Eveniment Favorite 

Accidente mortale în Ialomița. Un conducător auto și un pieton au murit

Accidente mortale produse luni după-amiază în același timp pe DN 2 și pe DN 2A. Acestea s-au soldat cu decesul a două persoane.

Două accidente mortale s-au produs în Ialomița pe două dintre cele mai periculoase artere ce străbat județul.

În jurul orei 14.45, pe DN 2, în apropierea localității Sinești, într-o zonă unde șoșeaua are două benzi de mers pe sensul dinspre București spre Urziceni și o singură bandă pe celălalt sens, un autoturism a fost lovit frontal de un autotren.

Coliziunea dintre autoturism și TIR a transformat partea din față a mașinii într-o grămadă de fiare în care conducătorul auto a fost prins captiv.

Rănile provocate au fost atât de grave încât salvatorii sosiți de urgență la fața locului nu au mai putut face ceva pentru a-l ține în viață și au fost nevoiți să constate decesul acestuia.

Din cauza accidentului zeci de minute s-a putut circula în zonă doar pe una dintre cele trei benzi de circulație.

Pieton omorât la Ograda

În același timp, dar la peste 100 kilometri distanță, în localitatea Ograda, pe DN 2A, își pierdea viața un pieton.

Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Țăndărei, se deplasa pe partea carosabilă când a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 43 ani, din Tulcea.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul Drager iar acesta a indicat că omul aflat la volanul autoturismului implicat în accident nu consumase băuturi alcoolice.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea persoanei vinovate de producerea accidentului mortal. (FOTO: IPJ Ialomița)

Related posts