Administrație Eveniment Favorite 

Colegiul Prefectural la final de lună. Ce s-a discutat în ședința lunii septembrie

Colegiul Prefectural s-a reunit în ședință la sediul Instituției Prefectului Ialomița, sub conducerea prefectului Constantin Marin. Colegiul Prefectural al lunii septembrie a avut pe ordinea de zi subiecte importante la nivel județean, care privesc atât activitatea instituțiilor publice cât și impactul asupra comunității. „Scopul nostru este de a asigura transparență, corectitudine și eficiență în activitățile pe care le desfășurăm.”, a transmis Constantin Marin, prefectul judeţului Ialomiţa, în debutul şedinţei. În Colegiul Prefectural de marţi s-au prezentat rezultatele controalelor efectuate în teren la fermierii care au solicitat sprijin financiar și o…

Read More
Educație Favorite Politică Social 

Programul pentru şcoli, susținut de PSD, continuă cu un buget majorat

Programul pentru şcoli va avea un buget de 798 milioane lei şi peste 1,8 milioane beneficiari, a anunţat Ministrul PSD al Agriculturii. Programul pentru şcoli continuă cu un buget majorat, a anunţat Florin Barbu, Ministrul Agriculturii. Măsura susţinută de PSD a fost luată de Guvern şi face parte din programul european 2023 – 2029, cu o sumă totală de 798 milioane lei pentru anul școlar 2025 – 2026. Prin program sunt asigurate distribuirea zilnică de fructe, legume, lactate și produse de panificație pentru 1.850.683 preșcolari și elevi, potrivit structurii anului…

Read More
Favorite Sport 

Unirea Slobozia leagă rezultatele pozitive cu un punct în deplasare

Unirea Slobozia termină la egalitate cu Farul Constanța după ce portarul Ionuț Gurău apără în prelungiri o lovitură de pedeapsă. Unirea Slobozia continuă seria de rezultate pozitive și după două victorii se bucură de un punct adus din deplasarea de la Ovidiu. Obiectiv anunțat de antrenorul principal Jean Vlădoiu la conferința de presă de dinaintea meciului și gustat din plin de zecile de suporteri ce au însoțit echipa. Până la obținerea lui a fost însă nevoie de multă muncă, luptă și suferință, plus emoțiile unei lovituri de pedeapsă de care…

Read More
Favorite Sport 

Christ Afalna: „Am lucrat pentru echipă şi Dumnezeu m-a recompensat cu cele trei goluri marcate”

Christ Afalna, mijlocaș ofensiv la Unirea Slobozia, a ajuns la cota 3 goluri marcate în Super Ligă în sezonul competițional 2025 – 2026. Unirea Slobozia joacă duminică în deplasare cu Farul Constanța cu un moral excelent după cele două victorii consecutive din SuperLigă, 2 – 0 în deplasare cu FC Hermannstadt și 1 – 0 la Clinceni cu Petrolul Ploiești. Două meciuri în care Christ Afalna a fost omul decisiv, cu primul gol marcat la Sibiu cu spatele la poartă și unica reușită cu prahovenii. El a ajuns la 3…

Read More
Favorite Politică Social 

PSD a avut câștig de cauză, plafonarea adaosului la prețurile alimentelor de bază a fost prelungită pentru jumătate de an

PSD a reușit să-l determine pe premierul Ilie Bolojan să accepte prelungirea plafonării adaosului comecial la produsele de bază. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că în ultima ședință de Guvern s-a prelugit plafonarea adaosului la alimentele de bază, o măsură pentru care PSD a insistat în ultima perioadă și pe care, inițial, Executivul nu a vrut să o aprobe. Social-democrații inițiaseră chiar și o inițiativă legislativă în Senat în acest sens pentru a păstra măcar trei luni măsura ce se vrea a fi una de protecție pentru categoriile vulnerabile începând…

Read More
Favorite Sport 

CSM UNIREA Slobozia are cea mai grea deplasare în seria de Divizia A

CSM UNIREA Slobozia va avea meci sâmbătă pe terenul celor de la Știința București, formație ce nu mai vrea să rateze promovarea. Echipa feminină de handbal senioare de la CSM UNIREA Slobozia are sâmbătă cea mai grea deplasare din sezonul regular în Divizia A. Formația pregătită de Ion Ivan merge în Capitală pentru un meci cu Știința București, programat de la ora 15.00 în Sala Agronomia. Trupa galben-albastră se așteaptă un duel teribil cu una dintre echipele care trag serios la promovarea în Liga Florilor, judecând după transferurile care au…

Read More
Favorite Sport 

Echipa de handbal Junioare 3 CSM UNIREA Slobozia joacă vineri primul meci stagionar pe teren propriu

Echipa de handbal Junioare 3 va juca de la ora 14.00, în Sala „Andreea Nica” din Slobozia, împotriva formației CSS 1 Constanța. Echipa de handbal Junioare 3 a Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia joacă vineri primul meci pe teren propriu din campionatul 2025 – 2026. Fetele pregătire de Daniela Marin și Marina Dumanska vor să încheie etapa a doua cu maxim de puncte deși va avea în față una dintre echipele bune din serie, CSS 1 Constanța. Oaspetele au debutat cu cea mai categorică victorie în prima etapă, scor 40…

Read More
Administrație Favorite Social 

Fetești: Uleiul alimentar uzat poate fi colectat în zece pubele din oraș

Fetești: Locuitorii municipiului pot aduce ulei alimentar uzat în recipient de plastic la punctele de colectare din cele 5 cartiere. Locuitorii Municipiului Fetești au din 26 septembrie posibilitatea de a presa uleiul alimentare uzat care, de cele mai multe ori, ajunge din bucătării direct în rețeaua de canalizare publică. Cei care vor să-l predea conform normelor de protecție a mediului o pot face prin aducerea acestuia în recipient de plastic, nu din sticlă, de capacitate maximă 2 litri, închis etanș cu capac, la unul dintre cele 10 puncte de colectare…

Read More
Favorite Social Viața la țară 

Un bărbat a fost arestat pentru că a pipăit o fată de 12 ani

Un bărbat în vârstă de 65 ani din Ion Roată stă 30 zile după gratii într-un dosar în care este cercetat pentru dublă agresiune sexuală. Un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unei persoane minore a fost reținut de polițiștii ialomițeni. Oamenii legii fuseseră alertați de mama unei fetițe de 12 ani că aceasta a fost atinsă în zonele intime două zile la rând în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun de către un bărbat la vârsta pensionării, consătean cu minora. „Din cercetări…

Read More