Ești aici
Sport 

HANDBAL FEMININ, LIGA NAŢIONALĂ: HCM Slobozia abordează cu optimism ultimul meci oficial din 2017

ADVERSAR. HCM Rm. Vâlcea vine la Slobozia decisă să se impună şi să încheie anul pe locul secund în vreme ce gazdele îşi doresc să răzbune ghinionul din meciul cu SCM Craiova şi să îşi bucure suporterii cu o victorie. Meciul se va disputa astăzi, de la ora 16.00, în sala „Andreea Nica” şi va fi transmis în direct de TVR2.

„Meciul cu HCM Rm. Vâlcea este foarte important pentru noi, ne dorim să încheiem cu un rezultat pozitiv anul 2017, ar fi minunat dacă am reuşi acest lucru, ar fi un cadou pentru suporterii care ne susţin la fiecare partidă de pe teren propriu. Am fost foarte aproape cu SCM Craiova, poate ne iese cu Rm. Vâlcea, o altă formaţie din partea superioară a clasamentului.”, îşi doreşte Gheorghe Covaciu, antrenorul AHCM Slobozia.

În opinia sa campionatul este deschis oricărui rezultat, lucru demonstrat din plin până acum, etapele consumate arătând că fiecare dintre formaţiile de la locul 2 în jos (CSM Bucureşti defliează şi în acest sezon şi-şi va păstra cununa de campioană) poate câştiga sau poate pierde în faţa oricui. Privind clasamentul la zi, înainte disputării ultimelor patru meciuri ale etapei cu numărul 10, între locul 8 (Dunărea Brăila) şi locul 13 (AHCM Slobozia) sunt doar şase puncte, acestea plus CSM Slatina (e drept ceva mai departe, cu doar două puncte din nouă meciuri) urmând a se lupta pentru locurile ce asigură prezenţa fără baraj şi în ediţia viitoare a Ligii Florilor, aşa cum este numită Liga Naţională de handbal feminin. „Este un campionat ce va rămâne echilibrat până la final, un campionat deschis, imprevizibil faţă de sezonul trecut când au fost zece echipe fără emoţii şi alte patru ce s-au luptat de la bun început pe cele două locuri de baraj.”, anticipează tehnicianul.

Campionatul ia o pauză lungă

Etapa a zecea va fi ultima din acest an în Liga Naţională de handbal feminin. După meciul cu HCM Rm. Vâlcea fetele primesc o pauză de o săptămână, după care pe 27 noiembrie va urma o vizită medicală la Spitalul Judeţean Slobozia şi imediat un antrenament de forţă. La începutul lunii viitoare handbalistele de la AHCM Slobozia vor urca într-un cantonament montan la Vatra Dornei în perioada 3 – 10 decembrie.

„Vom pune accent pe pregătirea fizică, sută la sută vom avea antrenamente pentru acumulări fizice mai ales că începutul de an vine cu trei meciuri foarte grele programate într-un interval foarte scurt, în zece zile trebuie să ne deplasăm la Slatina, apoi imediat meci pe teren propriu cu Universitatea Cluj şi o deplasare în care traversăm toată ţara până la Zalău.”, explică antrenorul Gheorghe Covaciu cum va fi la Vatra Dornei.

După revenirea de la munte sunt programate meciuri de verificare cu CSM Roman (22 – 23 decembrie) şi Dunărea Brăila (28 – 29 decembrie), iar pauza de Revelion va fi mai scurtă decât şi-ar fi dorit fetele şi stafful tehnic pentru că pe data de 10 ianuarie vine meciul din deplasare cu CSM Slatina, partidă decisivă din zona formaţiilor care vor să evite emoţiile barajului de supravieţuire. „Toate meciurile sunt importante pentru noi dar meciul cu CSM Slatina are o importanţă aparte, este una dintre formaţiile ce stau lângă noi şi acolo trebuie să jucăm la capacitate maximă pentru a ne impune.”, mai spune Gheorghe Covaciu.

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie