Ești aici
Sport 

HANDBAL FEMININ: CSM Unirea Slobozia s-a calificat în careul de aşi al Cupei României!

VICTORIE. Handbalistele au lăsat de-o parte tristeţea participării la barajul pentru evitarea retrogradării şi au jucat mai bine ca niciodată în acest sezon: victorie cu 27 – 26 cu CSM Roman şi calificare în Final Four!

CSM Unirea Slobozia a bifat cel mai bun la anului 2017 în ultima reprezentaţie oficială în sala „Andreea Nica” în meciul de Cupa României în faţa formaţiei ce a terminat pe locul 5 şi care anunţa înainte de meci că a venit la Slobozia pentru a se califica în Final Four pentru a prinde un loc în Cupele Europene. Însă toate calculele specialiştilor din handbal au fost date peste cap de dorinţa fetelor de a-şi lua la revedere în cel mai frumos mod posibil de la suporterii care le-au susţinut meci de meci şi le-au aplaudat la final indiferent de scorul de pe tabelă.

Repriză controlată autoritar

Antrenorul Dumitru Muşi s-a văzut din nou obligat să improvizeze şi să-i găsească înlocuitoare pivotului Iovănescu, spectatoare în tribună la meciul cu CSM Roman, şi a trimis-o în coasta apărării adverse pe Andreea Pătuleanu. Cu Dăscălete revenită în apărare după o accidentare lungă cât un sezon întreg CSM Unirea Slobozia a început cu ambiţie şi două goluri la rând semnate cu şuturi în forţă ale Andreei Ivan ne duc pentru prima dată în avantaj în minutul 5. Oaspetele îşi aduc aminte că au terminat campionatul pe locul 5 şi forţează cu trei acţiuni consistente de atac şi reuşesc să preia conducerea graţie inspiraţiei lui Carmen Stoleru, coordonator de joc în ofensivă şi imposibil de depăşit în defensivă. Tânăra Lăcrămioara Stan nu este de acord şi parează trei atacuri la mijlocul reprizei iar în faţă Strahan, Ivan şi Toma punctează şi duc pentru prima dată Slobozia la două goluri avans. Galeria cântă, tribuna aplaudă şi handbalistele lui Muşi uită de toate ratările din campionat şi joacă perfect menţinând constant trei-patru goluri în plus pe tabelă. Repriza se încheie cu o lansare în adâncime ratată de Andreea Enescu şi Clara Vădineanu ne taxează cu un gol în ultima secundă dar chiar şi aşa scorul pauzei este 14 – 11 pentru Unirea Slobozia.

Final gestionat inteligent

Multe dintre meciurile din campionat ne-au adus avantaj la pauză dar înfrângere pe final de meci şi de acest scenariu s-au temut cei 300 de spectatori din sală după reluarea jocului. Dumitru Muşi o scoate din poartă pe Stan şi o trimite în teren pe Irina Petrescu şi asta se vede imediat pe tabelă după ce primim trei goluri pe tot atâtea atacuri iar oaspetele ne suflă în ceafă, 18 – 17 în minutul 41! Alina Ilie inventează un şut surprinzător de la semi-distanţă, Andreea Enescu îşi arată talentul de golgheter şi buna-dispoziţie revine pe obrajii oficialităţilor locale: primar, viceprimari plus secretarul Consiliului Judeţean. Raluca Dăscălete este de netrecut pe propriul semicerc şi arată că statul departe de teren a încărcat-o de adrenalină şi dorinţă de victorie iar adversarele sunt de multe ori luate pe sus pe semicercul nostru în încercarea de a pătrunde spre poartă. Ne salvează şi bara, apără şi Petrescu iar în atac Georgescu şi Pătuleanu bifează cel mai bun meci al lor şi punctează din poziţii imposibile. Antrenorul Romanului nu mai are soluţii, face schimbare după schimbare dar timpul trece în favoarea formaţiei considerate înaintea partidei victimă sigură. CSM Unirea Slobozia se duce la patru goluri cu patru minute rămase de jucat şi în ciuda a trei goluri primite până la final arată că a învăţat din greşelile trecutului şi gestionează inteligent un final care aduce o victorie senzaţională: 27 la 26 şi calificarea în semifinalele Cupei României! Acolo unde se va lupta pentru trofeu cu CSM Bistriţa, SCM Craiova şi învingătoarea dintre HCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti.(foto pe pagina de facebook infoialomita.ro)

CSM UNIREA Slobozia: Stan, Petrescu, Ion, Sava, Horobeţ, Strahan (2), Georgescu (4), Pătuleanu (6), Enescu (5), Nicolae, Ivan (4), Predoi (1), Dăscălete, Toma (1), Ilie (4). Antrenor: Dumitru Muşi.

CSM Roman: Tymoshenkova, Martin, Cilici (1), Iuganu (8), Stoleru (5), Agrigoroaei (1), Toscovic (2), Glibko (4), Rusu (1), Tomescu (1), Vădineanu (3). Antrenor: Viorel Lazăr.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie