Ești aici
Eveniment 

MOARTE VIOLENTĂ: Valentin Băicoianu a fost omorât pentru că a luat apărarea unor fete

TRAGEDIE. Un tânăr de doar 32 de ani din Slobozia şi-a găsit sfârşitul după ce a fost lovit de doi derbedei deranjaţi că acesta le sărise în ajutor unor fete. După ce a ţinut ascuns incidentul mai bine de o săptămână Poliţia Constanţa a prezentat astăzi o fotografie cu unul dintre presupuşii agresori.

Valentin Băicoianu şi-a găsit sfârşitul pe un pat de spital din Bucureşti după o săptămână petrecută între viaţă şi moarte. Din nefericire rănile de la cap au făcut inutile eforturile medicilor de a-l ţine în viaţă pe tânărul care a avut parte de o moarte pe cât de tragică pe atât de stupidă. Întâmplarea nefericită s-a petrecut pe data de 10 iulie, atunci când Valentin a mers la Constanţa pentru a participa împreună cu două prietene la festivalul Neversea. Aflaţi într-un autobuz, după cum afirmă martori oculari, cei trei au fost luaţi la ochi de doi derbedei care s-au urcat în zona campusului social Henri Coandă şi care au început să le agreseze verbal pe cele două fete din compania lui Valentin.

Tânărul n-a stat pe gânduri şi le-a sărit în ajutor, gest care i-a deranjat teribil pe agresorii care l-au bruscat în momentul când cobora din autobuz, motiv pentru care acesta s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de caldarâm. După ce i-a fost acordat primul-ajutor chiar pe asfalt de către un medic aflat întâmplător în zonă, Valentin Băicoianu a fost transportat de urgenţă mai întâi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa şi apoi la Bucureşti. Lovitura a fost însă atât de puternică încât toate eforturile medicilor s-au dovedit inutile iar acestora nu le-a mai rămas decât să declare decesul tânărului.

Poliţia are o imagine cu agresorul!

Deşi incidentul s-a petrecut pe data de 10 iulie poliţiştii constănţeni au avut nevoie de mai multe zile pentru a-l anunţa public. Comunicatul oficial a fost prezentat presei abia pe data de 18 iulie şi el nu iese din tiparul sec specific: „La data de 10 iulie a.c., între doi bărbaţi aflaţi într-un mijloc de transport în comun din Constanţa a izbucnit un conflict spontan. La coborârea din autobuz unul dintre ei s-a lovit la cap şi a fost dus la spitalul din Constanţa. Ulterior a fost transportat la un spital din Bucureşti unde a decedat. Poliţiştii constănţeni efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru identificarea autorului şi tragerea lui la răspundere penală.” Supuşi presiunii presei, poliţiştii constănţeni au revenit în cursul zilei de astăzi şi au prezentat o imagine (vezi foto) cu unul dintre presupuşii agresori, invitând pe cei care pot da informaţii care să ducă la identificarea lui să anunţe imediat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie