Ești aici
Sport 

HANDBAL, LIGA NAŢIONALĂ: HCM Rm. Vâlcea se impune la Slobozia şi termină anul pe locul doi

ÎNFRÂNGERE. HCM Slobozia nu a reuşit să câştige în faţa puternicei HCM Rm. Vâlcea, chiar dacă a avut minute bune în care a fost peste adversara sa însă pe final de meci a plătit din nou tribut lipsei de încredere.

„Fetele mele joacă de multe ori timorate, parcă le este teamă că pot câştiga în faţa unor echipe mai bine cotate şi asta s-a văzut în meciul cu SCM Craiova în care au fost egalate în ultima secundă. Sper ca în partida cu HCM Rm. Vâlcea să scape de acest complex de inferioritate.”, spunea înaintea meciului Gheorghe Covaciu, antrenorul gazdelor. Şi fetele au intrat pe teren decise să nu-i înşele aşteptările: apărare exactă, cu cel puţin două jucătoare mereu lângă adversara cu mingea, şi un atac bine lucrat, cu schemele exersate la antrenamente duse până la gol, iar oaspetelor le-au trebuit opt minute să puncteze pentru prima dată, gol Gavrilă la scorul de 3 – 0 pentru HCM Slobozia.

Încă cinci minute aspectul general al jocului s-a păstrat, cu gazdele mereu primele la minge însă avea să apară ghinionistul minut 13, atunci când cei doi arbitri consideră că Mădălina Toma opreşte intenţionat mingea cu piciorul şi dictează eliminare de două minute. Inferioritate ce se adânceşte un minut mai târziu cu eliminarea Andreei Ivan iar HCM Rm. Vâlcea profită din plin şi punctează consecutiv de trei ori pentru un 5 la 5 la mijlocul reprizei.

Echilibrul este cuvântul de ordine preţ de şase minute iar la scorul de 7 – 6 este rândul Elenei Florică să fie eliminată după un fault de 7 metri transformat în gol de Raluca Dăscălete. Superioritate prost gestionată, HCM Rm. Vâlcea reuşind să reducă din nou scorul la diferenţă de un gol pe un contraatac născut după ce Georgescu se grăbeşte şi aruncă slab şi uşor de parat de Blazek. Ratarea toarnă plumb în picioarele handbalistelor de la Slobozia şi finalul de repriză aparţine vâlcencelor care merg la odihnă cu 12 la 10 în favoarea lor.

Frica de victorie a generat o nouă înfrângere

Obligată să alerge după egalare HCM Slobozia este amendată prin două contraatacuri – şcoală şi pentru prima dată diferenţa de pe tabelă urcă la patru goluri. Gazdele revin pe tabelă şi graţie a două eliminări la rând dictate în tabăra adversă iar Burlachenko strânge scorul cu un şut din recuperare pe semicerc. Iese la rampă şi Andreea Enescu cu două goluri reuşite într-un singur minut iar antrenorul Aurelian Roşca este un car de nervi pe margine, iritat de erorile din apărare ale jucătoarelor sale care se văd egalate la 19 cu zece minute înainte de final.

Moment favorabil pe care HCM Slobozia nu ştie să-l gestioneze şi excelenta Glibko inventează două goluri identice cu simulare de şut pentru a ocoli blocajul şi a rămâne singură cu portarul iar HCM Rm. Vâlcea pune stăpânire autoritară pe joc. Atacurile gazdelor devin previzibile, apărarea oferă spaţiile suficiente pentru şuturi imparabile şi oaspetele au cinci minute perfecte în care punctează de patru ori fără a primi gol, suficient pentru o victorie cu 26 la 22 ce le asigură până în ianuarie 2018 locul 2 în Liga Florilor.

HCM SLOBOZIA: Ion, Inculeţ, Marchidanu, Georgescu (5), Pătuleanu, Enescu (8), Predoi, Ivan (4), Burlachenko (3), Dăscălete (1), Toma (1), Sava. Antrenor: Gheorghe Covaciu.

HCM Rm. VÂLCEA: Blazek, Razum, Gavrilă (3), Băcăoanu, Adespi (2), Krnic (1), Lopez (5), Vukcevic, Florică (3), Glibko (6), Fernandez (2), Vasileuskaya (4), Badea. Antrenor: Aurelian Roşca.

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie