Fetești: S-a scos la licitație execuția noului sediu al Primăriei!
Fetești, singurul municipiu din România care are Primăria într-un spațiu închiriat, are alocate fonduri de peste 4 milioane euro pentru un sediu nou.
Primăria Fetești, instituție ce își desfășoară de ani de zile activitatea în mai multe apartamente închiriate, se va muta într-un sediu nou.
Demersurile repetate ale administrației locale au avut, în sfârșit, succes la nivelul Companiei Naționale de Investiții.
La sfârșitul săptămânii trecute, instituția ce gestionează fonduri publice alocate investițiilor din România, a scos la licitație serviciile de proiectare și execuție pentru noul sediu al Primăriei Municipiului Fetești.
21.662.335,63 lei (echivalentul a circa 4,38 milioane euro) este valoarea estimată pentru viitorul sediu al administrației locale. Data limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilită pentru data de 1 noiembrie 2023.
Nerealizarea anului 2022, realizarea anului 2023
Primarul Laurențiu Șonchereche așteaptă cu nerăbdare atribuirea contractului de execuție a viitorului sediu al Primăriei Fetești.
Întrebat la începutul acestui an despre nerealizarea administrivă a anului trecut, edilul a fost sincer și a spus că nedemararea lucrărilor la noul sediu este de departe un minus al anului 2022.
“Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem urgent la Fetești este construirea sediului Primăriei. Speram să demarăm lucrările în 2022 dar, din păcate, birocrația ne-a împiedicat, a trebuit să mai dăm clarificări și nu am reușit să semnăm contractul cu CNI.”, spunea în luna februarie primarul Municipiului Fetești.
Laurențiu Șonchereche a mai avut de așteptat încă jumătate de an dar acum lucrurile au intrat în linie dreaptă și singura dorință este ca la licitație să nu existe contestații iar investiția să fie realizată în cel mai scurt timp.
Vechiul sediu, pus la pământ în câteva zile în buza alegerilor locale din 2016
2016 avea să fie anul demolării vechiului sediu al Primăriei Fetești, condusă la acea vreme de primarul liberal Gheorghe Catrinoiu.
Acesta visa să fie primar într-un sediu modern, frumos proiectat într-o clădire futuristă demisol, parter și două etaje, cu fațadă impunătoare din sticlă.
Un edificiu realizat după ultimele standarde europene, cam ce văsuse Catrinoiu pe la Bruxelles, în timpul vizitelor politico-administrative. Un fel de tichie de mărgăritar pentru unul dintre cele mai sărace municipii din România.
Lucrarea, finanțată prin PNDL 1, încape în aprilie 2016 pe mâna asocierii de firme Alpenside SRL – Dalex Unic Construct SRL – Energo Montaj SA – Specialist Consulting SRL, echipă ce avea sfârșitul lunii august 2018 ca termen de finalizare a lucrărilor.
Firmele pun urgent la pâmânt vechiul sediu, trag rapid o fundație și opresc definitiv lucrările pe motiv că Ministerul Dezvoltării consideră că sediul Primăriei Fetești nu mai este o prioritate și stopează finanțarea de 18,32 milioane lei.
Constructorii dispar din peisaj și peste șantier să așterne uitarea, locația devenind rapid o groapă plină de bucurieni și mizerie (foto), înconjurată de un gard ruginit din tablă.
Între timp, lună de lună, bugetul local scoate zeci de mii de lei pentru plata chiriei apartamentelor transformate în birouri.