Ești aici
Favorite Social 

ULUITOR! Descoperire de senzaţie în Oborul Municipal din Slobozia: panoul publicitar ce consumă apă!

FACTURI. Mai multe firme din Slobozia au primit facturi pentru consumul de apă pentru că au avut expuse în Oborul Municipal panouri publicitare din tablă! Costul facturării pentru „consumul” pe doi ani s-a ridicat la „astronomica” sumă de 2,31 lei, valori ce nu acoperă nici măcar trimiterea lor prin poştă!

Servicii Publice Slobozia SRL, societate din subordinea autorităţii publice locale, încearcă în anul 2018 să repare oalele sparte în perioada 2015 – 2017, ani în care administrarea societăţii s-a făcut cu grave încălcări ale legislaţiei în vigoare. Somaţi de Curtea de Conturi să recupereze de la clienţi sumele neîncasate la vremea respectivă, şefii societăţii s-au grăbit să factureze fără să mai facă verificări ale contractelor şi au reuşit performanţa de a impune la plata consumului de apă clienţi ce au avut expuse panouri publicitare!

 Plăteşte apa, tablă nenorocită!

Virgilius Prod Com SRL Slobozia s-a trezit zilele trecute cu un plic în care erau două facturi pentru utilităţi (consum de apă rece) aferente unui contract de închiriere teren încheiat în urmă cu aproape trei ani cu SC Servicii Publice Slobozia SRL, societate ce administrează, printre altele, şi terenul aferent Oborului Municipal. Firma a avut luat cu chirie un lot de 4 mp pe care amplasase un expozor confecţionat din tablă pe un stelaj de lemn, tot acest ansamblu stând pe pământ cu scopul de fi văzut pentru promovarea unui brand.

„Am rămas fără cuvinte când am văzut cele două facturi trimise, una de un leu şi nouă bani iar cealaltă de un leu şi douăzeci şi doi de bani. Am crezut iniţial că rămâsese vreun rest de plată la chirie dar m-am înşelat, erau facturi pentru apa consumată de panoul publicitar amplasat în Oborul din Slobozia! M-am uitat de mai multe ori, am crezut că este o farsă dar nu, erau documente semnate de directorii societăţii. Bine că nu a fost amplasat panoul publicitar în interior, că mă puneau acum să plătesc şi factura de căldură!”, explică Virgil Şerbănescu cum a primit vestea că tabla sa promoţională a consumat apă.

Omul este siderat de modul în care este administrată societatea Primăriei, locul unde se duc taxele şi impozitele sale, şi consideră că societatea a comis un abuz atunci când a facturat apă unei firme ce nu a consumat aşa ceva, solicitând imputarea pagubei produse de acest demers tâmpit: consum de energie, resurse umane, consumabile, papetărie, taxe poştale.

Panoul de tablă, iertat de taxa de contor!

La cele două facturi trimise firmei, reprezentanţii societăţii Primăriei anexează şi două informări ale directorului economic Marian Dumitra, ambele contrasemnate de directoarea Dorina Milea, prin care se transmite că taxa de verificare a contorului de apă rece a fost în anul 2016 de 4,96 lei iar în 2017 de 8,24 lei, valori ce ar trebui facturate chiriaşilor din această perioadă. „Având în vedere că este un serviciu cu cota de TVA de 19% şi trebuie întocmite facturi separate, valoarea sumei refacturate fiind sub 1 leu pe întreaga perioadă, considerăm suma ca fiind nesemnificativă în raport cu nivelul total al utilităţilor şi nu justifică cheltuielile cu întocmirea şi trimiterea prin poştă a facturilor, drept urmare consider că nu este oportun ca suma să fie refacturată către clienţi.”, a transmis directorul economic, lucru aprobat de şefa sa. Astfel, panourile publicitare au fost „scutite” de plata taxei de contor şi au rămas bune de plată doar pentru apa „consumată”.

„N-am avut timp să verificăm!”

Dorina Milea, directoarea SC Servicii Publice Slobozia SRL a aflat de iritarea reprezentantului societăţii căreia acum i-a cerut bani pentru apă, recunoaşte că s-a lucrat fără o minimă verificare şi că s-a greşit însă pune totul pe seama faptului că patronul firmei este supărat că nu i-a fost acceptat un contract încheiat anterior de venirea ei în fruntea societăţii.

„Contractele din anul 2014 prevedeau că utilităţile cad în sarcina chiriaşilor, indiferent că aceştia au ocupat teren, clădiri, orice, se consideră că au folosit acele utilităţi. Noi din contract nu am avut de unde să ştim că acolo a fost un panou publicitar. Este vorba de doi lei şi puţin şi noi vom storna acele facturi. Curtea de Conturi şi toţi auditorii ne-au impus refacturarea utilităţilor pentru cei care au avut contracte după anul 2014. Totul s-a făcut în mare grabă, am avut doar 30 de zile în care să refacturăm şi nu am mai stat să verificăm fiecare contract în parte. Eu nu am de unde să ştiu în 2018 dacă a avut sau nu panou publicitar, dacă a consumat sau nu a consumat apă.”, se apără directoarea Milea.

Rugată să spună cât a costat transmiterea prin poştă a unei facturi în valoare de 1,09 lei şi dacă nu cumva societatea ar ieşi în pierdere chiar şi în condiţiile plăţii acesteia având în vedere că are costuri superioare încasării, Doina Milea a ridicat din umeri şi a adăugat că taxa de apometru era o sumă ce împrărţită la toţi chiriaşii din Oborul Municipal ar fi însemnat câţiva bani de fiecare şi în aceste condiţii este dispusă să achite din buzunarul său valorile nefacturate. De unde promite că va acoperi şi cele două facturi de consum de apă pentru panourile publicitare.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie