Favorite Social 

Votul cu bilet de ordine, noutatea absolută a alegerilor parlamentare

Votul cu bilet de ordine la alegerile parlamentare din 6 decembrie a fost reglementat printr-o decizie a Biroului Electoral Central.

Pentru prima dată în istoria alegerilor din România se introduce votul cu bilet de ordine. Este o modalitate prin care se încearcă evitarea scandalurilor iscate la ora 21.00 la acele secții de vot la care alegătorii încă nu au apucat să voteze.

La alegerile parlamentare din 6 decembrie, alegătorii au posibilitatea să voteze ca și până acum între orele 7.00 și 21.00. Autoritățile au stabilit în ce condiții secțiile de vot pot fi deschise pentru cetățenii cu drept de vot până la ora 23.59.

Astfel, alegătorii care la ora 21.00 se află în așteptare în interiorul secției de votare sau la rând în fața secției pentru a intra în localul de vot pot să-și exercite votul până la ora 23.59.

Procedural, la ora 21.00 doi membri ai biroului electoral al secției de votare, desemnați prin decizie a acestuia, verifică dacă în sediul secției de votare și/sau în afara acestuia se află alegători care stau la rând pentru a-și exercita dreptul la vot.

Dacă nu există nici măcar un alegător în așteptare, cei doi încheie un proces-verbal constatator în acest sens, pe care-l predau președintelui biroului electoral al secției de votare iar secția se închide.

Cum se exercită votul cu bilet de ordine

În cazul în care, la ora 21.00, există unul sau mai mulți alegători în așteptare pentru a vota, cei doi membri ai secției de votare au obligația de a efectua următoarele operațiuni:

  • Numără alegătorii aflați la rând la ora 21.00;

  • Înmânează bonuri de ordine alegătorilor aflați la rând la ora 21.00, bonuri pe care s-a aplicat ștampila de control a secției de votare;

  • consemnează într-un proces-verbal constatator numărul alegătorilor aflați la rând la ora 21.00;

  • predau procesul-verbal președintelui secției de votare care are apoi obligația de a comunica numărul alegătorilor aflați în așteptare biroului electoral de circumscripție sau oficiului electoral;

  • rămân în afara localului de vot pentru a monitoriza ordinea de acces în cadrul acesteia;

Alegătorii care au primit bilete de ordine pot apoi intra în ordinea acestora în secția de votare, le predau și primesc buletinele de vot pentru a-și exercita dreptul constituțional.

Imediat după ce ultimul alegător care a primit bilet de ordine a votat secția de votare se închide, operațiune ce nu poate depăși însă ora 23.59, a stabilit Biroul Electoral Central.

Related posts