Ești aici
Sport 

HANDBAL FEMININ, LIGA FLORILOR: HCM Slobozia termină la egalitate cu CSM Bistriţa şi trăieşte periculos finalul de sezon

EMOŢII. Un singur punct a obţinut HCM Slobozia din întâlnirea în care-şi punea mari speranţe şi în care ardelencele au arătat că nu degeaba au un bilanţ impresionant al meciurilor de pe teren străin. Aflată pe loc de retrogradare, formaţia din Bărăgan nu-şi mai permite vreun pas greşit dacă nu vrea să părăsească Liga Florilor după patru campionate consecutive.

„Dacă învingem CSM Bistriţa eu spun că în proporţie de 80% echipa noastră va prinde unul dintre locurile de baraj.”, anticipa cu optimist înaintea meciului Nicolae Goidea, managerul HCM Slobozia. Socoteala din faţa clasamentului a fost dată însă peste cap de prestaţia suspect de proastă a HCM Rm. Vâlcea în repriza secundă a deplasării de la Galaţi, adică din momentul în care se aflase că Slobozia obţinuse un punct, rezultat care parcă a turnat plumb în încălţările oltencelor!

Raluca Dăscălete a fost de neoprit

Obligate să atace şi să câştige, fetele lui Gheorghe Covaciu n-au avut răbdarea specifică primelor minute şi Raluca Dăscălete (foto) profită din plin de lipsa de reacţie a apărării adverse pentru a înscrie rapid patru goluri din tot atâtea aruncări la poartă de la semicercul de 9 metri, peste o linie defensivă parcă anesteziată. Punctează cu o aruncare la fel de precisă şi Andreea Pătuleanu şi antrenorul Horaţiu Paşca nu mai are răbdare şi o aduce pe bancă pe Viorica Suba. Intră în poarta oaspetelor Ana Măzăreanu însă nici aceasta nu poate opri „trasoarele” lansate cu precizie de Dăscălete iar Slobozia are avantaj de doar 3 goluri până în minutul 13 graţie a trei aruncări de la 7 metri transformate cu precizie de Oana Chirilă, trimisă pe teren doar pentru executarea acestora.

HCM Slobozia reuşeşte cea mai bună serie din acest campionat, primele zece atacuri ale meciului transformate în gol dar are de tras patru minute la rând cu un om în minus pe teren iar ardelencele fructifică perfect superiorităţile numerice şi aduc egalarea pe tabelă în minutul 16, după trei goluri marcate în doar două minute de Maria Rodriguez, Oana Chirilă şi Bianca Zegrean. Extrema Mădălina Toma înscrie şi ea însă la faza următoare Szilvia Szabo cade peste ea şi handbalista de la Slobozia este scoasă în afara terenului pe targa medicilor de la Ambulanţă cu suspiciune de ruptură de ligamente!

Galeria locală suspină dezamăgitor, antrenorul Gheorghe Covaciu încearcă din mers să ungă rotiţele ce începuseră să scârţâie şi meciul începe să capete aspecte de dramatism, fiecare echipă având avantaje minine. În ultima secundă a reprizei HCM Slobozia primeşte prima aruncare de la 7 metri la o fază la care nu mai puţin de trei handbaliste de la CSM Bistriţa au faultat-o pe Yaroslava Burlachenko însă de la linia de 7 metri experimentata Andreea Enescu ştirbeşte din evoluţia foarte bună cu o boltă prea scurtă pentru a surprinde portarul şi la odihnă fiecare echipă are 16 goluri.

Fiecare echipă putea câştiga

HCM Slobozia începe diametral opus partea secundă şi iroseşte cu şuturi previzibile şi uşor de scos de către Măzăreanu trei acţiuni de atac. Are însă noroc că oaspetele nu-şi pregătesc prea bine acţiunile ofensive şi prima paradă a Mădălinei Ion aduce şi un contraatac cu gol: pasă peste toate jucătoarele, extrema Mădălina Predoi prinde într-o poziţie dificlă dar îşi face paşii corect şi înscrie sigur pentru 18 – 18. Raluca Dăscălete îşi continuă recitalul şi are o dublă cu şuturi de la distanţă dar apărarea gazdelor gafează nepermis, Mădălina Ion şi Ana Maria Inculeţ au fracţiuni de secundă întârziere în reacţii şi CSM Bistriţa preia conducerea cu 13 minute înainte de final profitând şi că formaţia din Slobozia rămâne două minute fără Mouna Jlezi.

Tensiunea atinge cote maxime, atacurile ambelor formaţii îşi pierd din luciditate şi este rândul HCM Slobozia să aibă la 24 – 24 un om în plus pe teren după eliminarea Irinei Ivan pentru un fault în semicerc. Gazdele se sperie de avantajul de pe teren şi nu reuşesc să ameninţe serios poarta bistriţencelor, preluând conducerea pe tabelă abia când se joacă din nou şapte la şapte prin reuşita Andreei Pătuleanu. Se precipită însă pe două faze ofensive şi CSM Bistriţa punctează trecând din nou în avantaj minim, cu cinci minute înainte de final.

Într-un vacarm de nedescris, cu toţi spectatorii în picioare şi trăind la maxim un final nerecomandat celor mai slabi de inimă, HCM Slobozia are cu 90 de secunde înainte de final la scorul 27 – 27 şansa golului însă ratează atacul şi Horaţiu Paşca cere time-out pentru a lungi cât mai mult utimul asalt. Sfaturile sale trec însă pe lângă urechile fetelor şi acestea pasează greşit iar Mădălina Predoi este lansată spre un contraatac final câştigător. Este însă ajunsă din urmă şi atacul se transformă într-unul poziţional iar ultima aruncare nu aduce golul unei mult-doritei victorii. Se termină egal, un meci în care la gazde a strălucit Raluca Dăscălete, autoare a 12 goluri din 13 aruncări, în vreme ce la echipa vizitatoare Oana Chirilă a punctat o dată din acţiune şi a fructificat opt din cele nouă aruncări de la 7 metri!

HCM Slobozia s-a bucurat doar o jumătate de oră pentru punctul obţinut cu CSM Bistriţa ce-o ajutase să urce în clasament cu două puncte peste Danubius Galaţi, o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării ce avea să câştige surprinzător cu 25 la 22 pe teren propriu în faţa echipei HCM Rm. Vâlcea după ce la pauză conduceau cu două goluri oaspetele clasate pe locul 4! Gazdele alunecă pe locul 13, sunt la egalitate de puncte cu CSM Slatina, meciul direct dintre cele două fiind programat în sala „Andreea Nica” din Slobozia în etapa 24. (Pentru fotografii de la meci DĂ CLICK AICI!)

HCM SLOBOZIA: Inculeţ, Ion, Mitrache, Marchidanu, Pătuleanu (3), Enescu (3), Predoi (3), Jlezi (4), Burlachenko (1), Dăscălete (12), Toma (1), Sava. Antrenor: Gheorghe Covaciu.

CSM BISTRIŢA: Suba, Măzăreanu, Pristaviţa (4), Szabo (5), Rodriguez (4), Ivan, Chirilă (9), Raţiu (3), Tetean, Zegrean (2). Antrenor: Horaţiu Paşca.

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie