Favorite Politică 

Ștefan Țintă a impus două amendamente ce aduc fonduri importante în Ialomița

Ștefan Țintă, deputat PSD, a propus și susținut investiții directe în comunitatea locală la adoptarea bugetului național. Ștefan Țintă, parlamentar social-democrat, a solicitat la adoptarea proiectului de buget național pe anul 2026 alocarea de fonduri destinate unor proiecte din județul Ialomița. Este vorba de 750.000 lei pentru bugetul Municipiului Slobozia, fonduri necesare reabilitării Parcului E14, crearea unui spațiu modern pentru relaxarea cetățenilor fiind o prioritate. Al doilea amendament introdus aduce 2 milioane lei la bugetul județean, fonduri pe care Consiliul Județean Ialomița le va folosi pentru reabilitarea drumurilor județene și…

Read More
Favorite Politică Social 

PSD a reușit să impună majorarea salariului minim

PSD a convins colegii din Coaliție să accepte majorarea salariului minim brut pe țară începând cu 1 iulie 2026. PSD a solicitat majorarea salariului minim brut pe țară încă din prima zi a anului dar nu a reușit în toamnă să treacă de încăpățânarea premierului Ilie Bolojan, cel care a amânat cu șase luni decizia. În ședința de Guvern în care a fost adoptat bugetul pe anul 2026 social-democrații și-au impus punctul de vedere iar de la 1 iulie 2026 salariul minim brut pe țară va crește de la 4050…

Read More
Educație Favorite Politică 

Ștefan Țintă: „În educație situația devine de-a dreptul dramatică”

Ștefan Țintă, deputat PSD de Ialomița, trage un semnal de alarmă cu privire la subfinanțarea sistemului educațional din România. Parlamentarul social-democrat Ștefan Țintă nu este de acord cu propunerea Guvernului cu privire la bugetul alocat educației în anul 2026, așa cum reiese din documentele prezentate de premierul Ilie Bolojan partidelor din Coaliție. „Dacă în economie situația este fragilă, în educație devine de-a dreptul dramatică. Sistemul de învățământ este împins deliberat spre subfinanțare, exact de cei care promiteau cândva o Românie educată. Astăzi avem, în schimb, o Românie abandonată. Pentru Ilie…

Read More
Favorite Politică 

Sorin Grindeanu, președinte PSD: „Parteneriatul scârţie. Şi scârţie rău!”

Sorin Grindeanu va extinde consultarea internă cu privire la rămânerea la guvernare cu întrebări despre USR şi Ilie Bolojan. Sorin Grindeanu, preşedintele PSD, ia în calcul să păstreze Protocolul de Guvernare dar cu alt premier dat de PNL care să îl înlocuiască pe Ilie Bolojan. Liderul social-democraților ia în calcul ca în cadrul consultărilor interne cu privire la oportunitatea continuării în actuala structură de guvernare, cu PSD alături de PNL, USR și UDMR, să formuleze câteva întrebări despre o viitoare colaborare cu USR ori cu premierul Ilie Bolojan. În opinia…

Read More
Favorite Politică 

PSD Ialomița așteaptă o decizie privind viitorul partidului, rămânere la guvernare sau plecare în opoziție

PSD Ialomița solicită introducerea rapidă a mai multor măsuri de stânga și de relansare economică în programul de guvernare. PSD Ialomița așteaptă din partea conducerii centrale a partidului rezultatele evaluării privind oportunitatea continuării sau nu la guvernare, ca efect al stării de nemulțumire din rândul aleșilor locali social-democrați. „Așteptăm să se finalizeze consultarea demarată de președintele și de secretarul general PSD pentru a vedea ce urmează din punct de vedere politic. Baza partidului va decide atunci în ceea ce privește continuarea sau nu a guvernării alături de PNL, USR și…

Read More