Ești aici
Favorite Social 

IDEI DE GUVERNANŢI: Preşcolarii vor primi la şcoală păstârnac, ţelină rădăcină şi castraveţi la 60 de bani bucata!

REGULI. Guvernul a adoptat regulile de aplicare şi finanţare a celebrului program „Lapte şi corn” oferind pentru prima dată şi posibilitatea acordării gratuite a unei legume la un cost de 0,6 lei/zi. Conform „meniului” impus, preşcolarii şi elevii pot primi o bucată de ţelină rădăcină pe care s-o „savureze” în pauza mare cu biscuiţi uscaţi!

Cu o întârziere ce face imposibilă contractarea produselor încă din prima zi de şcoală, Guvernul a aprobat normele de aplicare ale ordonanţei emisă pe data de 18 august ce stabileşte regulile prin care peste 2 milioane de preşcolari şi elevi vor primi zilnic lactate, produse de panificaţie, fructe şi, mai nou, legume! Conform actului normativ, pentru anul şcolar 2017 – 2018 limita valorică zilnică pentru fiecare beneficiar este de 2,05 lei, bani distribuiţi pe categorii de produse după cum urmează: 0,6 lei pentru porţia de fructe şi legume, 0,88 lei pentru porţia de lapte de consum şi produse lactate şi 0,57 lei pentru porţia de produse de panificaţie. Acestea sunt limitele maxime, valorile finale urmând a fi stabilite în urma unor proceduri de licitaţie ce se vor desfăşura în perioada următoare.

„Meniu” strict „gândit” de Guvernul României!

O modificare majoră în celebrul program lansat de cabinetul Adrian Năstase şi prin care multe dintre firmele controlate politic au încasat sume impresionante provenite de la bugetul statului şi din fonduri nerambursabile este contractarea de beneficiari nu pe un singur an, ca până acum, ci pe o perioadă extinsă până în anul 2023!

Tot în premieră, actul normativ prevede şi reguli stricte cu privire la „meniul” zilnic. „Pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se vor acorda gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume, 2 porţii de lapte, o porţie de produse lactate şi 5 porţii de produse de panificaţie. Pentru asigurarea diversităţii, porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de o porţie de biscuiţi şi/sau covrigi uscaţi, iar porţia de lapte şi produse lactate va fi însoţită de corn şi/sau baton. În cazul în care unităţile de învăţământ nu dispun de spaţii de depozitare, porţia de produse lactate poate fi înlocuită cu o porţie de lapte.”, impune Guvernul.

Ca să fie lucrurile clare, autorii documentului trec în revistă produsele ce vor ajunge la preşcolari şi elevi: fructe şi legume – mere, pere, struguri de masă, prune, morcov, păstârnac, ţelină rădăcină, sfeclă roşie, ardei graşi, castraveţi proaspeţi; lapte şi produse lactate – lapte de consum fără adaos de lapte praf adică lapte tratat termic, pasteurizat sau UHT, produse lactate fermentate fără adaos de lapte praf ca iaurt, lapte acru, lapte covăsit, chefir, sana şi alte sortimente de lapte fermentate sau acrite; produse de panificaţie – corn sau baton din făină integrală, covrigei simpli sau biscuiţi uscaţi din făină integrală fără adaos de zahăr, îndulciori şi alţi aditivi alimentari.

 

 

 

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie