Ești aici
Administrație Favorite 

PRIMA ÎNFRÂNGERE PENTRU ADMINISTRAŢIA JUDEŢULUI: Consiliul Judeţean a anulat procedura de achiziţie a fostului sediu BCR

REZULTAT. Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, trebuie să mai aştepte până să se bucure de un birou mai mare pentru actul de administraţie publică judeţeană pe care, vremelnic, îl săvârşeşte. Procedura de achiziţie a fostului sediu BCR a fost fără finalizare atâta vreme cât oferta a fost depusă de chiriaş şi nu de proprietar!

Consiliul Judeţean Ialomiţa, la solicitarea expresă a preşedintelui Victor Moraru şi cu acceptul consilierilor PSD – ALDE (aleşii judeţeni PNL au fost împotrivă şi au declanşat chiar şi o campanie publică de strângere de semnături pentru împiedicarea achiziţiei cu dedicaţie), a tăiat de la capitolul investiţii pe anul 2017 peste 78 de miliarde lei vechi pentru a-i pune într-un capitol destinat achiziţiei unui viitor sediu administrativ. Criticile publice repetate venite din partea adversarilor politici, a opiniei publice şi a unei însemnate parte a presei locale nu au avut darul de a-l clinti pe Victor Moraru, acesta mergând cu procedura de achiziţie atât de departe încât caietul de sarcini a fost făcut special pentru ca doar proprietarii fostului sediu BCR Slobozia să poată participa şi vinde spaţiul de 4.373 metri pătraţi.

Cu cine a negociat Moraru, cu proprietarii sau cu chiriaşii?

„Consiliul Judeţean Ialomiţa anunţă ANULAREA procedurii privind cumpărarea unui imobil cu destinaţia Sediu administrativ al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi a terenului aferent acestuia deoarece singura ofertă depusă în data de 08.06.2017, cea depusă de Banca Comercială Română SA a fost declarată inacceptabilă în urma verificării documentelor de calificare transmise: întrucât, potrivit prevederilor art. 27, alin. 11, lit. b, din Regulamentul – cadru privind cumpărarea de bunuri imobile de către judeţul Ialomiţa, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 97 din data de 15.12.2016, – (a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte condiţiile minime de calificare), Banca Comercială Română SA, la data prezentei nu este proprietarul de drept al imobilului situat în Slobozia, bd. Chimiei, nr. 21 compus din teren şi construcţie, pentru care a depus oferta de vânzare.”, comunică oficial instituţia judeţeană, sub semnătura lui Victor Moraru.

Anunţul ridică semne de întrebare cu privire la persoanele cu care domnul preşedinte a discutat atunci când i s-a comunicat preţul de 1,8 milioane euro, şi mai ales în ce calitate, de proprietari ori de chiriaşi? Din corespondenţa purtată între biroul preşedintelui Victor Moraru şi cei care au ocupat fostul sediu al BCR în ceea ce priveşte costurile privind încălzirea imobilului, reiese că şeful instituţiei judeţene a primit lămuriri, şi acelea incomplete, de la o anume Bogdana Eftimie ce reprezintă Banca Comercială Română, direcţia managementul proprietăţilor imobiliare, echipa de vânzări proprietăţi imobiliare, entitate care, aflăm acum din comunicatul oficial al Consiliului Judeţean Ialomiţa, nu este proprietara clădirii!

Posibil sediu ADR 3 Sud-Muntenia

Pentru preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa ratarea achiziţiei unui sediu administrativ este prima înfrângere majoră având în vedere îndârjirea arătată în ultimele luni. Victor Moraru avansase încă din toamnă preţul de achiziţie, echivalentul a 1,8 milioane de euro, un chilipir în opinia preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa la care ar fi urmat pompat un „mic supliment” de cel puţin 100 euro metrul pătrat pentru amenajări şi recompartimentări în vederea schimbării destinaţiei din fost sediu bancar într-un sediu cu birouri administrative. Atât de hotărât a fost să cumpere acest sediu încât procedura de achiziţie s-a schimbat la un semn şi un vot favorabil dat de consilierii PSD – ALDE prin introducerea procedurii de negociere directă în locul unei licitaţii! Surse din anturajul şefului Consiliului Judeţean Ialomiţa spun că planul lui Victor Moraru era ca pe lângă mutarea instituţiei judeţene în fostul sediu BCR să aducă de la Călăraşi şi sediul ADR 3 Sud-Muntenia, organismul prin care sunt aprobate proiectele cu fonduri nerambursabile din regiunea de sud-est a României.

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie