Strategia de dezvoltare a județului Ialomița are 140 pagini de proiecte
Strategia de dezvoltare pentru perioada 2021 – 2027 prezintă un număr impresionant de proiecte aflate la stadiul de „Idee”.
Strategia de dezvoltare a județului Ialomița a fost realizată cu fonduri europene și a stâns 140 pagini de proiecte din localități.
Din nefericire, majoritatea dintre ele sunt la stadiul de „Idee”, multe dintre acestea fiind preluate din strategia de dezvoltare anterioară.
În plus, deși mai avem puține luni până în anul 2023 nu au fost scrise nici până acum programele de finanțare din fonduri europene.
Întârziere de aproape doi ani ce va afecta în mod negativ gradul de absorbiție al fondurilor nerambursabile și, implicit, va reduce considerabil din și așa puținele proiecte prinse în strategia de dezvoltare ce au șanse reale să fie realizate.
Strategie de dezvoltare pe bani europeni
Strategia de dezvoltare a județului Ialomița pe perioada 2021 – 2023 s-a realizat în 28 de luni și s-a făcut printr-un proiect finanțat din fonduri europene.
Aprobată pentru o valoare totală de 2,267 milioane lei (cu TVA), realizarea strategiei a costat la final 1,597 milioane lei (cu TVA). Economia s-a realizat în urma obținerii unor prețuri mai mici decât cele preconizate anterior pentru achizițiile făcute.
Cei cinci piloni principali ce au stat la baza realizării strategiei de dezvoltare a județului Ialomița pentru perioada 2021 – 2027 sunt:
-
centrarea județului Ialomița ca un principal pol agro-alimentar
-
crearea unui context care să ofere locuitorilor condiții de trai calitative în educație, sănătate, servicii sociale
-
Ialomița să fie un județ rezilient, cu o calitate cât mai bună a mediului
-
Ialomița să devină un județ accesibil și bine conectat la teritoriu printr-o infrastructură de transport performantă
-
Ialomița, județ cu management performant, prin creșterea capacității administrative a tuturor instituțiilor dar și a agenților economici
Ne lovim de imprevizibilitatea cadrului legislativ din România. Am scris această strategie pornind de la niște legi care astăzi sunt în vigoare dar, din păcate, cadrul legislativ se schimbă și ne vom trezi în anul 2027 că unele dintre proiectele ce s-au propus acum nu s-au realizat nu pentru că nu s-a dorit ci pentru că există o schimbare continuă. Veți vedea că sunt foarte multe obiective trecute acolo. Eu consider că este o strategie bună dar un pic prea cuminte după gustul meu. (ALEXANDRU POTOR, administrator public județul Ialomița)
Proiecte de dezvoltare transmise de primarii din județ, fără identificarea unor surse de finanțare
Strategia de dezvoltare este impresionantă la capitolul proiecte prinse ca țintă de realizare până în anul 2027.
Din nefericire, după cum recunosc chiar autorii acestei strategii, cele mai multe dintre aceste proiecte sunt la stadiul de „Idee”, fiind de fapt un centralizator al dorințelor transmise din teritoriu de către primarii localităților.
„Aceste propuneri ne-au transmise de către autoritățile locale din județ. Pe principiul autonomiei locale, Consiliul Județean Ialomița nu este răspunzător pentru maniera în care vor fi implementate aceste proiecte. Pur și simplu, sugestiile lor le-am luat ca atare și le-am integrat în portofoliu pentru că nu aveam dreptul de a analiza oportunitatea sau sustenabilitatea lor.”, a transmis Anca Ilie, manager de proiect.
Pe principiul mai bine să fie în plus decât să lipsească, peste 80% dintre proiectele trecute negru pe alb în documentul final, nu vor înainta de la stadiul de „Idee” până la finalul anului 2027 și, prin similitudine, vor fi preluate și în următoarea strategie de dezvoltare a județului Ialomița.