Ești aici
Administrație Favorite 

IDEI DE PREŞEDINTE DE JUDEŢEANĂ: Firma de drumuri a lui Victor Moraru vinde covoare persane, carpete şi mochete!

INIŢIATIVĂ. Victor Moraru, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Ialomiţa, vrea să înfiinţeze o „căpuşă” pe bugetul judeţean prin care să comercializeze inclusiv mobilă, becuri sau covoare pe modelul „căpuşei” AMARA BUSINESS GRUP înfiinţată pe vremea când era primar al oraşului Amara.

Fără îndoială ce-l supără cel mai tare pe Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, este ideea de licitaţie. Atribuirea oricărei lucrări, fie ea cât de mică, finanţată cu bani din bugetul judeţului prin procedura legală a licitaţiei îl deranjează nevoie mare pe cel care mai are mai puţin de trei ani în fruntea judeţului. Pentru a fenta această procedură Moraru vrea cu orice preţ să facă o firmă căreia să-i livreze pe fir direct, fără niciun fel de competiţie comercială, lucrări de zeci de milioane de euro finanţate de la bugetul judeţului, bugetul naţional (prin PNDL 2) ori din fonduri europene nerambursabile.

Primăria Slobozia, luată la ocazie!

Şi cum noua firmă trebuia să mimeze ideea de nou, în condiţiile în care Consiliul Judeţean deţine la această oră o firmă specializată în lucrări de drumuri, viitoarea societate comercială s-a creat într-un ipotetic tandem între instituţia judeţeană şi municipiul reşedinţă de judeţ Slobozia. Prima parte cu un capital social de 13,5 miliarde lei vechi (90% din total), a doua cu 1,5 miliarde lei vechi (10% din capital) în ceea ce poartă ca nume SC Infrastructură Drumuri şi Poduri SA.

Şi cum firma trebuia să aibă şi obiect de activitate, în afara lucrărilor de construcţii a drumurilor şi a căilor ferate (asta cu căile ferate este de-a dreptul tembelă!) pe listă mai apar, printre altele, în directă legătură cu infrastructura rutieră, activităţi ca: comerţ cu amănuntul al covoarelor, carpetelor, tapetelor şi a altor acoperitoare de podea, comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic, activităţi de fotocopiere, activităţi de curăţenie, activităţi de întreţinere peisagistică, ba chiar învăţământ în domeniul sportiv şi recreaţional plus activităţi de editare a revistelor şi periodicelor!

Pentru ce toate acestea v-aţi putea întreba? Simplu! După mintea lui Moraru, viitoarea societate ar trebui să vândă, fără licitaţie ori altă procedură legală de selecţie a ofertelor, tot ce au nevoie Primăriile din judeţ care, nu-i aşa, depind de banii publici ai judeţului şi stau cu mâna întinsă la pixul aprobator al preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa!

Interesant este că obiectul acesta stufos de activitate nici măcar nu a fost discutat cu cei de la Primăria Slobozia, juristul instituţiei locale recunoscând pentru www.infoialomita.ro că a fost chemat într-o zi la biroul lui Victor Moraru şi i s-a spus că se va face o firmă de drumuri în care municipiul va avea un procent de 10%. Nimic în plus, nimic în minus, nici vorbă de consultări cu privire la viitoarele afaceri derulate de noua firmă, căci, nu-i aşa, când ai doar a zecea parte din capital nu te poţi limita decât la un supus „Am înţeles”!

 Cu ochii pe banii din PNDL 2

Planul cel mare urzit de Victor Moraru vizează ipoteticele finanţări obţinute de judeţul Ialomiţa (prin Consiliul Judeţean) şi de localităţi prin celebrul program controlat de PSD şi intitulat PNDL 2. În primul rând este vorba de cele trei mari investiţii în modernizarea drumurilor judeţene, trei lucrări ce se vor desfăşura cu banii românilor prin licitaţii organizate de Victor Moraru. Iar aici intervine şmecheria! După cum singur declară în scris în justificarea înfiinţării societăţii, Moraru nu vrea să mai audă de licitaţie şi să-i atribuie direct noii societăţi lucrări în valoare de, atenţie, 162,44 milioane lei (peste 35 de milioane euro!), sume aprobate pentru trei sectoare de drumuri judeţene.

Pe lângă acesta Moraru mai stă cu ochii şi pe lucrările de modernizare a drumurilor din interiorul localităţilor, mai ales pe cele conduse de primari PSD care, nu-i aşa, trebuie să răspundă la comanda politică şi să-i ofere pe tavă alte zeci de milioane de euro venite de la bugetul de stat până la sfârşitul anului 2020.

El ştie cel mai bine cum să dea fără licitaţie bani direct unei firme din subordine după ce a repetat gestul ani la rândul la Primăria Amara, acolo unde Consiliul Local deţine o firmă abonată la (aproape) tot de a comandat autoritatea publică locală: lucrări de cureţenie, lucrări de salubritate, forări de puţuri, executarea gardului la cimitir şi câte şi mai câte!

Firmă cu pantalonii rupţi în fund

Cum să execuţi un drum nu este deloc simplu atunci când îţi lipsesc utilajele şi specialiştii, l-am întrebat pe Victor Moraru care este dotarea viitoarei firme şi cu ce fonduri vor fi cumpărate cele necesare. Cu aerul său superior, preşedintele Consiliului Judeţean a replicat: „Capitalul social iniţial al societăţii este propus a fi de 1,5 milioane lei, sumă prin intermediul căreia să se poată realiza atât o dotare minimă cu utilaje specifice obiectului de activitate (autogreder, finisor de asfalt, cap tractor şi trailer, cilindru terasament, etc.), cât şi sustenabilitatea activităţii (plată salarii, utilităţi sediu) în primele 6 luni de la înfiinţare. Ne dorim cât mai repede posibil să execute lucrări. Ştiţi cumva cu câte utilaje au început activitatea celelalte societăţi de drumuri? Ce, trebuie să luăm autobasculante noi? Nu, vom merge să luăm de pe piaţa liberă utilaje şi la mâna a doua…”

La o simplă căutare pe site-uri de vânzări utilaje, dacă tot capitalul social de 15 miliarde lei vechi (aproximativ 326.000 euro) ar lua drumul achiziţionării de utilaje de construcţii, banii ar ajunge pentru un auto-greder (95.000 euro, an fabricaţie 2009), un încărcător frontal (90.000 euro, an fabricaţie 2010), un cilindru compactor asfalt (40.000 euro, an fabricaţie 2008) şi vreo două autobasculante (90.000 euro, fabricaţie 2010)! Curată asfaltare de calitate cu acest impresionat „parc auto” de utilaje de construcţii!

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie