Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu își doresc un sezon cu mai puține emoții la Unirea Slobozia
Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu sunt cei doi antrenori pe care-i va avea echipa pe banca tehnică în al doilea sezon în SuperLigă.
Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu se vor ocupa de echipa de fotbal Unirea Slobozia, cea care a reușit performanța de a-și asigura prezența în elita fotbalului românesc după un prim campionat în care s-a salvat în urma barajului cu FC Voluntari.
După plecarea lui Adrian Mihalcea, antrenorul ultimilor doi ani la Slobozia, conducerea AFC UNIREA 04 Slobozia s-a orientat pentru banca tehnică la Andrei Prepeliță.
Acesta va face echipă cu Jean Vlădoiu, ca și la FC Argeș, cei doi reușind atunci să preia echipa de pe ultimul loc, la 11 puncte în spatele penultimei clasate, și să o ducă până pe locul 7.
Ei vor fi ajutați de Enache Costea, Romeo Soare, Daniel Ghiță și Viorel Dumitrescu, antrenor cu portarii. Marian Nohai, directorul AFC UNIREA 04 Slobozia, se va ocupa de partea de transferuri de fotbaliști alături de antrenorii principali, Laurențiu Radu își va continua munca de team-manager iar, ca noutate, Ionuț Nagâț va fi responsabil de marketing și atragerea de sponsorizări.
Avem un staff în care se îmbină experiența lui Jean Vlădoiu cu dorința de afirmare a lui Andrei Prepeliță și cred că vom face o echipă Unirea Slobozia și mai bună față de cea din primul sezon în SuperLigă. (ILIE LEMNARU, manager AFC UNIREA 04 Slobozia)
Andrei Prepeliță: „Mă bucur să mă întorc, practic, acasă”
„Mă bucur să mă întorc, practic, acasă. Felicitări tuturor pentru sezonul trecut, într-adevăr a fost un an foarte bun. Majoritatea echipelor care promovează rezistă greu în prima ligă dar Slobozia a reușit.”, au fost primele cuvinte rostite de Andrei Prepeliţă la conferinţa de presă de prezentare a noului staff tehnic.
Andrei Prepeliță știe că au fost câteva plecări din lot dar a anunțat că se încearcă rapid găsirea de soluții pentru a umple aceste goluri, există o listă de jucători urmăriți și mizează pe inspirație în viitoarele convocări în lotul echipei.
Ca obiectiv personal, normal ne dorim în primul rând să rămânem în SuperLigă dar îndrăznesc și mai mult. Am experiența de la Pitești, când am preluat o echipă de pe ultimul loc și am dus-o până în play-off. (ANDREI PREPELIȚĂ, UNIREA Slobozia)
„În fotbal trebuie să speri și mă bucur că îl am alături pe Jean, care a fost ca un tată pentru mine, a avut grijă tot timpul cu sfaturi și m-a sprijinit total și necondiționat. Îmi doresc să facem performanță bună cu Unirea Slobozia, mulțumesc conducerii pentru încrederea acordată și suntem nerăbdători să începem pregătirea.”, a mai spus Prepeliță.
Jean Vlădoiu: „Unirea Slobozia este o familie extraordinară, cu antrenori și oameni deosebiți în jurul clubului”
„Ați avut un sezon foarte greu la prima prezență în SuperLigă și meritați cu toții felicitări pentru performanța de a păstra echipa acolo unde v-ați dorit atât de mult. Unirea Slobozia este o familie extraordinară, cu antrenori și oameni deosebiți în jurul clubului.”, a transmis Jean Vlădoiu, principalul colaborator al lui Andrei Prepeliţă.
El a aminitit că alături de Andrei, la Pitești, a reușit lucruri senzaționale pentru că a existat susținere doi ani de zile din partea conducerii și astfel și-au desfășura activitatea în liniște, cu rezultate remarcabile.
Sperăm să facem o treabă mult mai bună decât ați reușit dumneavoastră în campionatul trecut și ne dorim să ne întoarcem pe terenul de la Slobozia cât mai repede. Știu de la meciurile din Liga 2 că aveți suporteri care vă susțin și care iubesc echipa și vrem din tot sufletul să ne bucurăm împreună de victorii ale echipei Unirea aici, acasă. (JEAN VLĂDOIU, UNIREA Slobozia)
„Vrem un loc cât mai sus în play-out. Ambițiile noastre sunt mult mai mari, chiar dacă suntem considerați un club mic. În fotbal trebuie să speri, să fim pozitivi. Important este că găsim o echipă Unirea Slobozia cu un spirit deosebit de luptă, mare parte din jucători au rămas.”, a concluzionat Andrei Prepeliță.




