Ești aici
Administrație Favorite 

URZICENI: Primarul Constantin Sava şi-a făcut subalternul „City Manager” pentru un miliard de lei vechi pe an!

„CONCURS”. Atribuirea postului de administrator public s-a făcut în baza unui concurs la care Primăria Urziceni nu s-a mai obosit să anunţe data şi ora la care are loc proba-interviu. În aceste condiţii liberalul Nicolae Cristea, soldatul disciplinat al primarului Sava, a pus mâna pe post pentru un salariu brut lunar de 7.105 lei!

Municipiul Urziceni era până la acum câteva zile singurul din judeţul Ialomiţa nevirusat de moda păguboasă a administratorilor publici, mult lăudaţii „City Manageri”. Ca să nu se spună că el este singurul prost rămas în fruntea administraţiei locale ialomiţene la nivel de aşezări urbane primarul Constantin Sava, revenit de 4 luni în fruntea bucatelor după ce a fost ţinut pe bară de o interdicţie a DNA, s-a orientat rapid şi a intrat în rândul lumii. Cum altfel decât cu un subordonat care nu i-a ieşit niciodată din cuvânt şi a executat fidel tot ce i s-a cerut, fost viceprimar şi susţinător necondiţionat atât la Primărie cât şi în organizaţia locală PNL (în fotografie, umil, alături de primarul Constantin Sava, foto: www.guraialomitei.com).

Culisele unui concurs cu un câştigător stabilit înainte de a se ţine!

Anunţul pentru atribuirea postului de administrator public al municipiului Urziceni a venit mai turnat decât un costum făcut la comandă pentru Nicolae Cristea, consilier local PNL şi viceprimar interimar în perioada în care Constantin Sava n-a fost lăsat să conducă instituţia în calitate de primar. Vechime minim 3 ani în specialitatea studiilor necesare executării funcţiei, minim 2 ani vechime în administraţia publică, abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare, capacitatea de a înţelege comportamentul uman (sâc!), sunt parte din condiţiile impuse prin anunţul de scoatere la concurs a postului.

Atât de decişi au fost cei din Primărie să evite surprizele neplăcute încât au avut grijă ca din capul locului să arate că procedura este una incompletă şi cu dedicaţie: „Concursul se va organiza conform calendarului următor: 3 august, ora 10.00, proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.”! Un concurs la care celor câţiva din Primăria Urziceni ce şi-au dorit să participe li s-a lăsat de înţeles că ar fi bine să nu se bage dacă vor să mai aibă trai cu primarul Sava pe viitor. Şi oamenii şi-au văzut de treabă iar la „concurs” unicul participant, fireşte, avea să fie declarat câştigător al postului public.

Funcţie venită la pachet cu o leafă brută lunară de 7.105 lei, puţin sub 5.000 lei salariu „în mână”, retribuţie pentru care din taxele şi impozitele strânse de la poporul local se suportă lunar „doar” 8.739 lei. Asta înseamnă că moftul de a avea un „city manager” la Urziceni scoate într-un singur an de la bugetul local suma de 104.868 lei (peste un miliard lei vechi), bani pe care municipalitatea îi putea folosi, spre exemplu, pentru a scăpa de pioceanicul de la ştrandul municipal ori de câinii maidanezi ce pun stăpânire pe oraş imediat ce se lasă întunericul.

Plătit ca primar, Sava îi deleagă lui Cristea atribuţiunile de edil!

Primarul Constantin Sava s-a arătat extrem de degajat când a venit vorba de numirea unui administrator public în instituţia pe care a primit-o în pază şi apărare de la alegători în urmă cu un an. „Niciodată Primăria Urziceni nu a avut în organigramă consilier al primarului sau administrator public însă actualul viceprimar a inclus în organigramă şi acest post. Dar uite că nu-i pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte! Cine o fi deştept! La condiţiile care au fost acolo, aia, aia, aia, cine să vină… a participat doar Nicu Cristea. Alea au fost condiţiile, nu mai merge pe cine vreau eu sau pe cine nu vreau eu, sunt prinse în lege.”, a precizat pentru www.infoialomita.ro, primarul Sava.

Rugat să explice cum se poate ca în anunţul de concurs să se precizeze distinct data şi ora probei scrise dar nu şi cele ale probei-interviu (vezi foto), primarul a replicat în stilul caracteristic: „Uite chiar nu ştiu, de la tine aflu. Eu te cred, crezi că nu te cred, stai liniştit, chiar te cred! Interviul a avut loc şi apoi l-am declarat câştigător. Salariul este la nivelul secretarului, 7.100 lei brut.” Constantin Sava a mai adăugat că prin contract administratorul public va avea toate atribuţiunile pe care le are primarul: „Tot ce înseamnă administrarea Primăriei şi a oraşului îi va reveni în totalitate, absolut tot. O să fie vai de mama lui, va fi vai de capul lui! De când am venit, de patru luni lucrez singur de am înnebunit. Eu mă voi ocupa practic cel mai mult acum de partea asta de investiţii, programe şi proiecte.”

 

Distribuie articolul:

Din aceeași categorie