Ești aici
Sport 

RANDAMENT DE INVIDIAT: Atacantul Mihăiţă Năstase a ajuns la cota 7 + 1 goluri marcate!

REUŞITE. Şapte goluri în campionat şi unul reuşit în Cupa României este bilanţul perfect al tânărului vârf de atac crescut la grupele de copii şi juniori şi devenit titular de bază la echipa mare.

Mihăiţă Năstase traversează cea mai bună perioadă de când îmbracă tricoul echipei Unirea Slobozia în liga a treia. După un început ezitant în campionat, cu două partide în care a ratat situaţii clare de gol, el a spart gheaţa în partida dificilă de pe teren propriu cu Progresul Spartac şi din acel moment bucuria golului avea să-l cuprindă la fiecare confruntare.

O pasă de gol şi două reuşite în deplasarea cu Popeşti-Leordeni, gol cu Delta Tulcea plus un penalty scos şi „tripla” de senzaţie de pe unul dintre terenurile de antrenament ale vicecampioanei României completează seria extraordinară ce se vrea continuată şi cu Sportul Chişcani.

„Mă simt excelent, îmi merge bine, reuşesc să înscriu şi sper să o ţin tot aşa. Depinde doar de mine să rămân în formă şi să aduc bucurie tuturor prin golurile mele. Este drept că am şi meciuri în care ratez foarte mult, la concentrarea pe ultimul şut mai am de lucru.” (MIHĂIŢĂ NĂSTASE, atacant Unirea Slobozia)

„Îmi stă mai mult mintea la fotbal!”

„Mă simt excelent, am început foarte bine campionatul, îmi merge bine, reuşesc să înscriu şi sper să o ţin tot aşa. Depinde doar de mine să rămân în formă şi să aduc bucurie tuturor prin golurile mele. Îmi stă mai mult mintea la fotbal, mă odihnesc mai mult iar Mister (n.red. antrenorul Enache Costea) m-a pus să joc în poziţia mea preferată de vârf, acolo unde am dat cel mai bun randament. Îmi plac spaţiile, mă bazez cel mai mult pe viteză şi prefer să iau acţiunile pe cont propriu. Este drept că am şi meciuri în care ratez foarte mult, la concentrarea pe ultimul şut mai am de lucru.”, spune Mihăiţă Năstase care este secretul formei sale sportive.

Întrebat dacă în meciul cu FCSB II a fost sau nu faultat în careu chiar în debutul meciului, atacantul a fost tranşant: „Bineînţeles, a fost 11 metri clar, eu am intrat în careu şi mi-am făcut mingea să-l driblez pe portar, am trecut de el dar a întins mâna şi m-a faultat, nu a avut niciun moment intenţia de a interveni la minge. Domnul arbitru a ezitat şi probabil s-a gândit că este prea devreme să acorde lovitură de la 11 metri. Din păcate mi-a acordat cartonaş galben şi de acum trebuie să fiu foarte atent pentru că am ajuns deja la al treilea şi la următorul avertisment voi fi obligat să nu joc un meci.”

Mihăiţă Năstase reuşise să scoată o lovitură de la 11 metri cu o etapă înainte, pe teren propriu cu Delta Tulcea, atunci când echipei îi ardea buza mai tare şi căuta desprinderea pe tabela de scor, fază la care a intrat curajos printre doi fundaşi care nu au putut să-l oprească decât neregulamentar şi astfel Adrian Răduca a avut ocazia de înscrie de la punctul cu var şi să aducă liniştea în tabăra Unirii.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie