Ești aici
Favorite Sport 

UNIREA SLOBOZIA – VIITORUL 2 CONSTANŢA 3 – 1: Victorie clară şi Unirea Slobozia recucereşte a doua poziţie în clasament

SUPERIORI. Jucătorii Unirii Slobozia şi-au sufocat tinerii adversari de la Academia „Gheorghe Hagi” în prima repriză şi conduceau cu trei goluri după o jumătate de oră de joc.

Viitorul 2 Constanţa a aliniat la Slobozia o echipă tânără, cu jucători care încă nu fac parte din primul lot angrenat în lupta pentru câştigarea campionatului. Cu cel mai „bătrân” jucător născut în 1996, echipa pregătită de Cristian Cămui nu a putut stăvili nici măcar cinci minute iureşul gazdelor decise să puncteze cât mai repede şi să-şi facă meciul uşor.

Joc disputat la o singură poartă

Prima fază fixă avea să aducă primul gol în minutul 6: centrare din corner Toma, un fundaş luftează şi mingea ajunge la Adăscăliţei care şutează din prima direct în vinclul porţii! Peste două minute Gherasim îl pune în postură de singur cu portarul pe Răduca dar acesta şutează slab, direct pe portar. Îşi încearcă apoi norocul şi Drăguţ dar „trasorul” de la 30 metri este scos de sub bară de Dur-Bozoancă. Portar ce nu mai are reacţie în minutul 12, centrare din nou perfectă a lui Toma şi Răduca reia cu capul din interiorul careului mic pentru 2 la 0.

Antrenorul oaspeţilor se agită nervos pe margine, ţipă la jucătorii săi dar aceştia parcă sunt anesteziaţi şi nu leagă mai mult de două pase. Fundaşul Dumitrescu se pierde cu firea în minutul 23 şi îi pasează direct lui Răduca, jucătorul Unirii driblează portarul dar ia la ţintă bara laterală! Peste un minut este rândul lui Marc Khalil să rămână singur cu portarul dar mingea şutată este respinsă în corner. Apărarea Viitorului nu are timp să respire şi în minutul 28 „Ţâcă” Toma driblează în viteză doi adversari şi centrează pe 6 metri de unde Khalil reia pe lângă poarta goală! Atacant care nu mai ratează în minutul 30, corner executat ca la carte de Toma, mingea reluată de Răduca este respinsă în faţă şi oportunistul Khalil îndeplineşte formalitatea din doi metri.

Golul lor de onoare şi ratările noastre monumentale

Repriza secundă debutează cu o dublă mare ratare: mai întâi Khalil îl ia la ţintă pe portar din opt metri pentru ca mingea să sară în faţă iar Răduca să lufteze lamentabil! Ratare taxată în minutul 57 la prima minge pe poartă a oaspeţilor: centrare din lateral, Adăscăliţei pleacă după un adversar şi Neninţă trimite simplu cu capul din cinci metri pe lângă portarul Cristică. Golul le dă aripi oaspeţilor şi pe fondul oboselii jucătorilor Unirii Cicâldău are ocazia marcării unui gol în minutul 63 dar este blocat în ultimul moment de plonjonul la sacrificiu al lui Cristică.

Meciul se încheie cu Slobozia peste adversar, Bucurică, şut peste din lateral, Pîslaru, şut scos în corner şi „Ţâcă” Toma, „bombă” de la 25 metri deviată în ultimul moment de Dur-Bozoancă, semnând pe rând ultimele ocazii importante dar fără efecte pe tabela de marcaj. Victorie cu acelaşi scor ca în meciul cu Metaloglobus şi vineri, tot la Slobozia, de la ora 17.00, Unirea are ca adversară formaţia CSM Olteniţa pentru a bifa o triplă de moral, nouă puncte din nouă în trei meciuri întinse pe doar şase zile.

UNIREA Slobozia: Cristică, Drăguţ, Lazăr, Topor, Bucurică, Soare, Adăscăliţei, Toma, Gherasim, Răduca, Khalil. Au mai jucat: Ştefăniţă, Pîslaru, Lemnaru. Antrenor: Ion Ionescu.

VIITORUL 2 Constanţa: Dur-Bozoancă, Rusu, Suflaru, Piciu, Panait, Dumitrescu, Neninţă, Cicâldău, Sabangeanu, Ene, Manole. Au mai jucat: Crînganu, Halep. Antrenor: Cristian Cămui.

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie