Favorite Sport 

Unirea Slobozia începe returul cu echipa vicecampioană

Unirea Slobozia are meci greu în prima etapă din returul campionatului în SuperLigă, cu o echipă care a dezamăgit în acest sezon.

Unirea Slobozia joacă în etapa cu numărul 16 la Clinceni, duminică, de la ora 14.30, cu CFR Cluj, echipa vicecampioană care în tur s-a impus la limită, scor 2 – 1, cu gol marcat în prelungirile partidei.

Formația antrenată de Jean Vlădoiu și Andrei Prepeliță vine după o serie neagră de cinci meciuri în care a reușit o singură remiză, un punct din 15 ce a aruncat Unirea Slobozia de pe locul 6 până pe locul 10 înaintea meciurilor sfârșitului de săptămână.

„Ne-am pregătit bine pentru acest meci, suntem conștienți că au trecut 15 etape, ne-am fi dorit mai mult de la ultimul meci, cu FC Argeș, dar nu am reușit. Îmi aduc aminte că băieții au jucat de la egal la egal cu CFR Cluj în prima etapă, o echipă puternică, cu jucători valoroși dar noi am dat dovadă de caracter, chiar dacă am pierdut în ultimul minut. Băieții sunt conștienți că a sosit ziua revanșei și vrem să câștigăm contra CFR-ului.”, a transmis Jean Vlădoiu la conferința de presă de dinaintea meciului.

Față de sezonul trecut, clar vom evita barajul. Noi ne dorim să facem minim 18 puncte și în retur. Și dacă vom aduna 18 puncte, de nu 20, ne vom îndeplini obiectivul cu siguranță. La lotul pe care-l avem, la ce atmosferă și oamenii din club care sunt alături de echipă nu am emoții. Ce trebuie să facem? Să revenim la forma pe care am avut-o la începutul sezonului. (JEAN VLĂDOIU, antrenor principal UNIREA Slobozia)

Jean Vlădoiu: „Dacă băieții vor respecta ce am lucrat, îi vom surprinde!” 

CFR Cluj ocupă un neașteptat loc 13 la finalul turului de campionat în SuperLigă, loc de baraj pentru evitarea retrogradării, iar conducerea clubului a decis numirea lui Daniel Pancu ca antrenor principal, un dezavantaj pentru Unirea Slobozia, în opinia lui Jean Vlădoiu.

„Eu cred că întotdeauna când se schimbă antrenorul jucătorii trebuie să dea totul, am văzut că Pancu cu Dinamo a încercat să joacă ofensiv, dar asta ar putea să-i coste. Dacă băieții vor respecta ce am lucrat săptămâna aceasta îi vom putea surprinde. Pancu este un antrenor care așteaptă peste noapte să aibă rezultate și pentru a avea șanse la play-off CFR Cluj ia în considerare meciurile cu Slobozia, cu Metaloglobus sau mai știu eu ce echipă. Numai că noi va trebui să fim contrariu, dar asta numai prin atitudine, prin dueluri dure, unu contra unu, să fim agresivi, pentru că asta ne-a ținut în viață și am făcut 18 puncte.”, a punctat antrenorul principal de la Unirea Slobozia.

Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă bună, o formație care an de an se bate la câștigarea campionatului, chiar dacă trece printr-o perioadă nu tocmai bună. Vor fi dueluri foarte aspre, cum au fost în fiecare meci, important este să fim pregătiți și cu determinare la ora meciului pentru a nu fi probleme. Avem o revanșă de luat cu CFR Cluj și cu acest gând ne-am pregătit toată săptămâna. (DANIEL ȘERBĂNICĂ, fundaș UNIREA Slobozia)

Related posts