marchidanu lăsate în afara echipei din cauza unor accidentări, echipa pregătită de Muşi a încercat să-şi aranjeze un nou stil de joc în jurul Yaroslavei Burlachenko, pivotul de 25 de ani venit în această vară de la Craiova, după ce în trecut a mai jucat în România la Danubius Galaţi şi în campionatele naţionale din Ucraina şi Turcia.

Jocul a fost unul echilibrat, ritmul fiind serios afectat de zăpuşeala din interiorul sălii de sport din Slobozia, toate jucătoarele acuzând lipsa de aer din „cazanul de tablă”. Cu mai multă experienţă şi cu execuţii individuale deosebite venite mai ales din partea Cristinei Gheorghe (handbalistă născută la Slobozia dar care evoluează pentru naţionala Italiei) Dunărea Brăila s-a impus cu 23 la 19, de la HCM Slobozia fiind de remarcat pofta bună de joc a extremei Mădălina Toma dar şi intervenţiile sigure ale portăriţei Ana Inculeţ.(Galerie foto de la partidă pe pagina de facebook infoialomita.ro.)

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie