Puțin peste jumătate dintre persoanele din educația din Ialomița, dornice să se vaccineze împotriva Covid-19
47,2% dintre persoanele care activează în unitățile de învățământ din Ialomița au anunțat că nu vor să se vaccineze în a doua etapă de vaccinare.
Școlile din Ialomița se redeschid începând cu 8 februarie dacă situația epidemiologică evoluează precum în ultimele șase – opt săptămâni iar în acest context este important ca numărul de cadre didactice dispuse să se vaccineze împotriva noului coronavirus să fie cât mai mare.
În județ, conform datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean, până vineri, 15 ianuarie, ziua startului etapei a doua de vaccinare în care intră și persoanele din învățământ, se înregistra un procent de doar 52,8% angajați dornici să se vaccineze.
Personalul nedidactic este cel mai reticent la vaccinare
Procentul de puțin peste jumătate este obținut prin însumarea machetelor cu date ale Inspectoratului Școlar Județean, cele ale unităților de învățământ și macheta Casa Corpului Didactic.
La Casa Corpului Didactic, spre exemplu, procentul celor care au optat pentru vaccinare este de 100%. În schimb, la Inspectoratul Școlar Județean, din 37 angajați au spus că vor să se vaccineze 33, ceea ce reprezintă peste 89% din total.
„Dacă mă raportez la media de 52,8% nu pot să spun că este un procent extraordinar de bun având în vedere că intrăm în contact zilnic cu copiii, în situația în care se reiau cursurile față în față.” (STELUȚA MITREA, inspector școlar general)
În școli, centralizarea datelor se face defalcat, personal didactic, personal nedidactic și personal auxiliar. Cel mai mic procent este la personalul nedidactic, 48%.
„Părerea mea personală este că cel care vrea să se vaccineze poate să ia legătura cu medicul de familie, sau pe platformă, deci găsește o soluție pentru a se programa.”, este de părere inspectorul școlar general.
Steluța Mitrea adaugă că mulți dascăli din județ au fost infectați cu Covid-19 în cele aproape 11 luni de pandemie și că, probabil, consideră că au anticorpi și nu mai este necesară vaccinarea.
„Mai sunt mulți colegi care au anumită vârstă, sunt pensionari, sau sunt colegi care au acele alergii. Eu sunt convinsă că după primele situații de vaccinare, dacă le dăm noi exemplu, sunt convinsă că va crește acest procent.”, a adăugat pentru infoialomita.ro doamna Steluța Mitrea.
Instituția Prefectului Ialomița a transmis încă de joi Inspectoratului Școlar Județean o adresă prin care recomandă ca la nivelul fiecărei unități școlare din județ să se facă un cont pe platforma de înregistrare pentru vaccinare.