Ești aici
Eveniment Favorite 

LA UN PAS DE TRAGEDIE: Secţia de ginecologie a Spitalului Urziceni, în flăcări de Paşti!

INCENDIU. O lumânare aprinsă şi lăsată nesupravegheată este cauza cea mai probabilă a unui incendiu care putea duce la Spitalul Municipal Urziceni la un al doilea caz „Maternitatea Giuleşti”, atunci când au murit şase bebeluşi iar alţi cinci au rămas cu arsuri traumatizante pe viaţă.

Pompierii din detaşamentul Urziceni au intervenit de urgenţă în ziua de Paşti la secţia de ginecologie a Spitalului Municipal Urziceni. Alarma a fost dată puţin după ora 17.30 de personalul medical şi pompierii Gărzii Urziceni ajunşi de urgenţă la faţa locului au acţionat cu furtunuri cu apă şi spumă pentru a stinge un foc izbucnit la etajele 3 şi 4 ale secţiei de ginecologie.

Focul se manifesta violent iar 4 mămici şi 9 copii au fost evacuaţi de urgenţă la un etaj inferior al clădirii unităţii medicale. Intervenţia promptă a făcut ca evenimentul să nu se lase cu victime omeneşti ci doar cu pagube materiale însemnate şi o spaimă teribilă atât pentru mămicile internate cât şi pentru cadrele medicale aflate de Gardă în prima zi de Paşti.

După lichidarea incendiului specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa au stabilit drept cea mai probabilă cauză a izbucnirii focului o lumânare aprinsă şi lăsată nesupravegheată pe un frigider într-unul dintre saloanele secţiei de ginecologie, probabil pentru a marca Sărbătoarea de Paşti. Cercetările vor continua pentru stabilirea cu exactitate a persoanei care a aprins şi lăsat lumânarea nesupravegheată la doar câţiva metri de paturile nou-născuţilor şi mamelor acestora.(Foto: ISU Ialomiţa)

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie