Fetești: Municipalitatea declară război celor care aruncă gunoi în coșurile stradale
Fetești: Poliția Locală Fetești intensifică monitorizarea străzilor prin intermediul sistemului de supraveghere video.
Primăria Fetești și Poliția Locală atrag atenția locuitorilor Municipiului că vor fi date sancțiuni celor care aleg să arunce saci cu gunoi în coșurile stradale.
„Coşurile stradale sunt destinate doar deşeurilor mărunte ale pietonilor: ambalaje, şerveţele şi resturi de mâncare. Sacii cu gunoi menajer trebuie duşi la containerele de pe platformele amenajate.”, informează municipalitatea.
Primăria Municipiului Feteşti anunţă că Poliţia Locală va intensifica monitorizarea străzilor prin intermediul sistemului de supraveghere video.
„Persoanele care aruncă saci de gunoi menajer în coşurile stradale vor fi sancţionate conform legii. Păstraţi oraşul curat! Respectaţi regulile!”, îndeamnă municipalitatea într-o postare pe Facebook.
Acolo unde este prezentată o înregistrare video surprinsă de o cameră de supraveghere în care o persoană de sex feminin aruncă un sac burdușit cu deșeuri menajere într-un coș stradal, precum și fotografii cu mizeria din jurul unui coș stradal. (Sursa video și foto: Facebook – Primăria Municipiului Fetești)

