Administrație Favorite Viața la țară 

MIHAIL KOGĂLNICEANU: Consilierii locali au aprobat lista de investiții pentru 2023

MIHAIL KOGĂLNICEANU: Bugetul local are prevăzute pentru acest an investiții în valoare totală de 3,374 milioane lei. Consiliul Local Mihail Kogălniceanu, reunit în ultima zi a lunii ianuarie în ședință ordinară, a aprobat bugetul pe anul 2023. Cel mai important capitol a fost și cel mai discutat, investițiile noi ori cele demarate anul trecut ce vor fi puse în operă până la finalul anului 2023. După ce o parte dintre sumele propuse de primarul Mihaiță Barbu au fost reașezate la propunerea consilierilor locali, bugetul a fost aprobat în unanimitate. Investiții…

Read More
Eveniment Favorite Social 

IALOMIȚA: 9.000 lei amendă pentru 12 călători transportați în picioare

Ialomița: Acțiune pe linia transportului de persoane, desfășurată marți dimineață de polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița. Echipe de la Poliția Rutieră Ialomița au efectuat marți dimineață, în intervalul orar 07.30 – 09.00, acțiuni de control privind respectarea condițiilor de transport public persoane. „Acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto. Au mai fost verificate respectarea traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de…

Read More
Administrație Favorite Viața la țară 

Stelnica: Listă generoasă de obiective pentru anul 2023

Stelnica: 15 obiective de investiții sunt prinse în planurile începutului de an de către primarul Costel Brateș. Primarul comunei Stelnica a întocmit o listă generoasă de obiective de realizat ori cel puțin de demarat în anul 2023. Totul depinde însă de gradul de încasare al taxelor și impozitelor locale, unul care a fost nesatisfăcător la nivelul anului 2022. Investiții diverse, cu finanțări diverse Ca la orice început de an, primarii gospodari își propun o listă de obiective ce trebuie realizate până la finalul anului. Sau, în cazul celor care se…

Read More
Administrație Favorite Social 

Fetești: Primăria recomandă cetățenilor să folosească varianta online de plată a impozitelor și taxelor locale

Fetești: Prin aplicația Ghișeul.ro locuitorii municipiului pot verifica și achita ușor sumele datorate la bugetul local. Primăria Municipiului Fetești recomandă cetățenilor săi folosirea aplicației informatice Ghișeul.ro pentru a scăpa de un drum la biroul de încasare a taxelor și impozitelor locale. Municipalitea informează că funcționalitățile platformei informatice au devenit disponibile și prin intermediul aplicațiilor mobile ce pot fi descărcate din magazinele GooglePlay și AppStore. „Plata online a taxelor și impozitelor datorate bugetului local este varianta optimă pentru persoanele care sunt plecate din localitate ori cetățenii care nu vor să vină…

Read More
Eveniment Favorite Social Viața la țară 

URBAN Slobozia, obligat de ANRSC să majoreze în mod repetat tarifele

URBAN Slobozia și-a făcut calculele pe anul 2023 bazându-se pe noile tarife aprobate de ANRSC. Bugetul anual va fi aprobat de Consiliul Județean Ialomița. URBAN Slobozia, principal furnizor de apă și servicii de canalizare din Ialomița, și-a propus o creștere spectaculoasă a veniturilor în anul 2023 față de anul 2022. Conform datelor financiare întocmite, proiectul de buget pentru acest an se bazează pe venituri de cel puțin 37,396 milioane lei (echivalentul a 7,6 milioane euro). Un plus de 186,54% față de nivelul veniturilor din 2022, respectiv 20,047 milioane lei (aproximativ…

Read More
Favorite Politică Viața la țară 

Marian Pavel: „Nu vreau să avem 66 de primari de la PSD după alegerile din 2024!”

Marian Pavel, președintele PSD Ialomița, spune că organizația județeană vrea ca după alegerile locale să numere în județ cel puțin 45 primari social-democrați. PSD a terminat până la finalul anului 2022 toate conferințele locale în comunitățile unde partidul are primari în funcție, conform programului stabilit de Marian Pavel.  În localitățile unde PSD nu are primar, președinte PSD Ialomița susține că social-democrații nu au identificat persoana cea mai potrivită pentru a fi desemnată candidat pentru funcția de primar în anul 2024. „În localitățile unde nu avem primar de la PSD nu…

Read More
Eveniment Favorite 

Ialomița: Cocaină livrată în mod repetat de un individ din Țăndărei

Ialomița: Un bărbat din Țăndărei a fost arestat preventiv după ce a fost acuzat de comercializare în mod repetat de droguri de mare risc. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița, au strâns suficiente probe împotriva unui bărbat pentru a-l acuza de comercializare droguri de mare risc. Potrivit oamenilor legii, individul din Țăndărei a vândut în mai multe rânduri în cursul anului 2022 diverse cantități de cocaină unor consumatori din Ialomița. Anchetatorii au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară…

Read More
Administrație Favorite Finanţări 

Fetești: Modernizări pe strada Promenadei, printr-un proiect cu fonduri europene

Fetești: Strada Promenadei se află într-un amplu proces de modernizare, cu realizare pistă de biciclete și trotuar. Lucrările de modernizare cu fonduri europene se desfășoară într-un ritm alert pe străzile cuprinse în proiectul de implementare a sistemului de transport public în municipiu. În ultimele zile s-a lucrat la realizarea pistei de biciclete și a trotuarului pe strada Promenadei. „Echipele constructorului se implică intens pentru finalizarea cât mai rapidă a obiectivului pentru a se evita disconfortul urban prelungit dar și pentru a putea beneficia în cât mai scurt timnp de noile…

Read More
Eveniment Favorite Social 

IALOMIȚA: Cod galben de ninsori și viscol până duminică dimineață

Ialomița se află sub cod galben până duminică, la ora 10.00. Partea de nord-vest a județului va fi cea mai afectată. Meteorologii au emis o avertizare meteorologică de vreme de iarnă autentică pentru cel puțin 48 de ore în județul Ialomița. În intervalul vineri, 27 ianuarie, ora 10.00 – duminică, 29 ianuarie, ora 10.00, sunt preconizate să cadă cantități însemnate de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare. Alte fenomene vizate sunt viscolul și intensificările vântului ce pot produce troieniri de zăpadă pe drumurile din Ialomița. „În Muntenia vor fi…

Read More
Favorite Finanţări Politică 

Raluca Dumitrescu: „Bugetul pentru Ialomița reflectă angajamentele mandatului 2020 – 2024”

Raluca Dumitrescu, deputat PSD de Ialomița, apreciază că bugetul pentru anul 2023 permite echipei administrative să susțină dezvoltarea județului. Raluca Dumitrescu salută decizia șefilor administrației județene de a aloca aproape trei sferturi din bugetul pe anul 2023 secțiunii de dezvoltare. Mai exact, un total de 457,07 milioane lei (aproximativ 92,3 milioane euro) pentru proiectele aflate în derulare ori propuse a fi lansate în acest an. Sunt fonduri ce vor asigura dezvoltarea comunităților locale și modernizarea de care județul Ialomița are atâta nevoie, în pofida problemelor naționale și regionale cu care…

Read More