CSM UNIREA Slobozia este pe loc de baraj pentru promovarea în Liga Florilor
CSM UNIREA Slobozia a câștigat meciul de deplasare cu CSM Roman dar va avea două meciuri teribil de grele, primul chiar sâmbătă.
Echipa feminină de handbal CSM UNIREA Slobozia și-a consolidat poziția în clasament în turneul pentru promovarea în Liga Florilor.
Formația pregătită de Ion Ivan a câștigat la două goluri, scor 30 – 28, meciul de miercuri disputat în deplasare cu CSM Roman.
Confruntarea cu ultima clasată a venit în cel mai bun moment pentru moralul handbalistelor de la Slobozia, chinuite etapa precedentă pe teren propriu de incomoda CSU Cluj-Napoca, meci încheiat la egalitate, scor 26 – 26.
Echipa fanion a Clubului Sportiv Municipal UNIREA Slobozia ocupă locul 4, cu 7 puncte strânse în patru meciuri disputate, și are 4 puncte peste ocupanta locului 5, formația CSU Știința București.
Urmează însă două meciuri dificile, cele în care vom afla dacă echipa CSM UNIREA Slobozia are șanse reale de a urca în elita handbalului românesc feminin.
Sâmbătă, 22 martie, de la ora 11.00, în sala „Andreea Nica” din Slobozia, vine ca vizitatoare echipa CS Județean Prahova, locul 2 în acest moment, cu o zestre de 10 puncte.
O săptămână mai târziu, în data de 29 martie, CSM UNIREA Slobozia se va deplasa la liderul de necontestat din Divizia A, CSM Galați, formație invincibilă în prima parte a campionatului și care are până acum doar victorii în turneul de promovare, fiind aproape sigur una dintre echipele ce vor juca din toamnă în Liga Florilor.