Eveniment Favorite 

STATUL ESTE BUN DE PLATĂ! Ţeapa Terra Tourism, girată de incompetenţa şi dezinteresul instituţiilor publice!

PĂGUBIŢI. Mii de turişti fluieră a pagubă după ce au achitat vacanţe de care n-au mai avut parte din pricina insolvenţei Agenţiei Terra Tourism. O situaţie în care s-a ajuns şi pentru că instituţii precum Ministerul Turismului au închis ochii şi au tratat suspect de permisiv abaterile de la lege făcute de agenţia de turism.

Vacanţe de mii de euro planificate de luni de zile, achitate integral încă din toamna anului trecut şi transformate doar într-un vis imposibil în doar câteva clipe, de acest coşmar cât se poate de real au avut parte în această vară românii ce au avut ghinionul de a apela la serviciile Terra Tourism. Cu banii lor în conturi, Oana Aniela Dunel a transmis sec că societatea pe care o conduce şi-a declarat insolvenţa şi i-a trimis pe clienţii păcăliţi să se bată cu asigurătorul pentru a-şi recupera banii plătiţi pentru serviciile pe care nu le-au mai primit. Ce te faci însă când asigurarea este de doi poli iar despăgubirile de câteva ori mai mari?

 Asigurare pe doar 50.000 dolari

 Terra Tourism are încheiată cu City Insurance pentru situaţiile de repatriere şi/sau a sumelor achitate de către turist, în cazul insolvabilităţii sau falimentului agenţiei de turism, poliţa de asigurare BN-000000764, emisă pe data de 16 mai 2018 în valoarea minimă impusă de lege de 50.000 dolari. La această societate de asigurare şi-a trimis clienţii lăsaţi fără vacanţe Oana Aniela Dunel, managerul Terra Tourism, atunci când anunţa sec că societatea sa şi-a declarat insolvenţa!

Din suma de 50.000 dolari ar trebui să se „îndestuleze” toţi cei păgubiţi. Ce te faci însă când totalul sumelor încasate pentru vacanţe ce nu au mai fost onorate este cu mult mai mare decât echivalentul a 200.000 lei? Simplu, mare parte dintre turiştii păgubiţi vor fluiera a pagubă pentru că la o valoare medie de 1.000 euro pe un sejur estival pentru două persoane şi la un portofoliu de clienţi ce s-a ridicat la încasări de peste 8 milioane lei în anul 2017 (cifră raportată oficial la Finanţe de Terra Tourism), adică de zece ori mai mult decât suma asigurată la City Insurance, este evident că numărul celor care nu vor mai vedea vreun leu înapoi va fi cu mult mai mare decât al celor despăgubiţi! Asta dacă nu cumva societatea de asigurări va refuza să plătească vreun leu în condiţiile în care la data semnării poliţei de asigurare (mai 2018) societatea Terra Turism era deja cu un picior în groapă de vreme ce la doar o lună distanţă îşi declara insolvenţa!

Avertisment pentru „o abatere minoră”!

Anterior, Terra Tourism avusese o poliţă similară încheiată pentru un an cu Omniasig, tot pentru suma de 50.000 dolari, poliţă ce a expirat în data de 24 aprilie 2018. Asta înseamnă că pentru o perioadă de trei săptămâni societatea a funcţionat în afara legii fără o asigurare obligatorie în vigoare, perioadă în care, mai grav, a încasat bani de la clienţi şi a încheiat contracte cu aceştia invocând, printre altele, şi existenţa unei asigurări în regulă, aspect ce îmbracă valenţe penale. Practic, toţi turiştii care au contractat şi plătit vacanţe în această perioadă sunt acum în imposibilitatea de a se adresa vreunei societăţi de asigurare pentru recuperarea prejudiciului creat de firmă!

Mai grav este că situaţia era cunoscută la nivelul Ministerului Turismului, lucru confirmat chiar de ministrul Bogdan Trif, cel care, în cele mai pure tradiţii româneşti, a încercat să bage gunoiul sub preş şi, culmea tupeului, i-a trimis pe turiştii înşelaţi să-şi ceară banii firmei cu care Terra Tourism avea încheiată asigurare, chiar şi pe cei care au fost păcăliţi în perioada 24 aprilie 2018 – 16 mai 2018!

„Ministerul Turismului s-a auto-sesizat când am aflat că Terra Tourism are probleme. Este o societate care a avut o singură problemă, în anul 2017 a fost sancţionată cu avertisment pentru că nu a avut 50% dintre angajaţi agenţi de turism, aşa cum spune legea, deci a fost o abatere minoră. A mai fost notificată pentru că pentru o perioadă foarte scurtă de timp, aproximativ 20 zile, nu a avut poliţă de asigurare şi după notificare şi-a încheiat o nouă poliţă în vigoare până la jumătate anului 2019.”, a transmis ministrul care este istoria „sancţiunilor” dictate de Ministerul Turismului societăţii Terra Tourism.

Bogdan Trif a încercat să minimizeze gravitatea funcţionării chiar şi pentru doar trei săptămâni, fără o poliţă obligatorie de asigurare, culmea, lucru pentru care fima nici măcar nu a fost avertizată, ca să nu mai vorbim de vreo sancţiune financiară! De ce nu s-a întâmplat acest lucru este greu de înţeles, pot fi explicaţii de natura unor intervenţii cu iz politic, poate fi vorba de neglijenţă şi incompetenţă ori pur şi simplu prostie a celor din Ministerul Turismului!

„În experienţa de manager al unei agenţii de turism am învăţat că încrederea, timpul şi banii pe care clientul le oferă reprezintă cele mai preţioase resurse ale unei companii. Vacanţa dumneavoastră pentru care munciţi un an de zile este activitatea noastră!” (OANA ANIELA DUNEL, manager Terra Tourism)

Indiferent care este explicaţia, turiştii păgubiţi au toate motivele pentru a se îndrepta împotriva statului român, cel care, iată, preferă să închidă ochii atunci când constată ilegalităţi făcute de agenţiile de turism şi să-i lase pe contribuabilii care le achită lefurile dolofane pradă unor indivizi fără scrupule care-şi bat joc de economiile lor şi-i lasă fără vacanţe pentru care muncesc un an de zile. Şi nu o spunem noi, o spune chiar Oana Aniela Dunel pe site-ul Terra Tourism într-un mesaj de atragere a clienţilor: „În experienţa de manager al unei agenţii de turism am învăţat că încrederea, timpul şi banii pe care clientul le oferă reprezintă cele mai preţioase resurse ale unei companii. Vacanţa dumneavoastră pentru care munciţi un an de zile este activitatea noastră!”(FOTO: www.terratourism.ro)

 

 

Related posts