Ești aici
Administrație Favorite 

INVESTIŢII ÎN SLOBOZIA: Parcarea subterană rămâne piatra de moară la gâtul bugetului

 

CALCULE. Jumătate din bugetul alocat investiţiilor municipale în anul 2017 se toacă pentru parcarea subterană inutilă din centrul municipiului reşedinţă de judeţ, fonduri împrumutate de la bancă pentru care populaţia plăteşte rate şi dobânzi de circa 13 miliarde lei în fiecare din următorii 20 de ani.

Fără îndoială cel mai mare stres administrativ al municipiului Slobozia rămâne celebra parcare subterană lăsată moştenire de ex-primarul Gabi Ionaşcu şi ex-viceprimarul Valentin Băcanu, omul care a susţinut-o vehement la vremea respectivă şi care a obţinut aprobarea necesară şi suficientă a consilierilor locali PSD, spun gurile rele că nu pe degeaba! Pentru că risca să nu mai aibă bani pentru alte lucrări Primăria Slobozia a fost obligată să se împrumute 250 miliarde lei vechi pe o perioadă de 20 de ani pentru a încerca să finalizeze investiţia până în ultima zi a anului 2018, condiţie impusă pentru a se evita restituirea celor peste 250 de miliarde lei vechi către autoritatea ce gestionează fondurile europene! În ciuda spoielii de imagine tradusă prin montarea unor dale de beton pe partea opusă zonei parcării subterane şi a turnării plafonului ce a astupat gaura urâtă ce sluţea centrul civic partea cea mai grea a lucrării nici măcar nu a fost atacată. Este vorba de accesul auto în parcarea subterană, acces care, potrivit proiectului iniţial, ar trebui să pornească din spatele sediului Palatului Administrativ, să vireze stânga şi să coboare pe toată lungimea străzii de vizavi de Primăria Slobozia! Un „mizilic” de vreo 90 de miliarde lei vechi pe care primarul Adrian Mocioniu vrea să-l reducă la o treime printr-un artificiu constructiv care să reducă distanţa de intrare în parcare până la o valoare estimată de 30 miliarde lei vechi. Dorinţă de care constructorul, fireşte, nici nu vrea să audă şi din această cauză se amână săparea gropii. O amânare ce pune serios în pericol încadrarea în termenul maxim ce expiră în ultima zi a anului viitor, caz în care comunitatea locală va fi obligată să restituie până la ultimul leu ce a primit în contul lucrării demarate cu fonduri nerambursabile.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie