Favorite Sănătate 

Două din trei cadre medicale s-au vaccinat la nivel național. Vezi care este situația în județul Ialomița!

67,5% dintre cadrele medicale incluse în etapa I a campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid-19 au primit până acum prima din cele două doze de vaccin.

Două din trei cadre medicale s-au vaccinat anti-Covid-19 la nivel național, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19.

Procentul exact este 67,5% din totalul medicilor, asistenților medicali și personalului din prima linie, alte 42.765 persoane incluse în lista beneficiarilor așteptând să fie vaccinate în zilele următoare.

În prima etapă de vaccinare, care a început la data de 27 decembrie 2020, până la data de 14 ianuarie 2021 s-au vaccinat 67,5%, respectiv 168.705 persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare. Până la 31 ianuarie sunt deja programate la vaccinare 42.765 persoane, ceea ce înseamnă că până la finalul acestei luni, 211.470 persoane ar putea fi vaccinate, adică 84,6% din totalul estimat.”, au făcut autoritățile bilanțul vaccinării.

În prima etapă de vaccinare persoanele eligibile sunt cele care nu au trecut recent prin infecția cu Covid-19, nu au contraindicații de natură medicală și nu se află în izolare.

Comitetul Național de Vaccinare a mai anunțat că toate persoanele internate în cele 1.884 centre medico-sociale și rezidențiale de la nivel național vor fi imunizate prin intermediul echipelor mobile de vaccinare.

Din calculele făcute, din dozele de vaccin anti-Covid-19 planificate a fi livrate în perioada ianuarie – martie vor putea fi vaccinate circa 1,65 milioane persoane, aproape 1 milion dintre ele urmând a primi și cea de-a doză obligatorie pentru imunizare.

Câte cadre medicale s-au vaccinat până acum în Ialomița?

Până miercuri, 13 ianuarie 2021, la nivelul județului Ialomița s-au vaccinat împotriva Covid-19 un număr de 921 persoane.

Cum era de așteptat, cele mai multe doze din județ, mai mult de jumătate, s-au folosit în centrele de vaccinare din Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde au fost vaccinate 527 persoane.

Până la debutul campaniei de vaccinare din Ialomița, doar 428 cadre medicale din cei peste 850 salariați ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia se înscriseseră pentru a fi vaccinate.

La Spitalul Municipal Urziceni s-au vaccinat în perioada 05.01.2021 – 13.01.2021 189 persoane iar la Spitalul Municipal „Anghel Saligny” 157 persoane.

48 de persoane încadrate în prima etapă de vaccinare au primit până acum prima doză din vaccinul Pfizer-BioNTech la Spitalul Orășenesc Țăndărei.

Instituția Prefectului Ialomița a anunțat vineri că pentru etapa a doua de vaccinare suport pentru înscrierea în platforma de programare pentru vaccinare poate fi obținut la Call Center IL 021.414.44.43 sau prin trimiterea unui e-mail la adresa: il.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro.

Înscrierea se poate face pe platforma pusă la dispoziție de autorități și care poate fi accesată AICI!

Related posts