Ești aici
Social 

VOLUNTARIAT INTERACT SLOBOZIA: Desene cu personaje fericite pentru micuţii trişti internaţi la Spitalul Judeţean Slobozia

ACŢIUNE. „Copiii se bucură foarte mult în prezenţa personajelor, li se pare un mediu extrem de familiar şi atunci contactul cu spitalul şi evident, boala sunt mult mai uşor acceptate.” susţine doamna Anita Marin, coordonator şi iniţiator al proiectului „Culoare – terapie pentru copii”, care s-a dorit a schimba în mod considerabil imaginea spitalului atât pentru micuţii pacienţi cât şi pentru părinţii ce le sunt alături.

Adunând o promiţătoare, dornică şi capabilă echipă, alcătuită din elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” şi ai Şcolii Gimnaziale „Sf. Andrei” şi din doamnele Elena Vestineanu şi Cristina Tender, de asemenea coordonatoare ale proiectului, Anita Marin a intenţionat să ajute la înfrumuseţarea saloanelor secţiei de pediatrie, valorificând în consecinţă potenţialul formator al elevilor, în vederea optimizării relaţiei între formă, culoare şi starea de bine datorată acestora.

Proiectul s-a finalizat prin donarea a cincisprezece tablouri realizate de tinerii elevi, imaginile colorate şi minuţios lucrate îmbunătăţind starea de spirit a fetiţelor şi băieţeilor internaţi. Talentaţii voluntari s-au bucurat de faptul că le-a fost oferit prilejul de a se implica şi totodată de a-şi dezvolta competenţele şi abilităţile artistice. Acţiunea s-a desfăşurat în perioada ianuarie – iunie 2017 şi i-a avut drept parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, Spitalul Judeţean Slobozia, Asociaţia Colegiului „Mihai Viteazul”, Biserica „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” (Preot Gheorghe Pascu) şi cluburile de voluntariat Rotary şi Interact Slobozia, fără de care obiectivele proiectului nu ar fi fost în aceeaşi măsură atinse. „Proiectul nostru îşi propune să fie un remediu pentru suflet şi pune accent pe efectul emoţional pe care arta îl are asupra pacienţilor aflaţi în spitale.”, declară organizatorii, plănuind plini de încredere să continue să aducă fericire şi speranţă copiilor beneficiari, în cadrul acestui proiect cu adevărat minunat şi semnificativ!(TEXT: Irina Moise, voluntar INTERACT)

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie