Favorite Sport 

CSM Unirea Slobozia trebuie să se mulțumească doar cu locul 3 în serie

CSM Unirea Slobozia a pierdut meciul cu Activ Ploiești, decisiv pentru a prinde locul 2 în prima serie din Divizia A de handbal feminin.

Echipa feminină de handbal nu a reușit surpriza pe terenul formației Activ Ploiești și a pierdut confruntarea la două goluri.

A fost un meci în care cele două părți au arătat diametral opus pentru CSM Unirea Slobozia.

În prima jumătate fetele antrenate de Constantin Frâncu au fost atente pe faza de apărare și suficient de inspirate pe semicercul advers. Au avut la un moment dar un avans de două goluri dar la odihnă cele care au fost mai liniștite au fost gazdele, scor 16 – 15.

Partea secundă a adus o cădere inexplicabilă și Activ Ploiești a primit cu bucurie cadourile oferite de adversare pentru a se desprinde la un moment dat la cinci goluri avans.

Degeaba au încercat Mădălina Topor și compania să revină în joc, timpul a fost prea scurt și la final gazdele s-au felicitat pentru victoria la două goluri, scor 31 – 29.

Activ Ploiești și-a consolidat poziția secundă în clasament, s-a distanțat la trei puncte de CSM Unirea Slobozia și beneficiază și de avantajul unui meci mai puțin disputat.

În aceste condiții șansele ca echipele să facă rocada la finalul sezonului țin mai mult de matematică și nu de realitatea handbalistică.

CSM Unirea Slobozia va juca etapa viitoare pe teren propriu cu Gloria Buzău Divizia A, meci programat în data de 11 martie. (FOTO: www.observatorulph.ro)

ACTIV PLOIEȘTI: Nica (1), A. Arvatu, Tamaș (4), M. Arvatu (7), Vizitiu (6), Moldoveanu (7), Dumitriu, Dumitrașcu, Ivanenko, Paraschiv, Csavar (2), Grădișteanu, Andrița (3), Diaconu, Sava (1). Antrenor: Dragoș Dobrescu.

CSM UNIREA SLOBOZIA: Săndulache, Topor (2), Gheorghe (5), Fînaru (7), de Sanctis (6), Roșu (2), Onicaș (1), Vasile, Vlădescu, Neagu, Soreanu (3), Polismac, Cloșcă, Florea (3), Bidașcu, Kader. Antrenor: Constantin Frâncu.

Related posts