Ești aici
Favorite Sport 

UNIREA SLOBOZIA – AGRICOLA BORCEA 5 – 2: Meci spectaculos cu şapte goluri şi o duzină de ratări

VICTORIE. Unirea Slobozia şi-a asigurat poziţia a treia în serie după ce a trecut de Agricola Borcea, meci cu două reprize diametral opuse pentru echipa pregătită de Enache Costea. Campionatul se încheie în deplasare la „lanterna roşie” Victoria Traian.

Înfrângerea formaţiei Axiopolis Cernavodă de cu o zi înainte, sinonimă cu clasarea pe ultima treaptă a podiumului la finalul campionatului a Unirii Slobozia, a avut darul de a turna plumb în ghetele gazdelor şi a le şterge din minte toate indicaţiile tactice primite la antrenamente. Cu o Agricola Borcea sufocată de nevoia unui punct care să-i asigure prezenţa în liga a treia şi în campionatul viitor, meciul a început cu o dominare teritorială surprinzătoare din partea vizitatorilor care au atacat cu precădere pe partea dreaptă în condiţiile în care pe stânga avea doi juniori necopţi.

Gazdele au o repriză anostă…

Marian Şerban, cel mai periculos om al Agricolei, are o primă ocazie în minutul 9, atunci când primeşte mingea din lateral şi reia din întoarcere puţin pe lângă bara laterală. Replică Nelu Bucă dar lovitura de cap este prea moale şi prea pe centru pentru a-l păcăli pe Botezatu, un portar de 40 ani! Spătaru se distrează apoi cu Drăguţ şi rămâne singur cu Negruşa însă tânărul din poarta Unirii se lungeşte până lângă bară şi tabela rămâne neschimbată. Oaspeţii profită de inexactităţile tehnice ale gazdelor şi la mijlocul reprizei Gaţă centrează foarte bine pentru şutul în forţă al lui Văduva dar fundaşul Ghinea are o intervenţie salvatoare şi deviază cu piciorul în corner.

Presiunea la poarta lui Negruşa aduce şi golul mult dorit de Agricola Borcea: pătrundere frontală al lui Gaţă care imediat ce şutează la poartă este lovit de Soare la câţiva centimetri în interiorul careului, lovitură de pedeapsă corect acordată şi transformată cu siguranţă de acelaşi Gaţă. Imediat oaspeţii încep să tragă de timp, stau mult pe gazon şi întârzie fiecare fază fixă, se descalţă pentru a se încălţa, încercând să apere prin orice mijloace un avantaj nesperat. Unirea caută egalarea, fundaşul Ene centrează foarte bine dar Toma reia cu capul pe lângă bară dar tot Agricola este mai periculoasă şi în minutul 39 tânărul Mihăiţă Lemnaru scoate de pe linia porţii mingea şutată din afara careului de Pal.

…şi încă una perfectă!

Enache Costea încearcă la pauză să repare mecanismul stricat al echipei sale şi în trimite pe teren pe atacantul Mihăiţă Năstase. Unirea are în primele trei minute tot atâtea cornere dar mai întâi transversala îl salvează pe portar, apoi Botezatu reţine pe centrul porţii mingea trimisă de Bucă pentru ca la a treia încercare Adrian Ghinea să vină lansat fără adversar şi să înscrie golul egalizator. Oaspeţii nu se regăsesc, nu mai ţin deloc de minge şi acelaşi Ghinea reia spectaculos pe spate în minutul 50 dar portarul reţine în doi timpi. Diferenţa evidentă de valoare dintre cele două echipe se vede cinci minute mai târziu: oaspeţii greşesc pe atac şi pierd mingea, Năstase o ia solidar de la 20 metri de poarta Unirii, trece în viteză de adversarul direct pentru a centra apoi perfect la un Toma nemarcat care înscrie sec din careul mic.

Oarecum mulţumiţi că au preluat conducerea, băieţii lui Enache Costea fac un pas înapoi iar Agricola Borcea are două ocazii monumentale de a restabili egalitatea: mai întâi în minutul 62 Negruşa are noroc, Wincentovicz este nemarcat la cinci metri de poartă însă trimite mingea peste transversală pentru ca în minutul 69 Spătaru să fie singur cu Negruşa în centrul careului, dă cu capul în minge, portarul este bătut dar mingea sare peste transversală! Şi cum ocaziile se răzbună, în două minute Unirea Slobozia înscrie de tot atâtea ori, mai întâi Gherasim, trimis pe teren în locul unui Teodorescu şters, îşi întoarce adversarul direct şi centrează în faţa porţii pentru reluarea din alunecare a lui Nelu Bucă, oaspeţii reiau de la centru dar pierd mingea care este trimisă la un Gherasim nemarcat în poziţie centrală, portarul este depăşit iar zarurile sunt aruncate, 4 la 1 pentru gazde.

Finalul de meci este însă la fel de plin de evenimente la ambele porţi, mai întâi Marian Şerban îşi încununează meciul foarte bun cu un super-şut cu boltă din afara careului care-l depăşeşte pe un Negruşa neatent şi deconectat de la tensiunea meciului. Imediat Mihăiţă Năstase reia cu capul din centrul careului dar mingea loveşte pentru a doua oară în repriză bara transversală însă Unirea Slobozia reface diferenţa de trei goluri în ultimul minut, acţiune personală a tehnicului Răduca, driblinguri reuşite în faţa a doi fundaşi şi finalizare în plasa laterală pe lângă un Botezatu îngenuncheat şi la propriu, şi la figurat.

Unirea Slobozia ocupă locul 3 în clasamentul seriei, are trei puncte peste Axiopolis Cernavodă şi un meci uşor pe terenul ultimei clasate Victoria Traian, formaţie ce a reuşit în acest campionat să adune doar trei puncte dintr-o victorie pe teren propriu, să înscrie doar 15 goluri pentru a primi 107, în tur trupa lui Enache Costea distrându-se cu un 9 la 1 pe municipalul din Slobozia. (Pentru galerie foto de la meci DĂ CLICK AICI!)

UNIREA Slobozia: Negruşa, Ene, Ghinea, Soare, Drăguţ, Teodorescu, Lemnaru, Toma, Răduca, Bucă, Stănescu. Au mai jucat: Năstase, Gherasim, Comşa. Antrenor: Enache Costea.

AGRICOLA Borcea: Botezatu, Wincentovicz, Cazacu, Nae, Grigore, Gaţă, Iordănescu, Pal, Văduva, Şerban, Spătaru. Au mai jucat: Alexandru, Rădulescu, Neculai. Antrenor: Daniel Iftodi.

 

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie