Politică 

LUDOVIC ORBAN: „PNL este un partid serios, partid cu soluţii, partid cu oameni competenţi şi oneşti”

ÎNCREDERE. Liderul Partidul Naţional Liberal este convins că simpla prezenţă la vot a oamenilor care s-au săturat de guvernarea PSD va ajuta PNL să câştige alegerile europarlamantare din luna mai. Ludovic Orban a venit în Ialomiţa pentru a lua pulsul organizaţiei judeţene PNL înaintea alegerilor europarlamentare din 26 mai. Însoţit de deputatul Tinel Gheorghe, preşedintele PNL Ialomiţa, liderul liberalilor şi-a făcut cumpărăturile din piaţa agroalimentară Slobozia, a discutat cu oamenii din Feteşti, Amara şi Fierbinţi-Târg, întâlniri ce l-au convins că PNL poate bate PSD la alegerile pentru Europa. Domnule Ludovic…

Read More
Favorite Sport 

UNIREA SLOBOZIA – CS FĂUREI, SÂMBĂTĂ, 13 APRILIE, ORA 17.00: GABRIEL TEODORESCU: „Mersul la sală mi-a transformat complet jocul”

INTERVIU. Mijlocaşul de creaţie crescut la grupele de copii şi juniori a devenit piesă de bază în angrenajul Unirii Slobozia. Ambiţios, „Caramea” se gândeşte că prin muncă şi seriozitate poate ajunge să joace chiar şi în prima ligă. Va reuşi el să înscrie în meciul de sâmbătă de pe teren propriu cu echipa lui Bănel Nicoliţă? Gabriel Teodorescu traversează o perioadă fastă, cu evoluţii evident superioare celor din trecut. Mult mai serios pe teren, evident mai activ şi inspirat atunci când finalizează acţiunile de atac mijlocaşul îşi doreşte să nu…

Read More
Politică 

TINEL GHEORGHE: „PNL va avea un scor bun în Ialomiţa la alegerile europarlamentare!”

OPTIMISM. Preşedintele organizaţiei judeţene PNL este convins că partidul său are cea mai bună listă electorală pentru alegerile europarlamentare. Deputatul Tinel Gheorghe anticipează că Partidul Naţional Liberal poate avea un rezultat istoric la alegerile europarlamentare din luna mai, atunci când poate obţine un scor electoral mai bun decât al PSD, principalul partid din România după alegerile din 2016. „PNL Ialomiţa are un candidat pe listă, veţi vedea că Dragoş Soare, ambiţios şi perseverent cum îl ştim cu toţii, va fi un nume în politica românească. Sunt foarte importante aceste alegeri…

Read More
Sport 

SPORTUL Chiscani – UNIREA Slobozia 0 – 1: Doar un singur gol marcat la o mulţime de ocazii clare create

VICTORIE. Unirea Slobozia câştigă la limită primul meci pe teren străin din retur dar putea fi amendată pentru lejeritatea din atac cu zece minute înainte de final, atunci când gazdele puteau egala împotriva cursului jocului. Un teren denivelat, plin de smocuri de iarbă crescute necontrolat şi netunse, îngust şi scurt, cu aspect de islaz comunal, asta i-a aşteptat pe tehnicii fotbalişti ai lui Enache Costea la Chiscani. O suprafaţă de joc în care orice idee de construcţie cu mingea plimbată la firul ierbii a fost sortită eşecului, aceasta ţopăind necontrolat…

Read More
Favorite Politică 

PSD PEDEPSEŞTE PREMIANŢII ŞI-ŞI PREMIAZĂ REPETENŢII: Dragnea umileşte România performantă

REACŢIE. Toată România știe și vede astăzi că administrațiile locale conduse de PNL sunt între cele mai performante. Multe orașe, comune și județe administrate de primari liberali sunt înfloritoare, au o economie dinamică și o calitate a vieții comparabilă cu cea din Occident. Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Alba Iulia, Sinaia, Timișoara, Sibiu, Suceava sau Brașov sunt exemple de comunități care s-au schimbat mult în bine în ultimii ani. Ce au în comun? Primarii și președinții de Consilii Județene ai PNL au reușit să atragă și să folosească fondurile europene la nivel…

Read More
Sport 

UNIREA SLOBOZIA – FCSB II 5 – 2: FCSB II şi-a vândut din nou scump pielea la Slobozia

ECHILIBRU. Puştii vicecampionilor României s-au luptat pentru a pleca măcar cu un punct din meciul cu Unirea Slobozia dar au capotat în ultimele minute şi au pierdut la trei goluri. Unirea Slobozia – FCSB II a fost în tur un meci spectaculos, cu zece goluri, şapte în partea a doua a meciului. La fel de disputat a fost şi returul de sâmbătă, de pe stadionul municipal „1 Mai” populat mai vârtos ca niciodată în acest retur cu cel puţin 700 de spectatori. Şi care a fost mai neinspirat şi a…

Read More
Sport 

FOTBAL, UNIREA SLOBOZIA – FCSB II, SÂMBĂTĂ, 6 APRILIE, ORA 17.00: Ionuţ Ene: „Nu mi-a plăcut să fiu rezervă şi vreau să rămân titular!”

INTERVIU. Tânărul fundaş dreapta şi-a reintrat în ritm după ce în prima etapă a returului a fost rezervă. Serios şi muncitor, Ene este sincer cu el şi consideră că este la doar 60 – 70% din capacitatea sa maximă. Ionuţ Ene a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti de la Unirea Slobozia în ultimele meciuri din campionat. Ambiţios şi dispus la efort fizic prelungit, extrem de aprig atunci când vrea să stopeze atacurile adversarilor, Ene urcă de multe ori în bandă dar încă mai mare de lucrat la centrări.…

Read More
Favorite Sănătate 

CONTRACT DE FINANŢARE SEMNAT: Fonduri europene pentru modernizarea Spitalului Municipal Feteşti

SĂNĂTATE. Spitalul Municipal Feteşti se va extinde printr-o finanţare nerambursabilă obţinută prin Agenţia de Dezvoltare Sud-Muntenia. Lucrarea trebuie terminată în mai puţin de doi ani. „Exinderea şi dotarea cu echipamente medicale a Ambulatoriului Spitalului Municipal Feteşti” este un proiect cu fonduri europene derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Un corp nou de clădire se va ridica lângă spital, vor fi modernizate 19 cabinete medicale de specialitate şi se vor achiziţiona echipamente medicale de maximă necesitate la Spitalul Municipal „Anghel Saligny” din Feteşti, printre care un computer tomograf şi…

Read More
Sport 

CAP DE LINIE ÎN CUPA ROMÂNIEI: HCM Slobozia a chinuit campioana României CSM Bucureşti trei sferturi de meci

AMBIŢIE. HCM Slobozia iese cu fruntea sus din Cupa României după un meci foarte bun pe teren propriu cu echipa campioană CSM Bucureşti în care a arătat că are valoare de Liga Naţională. HCM Slobozia a avut ghinion ca la tragerea la sorţi pentru sferturile de finală ale Cupei României Fan Courier la handbal feminin să îi pice ca adversară CSM Bucureşti, echipa campioană a României. După victoria fantastică din optimi, atunci când a depăşit Dunărea Brăila după primul meci câştigat în istoria confruntărilor directe oficiale, HCM Slobozia a avut…

Read More
Eveniment Favorite 

ACCIDENT: Un tren a spulberat un TIR încărcat cu azotat lângă Feteşti iar locomotiva a sărit de pe şine

ACCIDENT. Trecerea peste calea ferată dintre Feteşti şi Movila a fost un obstacol de netrecut pentru conducătorul unui autotren. Şoferul nu s-a asigurat corespunzător iar TIR-ul a fost distrus la impactul cu locomotiva ce tracta o garnitură de marfă. Accidentul rutier a avut loc la câţiva kilometri de municipiul Feteşti, la trecerea peste calea ferată unde nu există bariere. Astăzi, în jurul orei 14.30, conducătorul unui autotren nu a văzut ori a ignorat garnitura ce se apropia pe calea ferată iar camionul a fost lovit în plin şi târât zeci…

Read More