Adrian Mihalcea: „Nu mă interesează locul în clasament, pentru noi sunt extrem de importante punctele acumulate”
Adrian Mihalcea este mulțumit de punctele strânse în tur în SuperLigă și privește cu încredere spre parcursul echipei sale în retur.
Unirea Slobozia a învins FC Botoșani în ultima etapă din tur iar antrenorul Adrian Mihalcea este mulțumit de rezultatele echipei sale, debutante în SuperLigă.
„Cu victoria din meciul cu FC Botoșani am ajuns la 18 puncte. Nu mă interesează pe ce loc suntem, pentru noi sunt extrem de importante punctele acumulate. Ne știm locul, am știut de la începutul campionatului ce fel de echipă suntem și nu mă interesează în momentul de față unde ne situăm în clasament. Vreau să acumulăm puncte în continuare, să nu uităm că am avut perioade cu rezultate mai slabe, poate vor mai veni iar atunci avem nevoie de aceste puncte.”, spune Adrian Mihalcea.
Unirea Slobozia este, pot să zic, o surpriză plăcută a campionatului, o promovată ce are un număr de puncte liniștitor pentru momentul acesta. Suntem pe un drum bun și trebuie să continuăm în același ritm pentru a ne atinge obiectivul de a rămâne în SuperLigă. (ADRIAN MIHALCEA, antrenor principal UNIREA Slobozia)
Unirea Slobozia începe returul în SuperLigă cu un meci pe stadionul din Clinceni, duminică, 10 noiembrie, de la ora 16.00, cu Farul Constanța. În tur băieții lui Mihalcea au furnizat o mare surpriză și au câștigat cu 1 – 0 la Ovidiu.
„Sperăm la un rezultat bun cu Farul Constanța și vrem să continuăm seria de meciuri foarte bune, cele două victorii cu Oțelul Galați și FC Botoșani. Dacă plecăm cu gândul că vom pierde, sigur vom pierde, așa că ne vom lupta să nu ieșim înfrânți de pe terenul de joc. Știm ce ne așteaptă, trebuie să fim la fel de organizați, să ne ridicăm fizic nivelul și atunci vom avea posibilitatea de a câștiga puncte sau punct.”, a prefațat antrenorul echipei meciul cu Farul lui Gheorghe Hagi.