Eveniment 

TINEL GHEORGHE: “Vreau să cred că la Parchetul Urziceni nu s-a constituit un grup infracțional”

ACUZAȚII. Deputatul liberal Tinel Gheorghe nu înțelege de ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni tergiversează cercetările în dosarele penale în care este cercetat Iusein Iuksel. Dosarele penale în care personajul principal este Iusein Iuksel, fostul primar PSD al orașului Fierbinți Târg, zac în uitare în birourile procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni. Demarate de prin anii 2013 – 2014 spețele penale sunt încă nesoluționate deși faptele sunt clare și susținute inclusiv de rapoarte de control ale Camerei de Conturi Ialomița. În mod suspect, ultimul dintre ele, cel care…

Read More
Favorite Politică 

APARIȚIE SURPRIZĂ: Vasile Silvian Ciupercă a fost la întânirea social-democraților cu Viorica Dăncilă

REACTIVARE. La întâlnirea cu staff-ul PSD a participat și fostul președinte al organizației județene și fost șef al Consiliului Județean Ialomița. Nu este prima dată când fostul lider județean al social-democraților este văzut în compania actualilor șefi ai organizației PSD Ialomița. Vasile Silvian Ciupercă, fostul șef al social-democraților ialomițeni și lider al PSD Ialomița până la declanșarea cercetărilor în dosarul penal care l-a lăsat în afara Consiliului Județean Ialomița, a participat sâmbătă la reuniunea cu Viorica Dăncilă, premierul româniei și nou președinte PSD. Cei doi au discutat într-un cadru restrâns…

Read More
Favorite Politică 

Viorica Dăncilă: „Liderii județeni își vor asuma în scris rezultatele alegerilor prezidențiale”

ANUNȚ. Viorica Dăncilă, președintele PSD, i-a avertizat pe liderii organizațiilor județene că vor plăti dacă nu vor atinge țintele electorale asumate pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Viorica Dăncilă, premierul României și președinte PSD, a analizat la Slobozia în cadrul Comitetului Executiv Județean rezultatele alegerilor europarlamentare fără însă a divulga concluziile și deciziile luate în cadrul organizației PSD Ialomița. „Am continuat evaluările și am discutat cu conducerea organizației PSD Ialomița, am discutat cu primarii din Ialomița, am analizat rezultatele alegerilor și ne-am creionat liniile pe care le vom adopta la nivel…

Read More
Favorite Social 

ALERTĂ! Dacă ai cumpărat ciolan presat „Cămara Noastră” de la LIDL nu-l consuma, poate avea Salmolella!

AVIZ CONSUMATORILOR. Lidl România anunță rechemarea produsului „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100 g” după ce în urma unor analize făcute de producător s-a constatat prezența Salmonella spp (/25g). „SC GOODIES MEAT PRODUCTION S.R.L recheamă preventiv produsul „Cămara Noastră Ciolan Presat, 100g“. În urma unei analize efectuate de producător, a fost detectată Salmonella spp (/25g). Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza). Clienții care au cumpărat acest produs, cu termenele de valabilitate menționate mai sus, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume.”, se comunică…

Read More
Eveniment Favorite 

ACCIDENT MORTAL! S-a sprijinit de ușă, ușa s-a deschis, a căzut din mers și a murit!

ACCIDENT MORTAL. Un bărbat de 38 ani care stătea pe „locul mortului” și-a găsit sfârșitul într-un mod stupid după ce a căzut din autoutilitara aflată în mers. Un accident mortal s-a petrecut pe drumul județean ce leagă localitățile Hagiești de Lilieci, în vestul județului Ialomița. Un bărbat de 38 ani din Urziceni a murit după ce s-a izbit de asfalt. Pasager aflat pe scaunul din dreapta al unei autoutilitare, el s-a sprijinit de ușă, aceasta s-a deschis iar bărbatul a căzut lovindu-se cu capul de carosabil. Polițiștii chemați la locul…

Read More
Eveniment Favorite 

RECORD DE VITEZĂ ÎN WEEKEND ÎN IALOMIȚA: Un bărbat a “înroșit” radarul lângă localitatea Cotorca

GRĂBIT. Recordul de viteză în rândul conducătorilor auto depistați în weekend pe șoselele din Ialomița cu viteze peste limitele legale l-a stabilit un șofer prins cu 190 km/h în afara localității! Polițiștii Serviciului Rutier au acționat vineri, sâmbătă și duminică cu precădere pentru depistarea vitezomanilor. Numărul mare de accidente cu urmări deosebit de grave ce au drept cauză excesul de viteză i-a determinat pe oamenii legii să le aplice amenzi usturătoare celor care confundă drumurile publice cu circuitele auto de viteză. Recordul de viteză înregistrat de aparatul radar în cele…

Read More
Favorite Politică 

PSD IALOMIȚA ANUNȚĂ CU MÂNDRIE: Adio inechități la calcularea pensiilor!

COMUNICAT. Noi vești bune pentru toate categoriile de pensionari! Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat câteva modificări prin care vor fi eliminate toate inechitățile de la calcularea tuturor pensiilor. Noul proiect de lege, inițiat de fostul ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, aduce o serie de îmbunătăţiri complementare actului normativ aflat acum în vigoare. ”Acest proiect de lege, care își va produce efectele în curând, după promulgare, le va reda demnitatea părinţilor şi bunicilor noştri, după o viaţă de muncă. Actul normativ, cuprins în Programul nostru de guvernare,…

Read More