Favorite Sport 

Adrian Mihalcea: „Ne-am regăsit încrederea în noi în cele trei meciuri din play-out”

Adrian Mihalcea vrea ca băieții să-i să obțină din meciul cu UTA Arad o victorie care să confirme cele trei meciuri fără înfrângere.

Adrian Mihalcea, antrenorul principal al echipei Unirea Slobozia, a fost mulțumit de rezultatul de egalitate de la finalul meciului cu Farul Constanța dar așteaptă mai mult ca niciodată prima victorie din play-out.

„Reușim în continuare să menținem această linie de invincibilitate în play-out, rămânem singura echipă neînvinsă dar, din păcate, și singura echipă care nu a câștigat în primele 3 etape.”, a spus tehnicianul la finalul meciului de la Ovidiu, încheiat la egalitate, scor 1 – 1.

A fost a treia remiză obținută de Unirea Slobozia după precedentele două rezultate de egalitate, 1 – 1 în deplasare cu FC Hermannstadt și 0 – 0 cu Petrolul Ploiești, pe terenul de la Clinceni.

Adrian Mihalcea: „Trebuie să câștigăm cel puțin unul dintre următoarele două meciuri!”

„Meciul cu Farul Constanța a fost unul pe contre, cu o primă repriză dominată în destul de multe momente de echipa gazdă, o echipă cu jucători de foarte mare calitate. Am intrat destul de timorați în meci și nu am reușit să blocăm eficient toate acțiunile ofensive ale adversarilor dar după pauză am reușit să echilibrăm jocul iar înainte de golul egalizator am avut o mare ocazie, cu minge trimisă în bară.”, a descris Mihalcea meciul cu Farul Constanța.

Este un punct meritat și ne menținem în această luptă pentru supraviețuire. Pe noi nu ne ajută foarte mult acest punct, poate doar ca și continuitate în rezultate pozitive. Noi avem nevoie de o mare gură de oxigen, adică de trei puncte. Și dacă nu le vom lua în meciul următor sau în cel de după ne va fi foarte greu. (ADRIAN MIHALCEA, UNIREA Slobozia)

Ecartul față de echipele din față s-a mărit, Gloria Buzău are două victorii în play-out, Politehnica Iași a făcut 4 puncte, Oțelul Galați 6 puncte și, în ciuda celor trei puncte câștigate, trupa din Slobozia rămâne pe poziție de retrogradare directă.

„Vom munci în continuare, avem potență, putem să alergăm iar calitatea individuală a echipelor pe care le-am întâlnit până acum am egalizat-o prin această muncă și presiune pusă pe adversar. Ne așteaptă cel mai important meci de până acum, având în vedere rezultatele din play-out, meciul cu UTA. Dacă vom câștiga ne apropiem de echipele care sunt în acest moment pe locurile de baraj.”, a mai spus Adrian Mihalcea.

Meciul cu UTA Arad din etapa a patra din play-out se va disputa la Clinceni, duminică, 13 aprilie, de la ora 18.15.

 

Related posts