Administrația Soare, bătaie de joc față de un investitor local
Administrația Soare umflă din condei prețul unui teren imediat după ce proprietarul a refuzat amplasarea unui banner electoral pro-primar.
Administrația Soare se laudă în ultima perioadă electorală că este una care susține din plin mediul de afaceri, cu accent deosebit pe investițiile ce se fac pe plan local.
Situația investitorului local ce realizează modernizarea fostului hotel Paradis, situat chiar la una dintre porțile de intrare în Municipiul Slobozia, demonstrează cu documente că actuala administrație condusă cu o mână de fier de primarul Dragoș Soare tratează mediul de afaceri diferit, funcție de anumite interese, mai mult sau puțin meschine, mai mult sau mai puțin financiare.
Achiziția unui teren, blocată de Primăria lui Soare
Societatea ALMAROM, deținătoare a fostului hotel Paradis din Slobozia, a solicitat în primăvara anului 2023 achiziționarea suprafeței de teren aferente imobilului, mai exact 6.743 mp (aproximativ 2.000 mp terenul pe care este edificată clădirea și diferența locuri de parcare).
Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Slobozia răspunde prin adresa 44149 din 13.03.2023 că prin raport de evaluare prețul terenului este de 3,218 milioane lei (96 euro/mp), la care se adaugă TVA, preț ce poate fi achitat integral sau în rate.
Interesant este că documentul emis în 13 martie 2023 a ajuns din centrul Municipiului și până la intrarea din zona de est după trei săptămâni, abia în data de 5 aprilie 2023, încă o dovadă că Administrația Soare răspunde prompt solicitărilor venite din partea mediului privat local!
Ulterior solicitării, ALMAROM vinde societății MAYRA CONSTRUCT clădirea și terenul și, implicit, noul proprietar transmite Primăriei Slobozia, în data de 22.09.2023, că este de acord că achite prețul de 3,218 milioane lei, stabilit prin evaluarea comandată de instituția publică.
Solicitare făcută, repetăm data pentru că este importantă, în 22.09.2023. Deși, potrivit legislației în vigoare, societatea trebuia să primească un răspuns oficial în 30 de zile, Primăria lui Soare ignoră cererea de achiziționare a terenului mai bine de 7 (șapte) luni!
Și ar fi ignorat-o în continuare dacă nu ar fi venit campania electorală pentru desemnarea primarului Municipiului Slobozia pentru următorii 4 ani.
Preț umflat din condei cu 33%!
Abia în data de 8.05.2024, Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Slobozia transmite că este de acord cu vânzarea terenului de 6.743 mp dar că, între timp, valoarea acestuia a crescut de la 3.128.000 lei, fără TVA, la 4.294.530 lei, echivalentul a 128 euro/mp, fără TVA!
Practic, într-un singur an, valoarea terenului a crescut din evaluările făcute de PROFESIONAL EVAL & CONSULT SRL Călăraşi, cu aproximativ 33%!
Este evident că această creştere nu are acoperire în realitate, lucru demonstrat de acelaşi evaluator în alte două evaluări, făcute, atenţie, în data de 31 ianuarie 2024, pentru terenuri situate tot pe varianta de ocolire, la mai puțin de 1 km distanță.
Este vorba de evaluări pentru două terenuri situate în zona benzinăriei Rompetrol de lângă cartierul Pepinieră, acolo unde OYL HOLDING AG SRL, concesionarul terenurilor, doreşte edificarea unor blocuri de locuinţe.
În acest caz unul dintre terenuri are valoarea de 101 euro/mp iar al doilea 103 euro/mp, ambele valori fără TVA. Mai exact, cu minim 25% mai puțin față de ce i se cere proprietarului fostului hotel Paradis!
Cine nu e cu primarul Dragoș Soare, este ars la portofel?
Spuneam mai devreme că solicitarea de achiziție a terenului, făcută încă din septembrie 2023, ar fi rămas în continuare tratată cu indiferență de administrația Soare dacă nu ar fi venit campania electorală.
Ei bine, prețul umflat, nejustificat având în vedere situația economică locală în care piața imobiliară reală nu susține defel o majorare atât de mare a prețului terenului, poate fi legat de refuzul proprietarului Complexului Paradis de a amplasa un banner electoral cu actual primar PNL Dragoș Soare.
Acesta ar fi dorit ca bannerul să fie amplasat pe fațada clădirii, chiar spre interesecția de intrare în Municipiul Slobozia dar proprietarul nu a fost de acord.
Administrația Soare a înghițit cu greu refuzul însă a luat foc în data de 12 aprilie 2024, atunci când organizația PSD Slobozia a solicitat Primăriei Slobozia emiterea unui certificat de urbanism pentru amplasarea unui banner publicitar pe clădire, unul de susținere a lui Alexandru Potor, candidatul social-democraților la funcția de primar al Municipiului Slobozia.
Trei săptămâni mai târziu, la comanda Primăriei Slobozia, evaluatorul emite raportul de vânzare a terenului cu prețul umflat nejustificat la 128 euro/mp și, în aceeași zi, 8 mai 2024, primarul Dragoș Soare semnează adresa prin care comunică firmei noul preț!
Primăria Slobozia va fi acționată în judecată, cu solicitări de daune de 3 milioane euro
Reprezentanții MAYRA CONSTRUCT au transmis în ziua primirii adresei de la Primăria Slobozia că, pe bună dreptate, nu sunt de acord cu prețul majorat al terenului și că sunt de acord să achite prețul inițial integral.
Ei consideră că realizarea unei noi evaluări este nelegală și abuzivă și transmit primarului Dragoș Soare că firma este în relații comerciale cu alte entități față de care are obligația modernizării și punerii la dispoziție, prin contract de vânzare-cumpărare, a unei părți din imobil.
„În situația în care nu vom primi răspuns în teren de 10 zile ne vom vedea în situația în care să ne adresăm organelor competente pentru soluționarea solicitării, caz în care vom fi nevoiți să solicităm și recuperarea prejudiciilor cauzate prin neînchierea contractului de vânzare-cumpărare într-un termen rezonabil, precum și la prețul comunicat și acceptat de noi în data de 22.09.2023.”, se arată în adresa înaintată Primăriei Slobozia în data de 8 mai 2023.
Prejudiciul creat și care va fi solicitat pentru a fi achitat de la bugetul local, adică din banii contribuabililor din Slobozia, este de 3 (trei) milioane euro.