Ești aici
Sport 

HANDBAL, LIGA NAŢIONALĂ: HCM Slobozia are derby de foc cu Rapid Bucureşti pentru evitarea ultimelor locuri din clasament

DUEL. Echipele feminine de handbal HCM Slobozia şi Rapid Bucureşti se luptă pentru trei puncte enorme în lupta pentru evitarea retrogradării din Liga Florilor.

HCM Slobozia primeşte vizita formaţiei Rapid Bucureşti, o cunoştinţă mai veche de pe vremea când echipele se luptau aprig de fiecare dată când se aflau faţă în faţă, în meciuri de mare luptă, echilibrate şi încrâncenate, indiferent de eşaloanele în care se consumau. Până şi cele două amicale din martie din sala „Andreea Nica” din Slobozia au avut acelaşi aspect (atunci când fiecare formaţie a câştigat un meci) şi, cu siguranţă, tradiţia se va păstra pe teren şi în meciul din campionat.

Rapid are două victorii în campionat, HCM doar una

Rapid Bucureşti a revenit din acest sezon în Liga Naţională după ce a câştigat seria în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti, echipă depăşită apoi şi de la Slobozia la barajul de supravieţuire în Liga Naţională. Ajutate şi de transferurile făcute până la începutul campionatului vizitatoarele au reuşit să se impună în etapa de debut pe teren propriu cu CSM Slatina pentru ca apoi să aibă trei înfrângeri la rând cu Universitatea Cluj, HC Zalău şi CSM Bucureşti.

Etapa trecută rapidistele le-au primit în Giuleşti pe fetele de la Danubius Galaţi şi le-au depăşit cu 24 – 20 după un meci echilibrat în care au avut puterea să revină după un start mai slab. Bucuria victoriei a fost umbrită de accidentarea Alinei Dobrin, experimentata handbalistă de echipă naţională lovindu-se teribil la umăr în minutul 19 şi fiind incertă pentru meciul cu HCM Slobozia. În lipsa sa atenţia trebuie să se îndrepte mai ales asupra Alexandrei Trifan (jucătoare ce a trecut şi pe la CSM Unirea Slobozia atunci când echipa evolua în divizia A), Elenei Dache şi Andreei Popa, handbaliste decisive în partida cu gălăţencele.

Tradiţională la Rapid Bucureşti a rămas forţa atacului, cu o medie de aproape 25 goluri pe meci în primele cinci confruntări, dar echipa din Giuleşti păcătuieşte pe faza de apărare, având primite până acum 140 de goluri, o medie de 28 goluri pe meci.

„Trebuie să uităm repede meciul cu Măgura şi să ne concentrăm doar pe meciul de acasă cu Rapid Bucureşti, meci pe care trebuie să-l câştigăm. Sunt sigur că vom avea sprijinul publicului din tribune iar cu determinare şi atenţie pe teren vom obţine cele trei puncte.” (GHEORGHE COVACIU, antrenor Unirea Slobozia)

De partea cealaltă, HCM Slobozia nu are decât varianta victoriei dacă vrea să spere îndreptăţit la evitarea ultimelor două poziţii din ierarhie, locuri ce duc automat în Divizia A. Formaţia pregătită de Gheorghe Covaciu vine după o înfrângere severă la Măgura Cisnăduie (scor 33 – 19 pentru gazde) şi are în cinci etape disputate în Liga Florilor un singur meci câştigat, în deplasare cu Danubius Galaţi, ocupând în acest moment penultimul loc în clasament.

Meciul de astăzi dintre HCM Slobozia şi Rapid Bucureşti va începe la ora 16.00 iar cei care nu vor prinde una dintre invitaţiile gratuite pentru a intra în micuţa şi neîncăpătoarea sală „Andreea Nica” din cadrul Complexului Sportiv Municipal vor putea urmări meciul la televizor, partida fiind transmisă în direct pe TVR 1.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie